Nu este mare lucru de povestit, mai ales că sunt convins că vă imaginați cam care este telenovela. Că, na, așa e viața, o telenovelă. Am să încerc să o fac cât mai citibilă, ca să pricepeți că viața este miunată orice vă aruncă în cale.
Ne întoarcem acum 15 ani. Aveam 20 de ani, eram student la Poli, un tocilar scufundat în cărți, care nu ieșea în cluburi și în baruri ca ceilalți colegi. Însă într-o seara am ales să ies, pe vremea aceea era un bar în Regie, Onyx și acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soție. Era o divă, frumoasă, luminoasă, studentă la medicină. M-am îndrăgostit pe loc. Ea însă nu. Era cu un un tip care era opusul meu. Eu cu ochelari de vedere, el cu ochelari de soare, eu cu Dacia lui tata, el cu un Volvo, care pe vremea aia era luxul luxului. Eu cu mintea la învățat, el cu mintea la femei. Și, desigur, el o cucerise, pentru că era băiatul rău. Însă eu nu m-am lăsat și am insistat și am curtat-o 5 ani de zile. Mai precis, am fost mereu lângă ea, ca prieten, am susținut-o când suferea din cauza băiatului rău, eram mereu acolo. Și, într-un final, dintr-o dată am devenit un cuplu. Băiatul rău a dispărut subit în altă țară și ea a devenit iubita mea. La două luni după ce ne-am cuplat mi-a spus că este însărcinată. Eram extaziat. Ne-am căsătorit. Apoi a apărut pe lume Andrada, lumina ochilor mei. 4 ani mai târziu a apărut și Corina, altă lumină, altă fericire. Suntem un cuplu trainic, ne iubim mult, soția mea mi-a dovedit-o în multe ocazii. Ne iubim fetele la nebunie. Suntem fericiți.
Dar a apărut și o mică umbră.
Acum câteva luni, într-o vineri, pe când stăteam de vorbă amândoi în bucătărie la o țigară, așa cum facem mereu la final de săptămână după ce adorm copiii, mi-a spus, așa, pe nepusă masă, că Andrada, fetița noastră de 10 ani, nu este fiica mea biologică. Cred că este fiica băiatului rău. Să știți că și noi, bărbații, plângem și suntem sensibili. Știam asta, dar nu mă așteptam ca organismul meu să respingă vestea asta cu atâta verocitate. Pentru că am avut un blank total câteva secunde. Soția mea mi-a zis că m-am rezemat de spătarul scaunului și am închis ochii. Cred că mi-am pierdut cunoștința pentru câteva secunde. M-a scuturat bine și mi-am revenit. Și mi-a povestit tot, că bănuia că Andrada este fiica lui, pentru că actele sexuale au fost apropiate ca dată, după ce s-a despărțit de el la câteva zile a fost cu mine. Dar nu a avut curajul să verifice. Și că nu dormea noaptea gândindu-se la asta. Că asta nu schimbă iubirea pentru mine. Că eram tineri, că Andrada este fiica mea, oricum, că nimic nu se schimbă. Și eram de acord cu ea. Iubirea pentru fiica mea nu s-a schimbat nicio secundă. Am decis să nu facem niciun test ADN, pentru că nu are importanță. Nu se va schimba oricum nimic. Și să știți că nu îmi este teamă să fac publică povestea. Ne-a asumăm amândoi și i-o vom spune și Andradei când va fi cazul.
Prin urmare, așa cum vă spuneam, cum spune Dr. House, ”toată lumea minte”. Eu aș spune că toată lumea are secrete, chiar și cea mai apropiată persoană de lângă tine. Confesiunea soției mele nu m-a schimbat cu nimic, dimpotrivă, o iubesc și mai mult pentru curajul ei. Aș fi vrut să îmi spună mai devreme, ca să nu se mai chinuie ea cu secretul ăsta. Și vă spun că și eu am un secret. Dar am să vi-l spun în episodul următor.
Până atunci, dragi părinți, ascultați, iubiți, fiți responsabili și empatici și viața va fi mult mai îndurătoare cu voi!
Citește și:
- I-am spus soțului meu că poate să se culce cu alte femei
- Mi-am ajutat cea mai bună prietenă să nască copilul soțului meu, fără să știu
- Sunt șocată! Fetița mea a dat peste soțul meu și amanta lui în patul nostru conjugal
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
