Colțulcu
activități

10 Jocuri prin care iti inveti copilul despre bani

10 Jocuri prin care iti inveti copilul despre bani

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Intrucat banii sunt din ce in ce mai prezenti in viata noastra de zi cu zi, nu strica sa-i invatam pe copii despre ei inca de cand sunt mici. Iata de ce, in cuprinsul articolului de mai jos vei avea la indemana mai multe idei de jocuri destinate acestui scop, ce pot fi organizate atat pentru "pitici" (incepand de la 3 ani-3 ani si jumatate), cat si pentru cei mai maricei (ce sunt deja la gradinita sau la scoala). Mai mult, vei observa ca jocurile propuse nu numai ca iti vor familiariza copilul cu primele notiuni despre bani (ca de exemplu recunoasterea monedelor de valori diferite, numararea unei sume mai mici etc.), dar il vor invata si notiuni matematice simple (numaratul, realizarea de sortari si clasificari s.a.), dezvoltandu-i totodata atentia, memoria si capacitatea de concentrare.

1. "Cunosc banii chiar daca sunt mic!"

Specialistii sunt de parere ca ii putem invata pe cei mici notiuni simple legate de bani inca de la 3 ani- 3 ani si jumatate. Astfel, desi ei sunt atrasi mai ales de stralucirea si simbolurile de pe monede si nu inteleg inca valoarea banilor, putem incepe sa-i invatam sa recunoasca monedele in functie de dimensiune.
Vei face rost de niste monede de dimensiuni diferite (cum ar fi de 50 de bani, de 10 bani si de 5 bani) si ii vei arata copilului cum sa deseneze moneda respectiva, punand-o pe hartie si trasandu-i conturul cu un creion colorat. Dupa aceea indeamna-l sa aseze fiecare moneda pe conturul corespunzator, spunandu-i si denumirea acesteia.
Printr-o asemenea activitate copilul isi va dezvolta nu numai indemanarea, dar va avea ocazia si sa se familiarizeze cu primele notiuni referitoare la bani.

 

 

 

2."Facturile jucause" 

Ia mai multe facturi de care nu mai ai nevoie, noteaza pe ele un numar de la 1 la 5 sau de la 1 la 10 (in functie de cunostintele copilului) si pune-le intr-un saculet.
Roaga-l apoi sa extraga din saculet cate o factura, sa se uite la numarul de pe ea, sa-l recunoasca si sa precizeze, in functie de acesta, cate sarituri/pasi de urias/ batai din palme etc. ar trebui sa execute (invata-l ca numarul de pe facturi reprezinta "de atatea ori"). De asemenea, explica-i faptul ca numarul de pe factura poate fi asociat valorii banilor (de exemplu, cea pe care scrie 1 se refera le 1 leu, cea pe care 5, la 5 lei s.a.).
Lasa-l sa se amuze cu miscarile stabilite si vei vedea cum, incet-incet, incepe si sa invete cate ceva despre valoarea banilor.
Jocul este recomandat copiilor mai mari de 3 ani si jumatate.

 

3."Selecteaza si colecteaza"

Intrucat copiilor mai mici le place sa sorteze, iti poti implica micutul intr-un joc foarte usor (adecvat de la 3 ani in sus).
Tot ce vei avea de facut este sa ai la indemana mai multe monede cu valori diferite. Le vei raspandi pe o suprafata plana, vei pune la dispozitia copilului o tava speciala pentru briose si vei lipi in formele din tava biletele cu numere corespunzatoare valorii monedelor.
Ii vei spune copilului sa se uite cu atentie la numere si sa puna monedele (in functie de valoarea lor) in forma corespunzatoare.
La sfarsit, ii vei da voie sa-si pastreze monedele pe care le doreste si sa le depoziteze intr-o pusculita sau in orice alt recipient pentru a se folosi de ele in jocurile sale (spre exemplu, pentru o joaca "de-a magazinul").

 

 

 

4."Standul cu limonada"

Implica-ti copilul (de la 4 ani in sus) intr-un joc de rol, care nu numai ca il va familiariza cu primele concepte legate de valoarea banilor, dar il va ajuta si sa devina sociabil, sa se descurce atunci cand doreste sa cumpere ceva.
Folosindu-va de o masuta, de pahare de unica folosinta si de cateva jucarii, "deschideti" un stand cu limonada fie in casa, fie intr-un spatiu exterior.
Pregatiti mai intai limonada si dupa aceea lasa-l pe copil sa-si aleaga "clientii". Incurajeaza-l sa initieze mici dialoguri in care sa se discute, de exemplu, despre cat costa, sa se numere banii, sa se dea rest etc.
Va puteti folosi atat de monede reale, cat si de bani de la alte jocuri.
In final va veti putea delecta chiar voi cu delicioasa limonada.

 

 

5."Dam cu zarul si castigam bani"

Poti organiza un joc deloc dificil, indicat pentru copiii mai mari de 4 ani, intrucat ii va familiariza cu valoarea banilor si ii va invata sa respecte niste reguli stabilite.
Confectioneaza o "tabla" de joc din carton, pe care o vei diviza in mai multe spatii (in forma de patratele). In spatiile respective vei nota mai multe valori ale banilor (vei avea drept referinta monede si bancnote de 1 leu).
Veti avea la indemana bani cu aceleasi valori ca cele indicate pe spatiile de pe bucata de carton, dar si un zar si niste pioni (atatia cati jucatori sunt)
Participantii vor trebui sa dea cu zarul si, in functie de numarul de pe zar, isi vor deplasa pionul in spatiile cu valorile banilor. De asemenea, vor castiga atatia bani cati au nimerit prin aruncarea cu zarul.
Cine va avea cei mai multi bani la sfarsitul jocului va fi castigator.

 

 

6."Inhata si ghiceste"

Jocul ii va obisnui pe copii (mai mari de 5 ani) sa realizeze estimari ale unor sume, ghidandu-se dupa valoarea monedelor (trebuie sa o cunoasca bine la inceputul jocului).
O gramada de monede va fi pusa intr-un recipient (poate fi un borcan sau un tub). Jucatorii vor trebui sa ia de acolo "un pumn" de bani si sa si-l puna deoparte.
Fara sa-si numere separat monedele, vor trebui sa ghiceasca a cui gramada de bani valoreaza mai mult. Isi vor verifica apoi raspunsul numarandu-si fiecare banii.
Cine va raspunde corect va primi 1 punct.
Se pot organiza mai multe runde si va fi declarat castigator cel care a dat de cele mai multe ori raspunsul corect.

 

7."Cunoasteti banii?"

Copiii mai mari (de peste 5 ani) se vor distra cu acest joc, in care e nevoie si de concentrare.
Copilul/ Copiii vor primi o bancnota, pe care vor trebui sa o priveasca atent un anumit timp (stabilit de dinainte).
Dupa expirarea timpului vor trebui sa raspunda la intrebari legate de bancnota studiata, de tipul: "Unde scrie "Falsificarea acestor bancnote se pedepseste conform legii"?", "Cum se numeste persoana al carei chip se gaseste pe bancnota?", "Unde este seria?" (trebuie sa le fi explicat ce reprezinta "seria" unei bancnote inainte de inceperea jocului), "Unde e desenat "Muzeul National de Istorie"? etc..
Cine reuseste sa raspunda corect la cele mai multe intrebari va fi invingator.

 

 

8."Cati bani sunt in cutie?" 

Acest joc are drept scop sa-l obisnuiasca pe copil (mai mare de 5 ani) sa numere banii folosindu-si degetele, dar nu si ochii. Mai exact, el va trebui sa numere in gand si sa estimeze cantitatea potrivita de bani, imbunatatindu-si totodata capacitatea de concentrare si de atentie.
In pregatirea jocului veti avea nevoie de urmatoarele resurse:
• O cutie de pantofi
• un cutit special pentru activitatile de lucru manual
• banda adeziva
• 20 de obiecte mici, incluzand printre ele si monede de diferite valori
• creion sau un marker
• hartie
Cum veti proceda:
• Ia fiecare moneda in parte si arata-i copilului ca sunt de valori diferite
• Pe hartie vei desena 4 sectiuni
• Lipeste cate o moneda de fiecare valoare pe hartie, dar in zone diferite
• Explica faptul ca monedele pot parea identice la prima vedere, dar treptat, pe masura ce inveti sa le cunosti, vei vedea diferentele
• Lipeste capacul cutiei
• Taie o gaura pe una dintre laturile cutiei, suficient de mare pentru ca micutul sa-si bage manuta prin ea, dar nu atat de mare incat sa se poata vedea pana in interiorul cutiei.
• Roaga-l sa inchida ochii, timp in care vei strecura in cutie cateva monede sau obiecte mici.
• Spune-i sa deschida ochii si sa numere cu degetele (fara sa se uite) cate obiecte si monede sunt in cutie
• Intreaba-l apoi cate dintre obiectele gasite in cutie sunt monede si sa scoata din cutie una cate una.
• Dupa aceea va trebui sa le lipeasca pe hartie, pe categorii, in functie de modelele initiale (lipite la inceputul jocului).

 9."Vanatoarea de bani"

Iti poti invata copilul sa numere banii si sa fie perseverent implicandu-l in acest joc simplu.
Nu va trebui decat sa iei mai multe monede si bancnote de valoare mica (de exemplu, de 1 leu) pe care sa le ascunzi prin casa, in locuri precum: pe sub pernele de pe canapele, sub paturi, in dulapuri sau chiar in buzunarele de la haine.
Ia-ti la indemana un dispozitiv cu care poti cronometra (cel mai simplu este sa te folosesti de telefonul mobil) si da startul la "vanatoarea banilor". Copilul va trebui sa-i gaseasca intr-un interval de timp stabilit initial si sa-i adune intr-un saculet.
Cand se va da semnalul de "finish" va veni la tine cu banii colectati, ii veti numara impreuna si ii vei oferi lui o parte din acestia/ chiar pe toti (in functie de suma existenta) pentru a-i cheltui asa cum doreste.

 

 

10."Sa fondam o banca"

Cu siguranta ca iti vei bucura copilul (mai mare de 4 ani) propunandu-i sa fie "bancher", sa aiba grija de bani, sa-i puna pe categorii si sa completeze "cecuri" pentru clienti.
Initial ii vei pregati un "birou", folosindu-te de un scaun si de o masuta din casa.
Ii vei pune la dispozitie mai multe foi de hartie, un creion si, bineinteles, monede si bancnote (pot fi reale, cu conditia sa nu aiba valori mari sau pot fi de jucarie).
Indruma-l sa sorteze banii si sa-i aseze pe categorii, ii poti oferi chiar si o lupa pentru a se putea uita mai bine la ei.
Nu in ultimul rand, implicati-l si intr-un mic joc de rol: va veti preface ca tu esti "clientul", care vine la banca sa imprumute o suma de bani. Copilul va trebui sa numere banii pentru a-ti da suma ceruta si iti va scrie un "cec" pe o bucatica de hartie.

 

 

Surse:
http://www.education.com/activity/article/Blind_Counting_Game/
http://kidmoney.about.com/od/teachingchildren/tp/Money-Games-to-Make.htm
http://motherhood.modernmom.com/activities-teach-kids-count-coins-bills-9407.html
http://www.parents.com/parenting/money/family-finances/teaching-kids-about-money-an-age-by-age-guide/
http://www.smartfirstgraders.com/money-games.html
http://www.whattoexpect.com/toddler/photo-gallery/teaching-kids-about-money.aspx#slide-3
Ruth& Steve Bennett, Inchide televizorul! 365 jocuri pentru copilul dumneavoastra in locul privitului la televizor, Editura Hiparion&Alexandra, 1998.

Surse poze:
http://00.edu-cdn.com/files/444401_444500/444437/blind-counting-game-350x440.jpg
http://3.bp.blogspot.com/-8ghvoECLb8I/TV2AQ-T9idI/AAAAAAAABeY/Q2ONyph0PcA/s1600/078.JPG

Articolul urmator
Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară
Idei de activități pentru acasă și pentru afară potrivite pentru vacanța de primăvară

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 moduri prin care înveți copilul să se cunoască și să se iubească
    6 moduri prin care înveți copilul să se cunoască și să se iubească

    Pentru ca un copil să descopere lumea din jur și să se adapteze cât mai bine universului în care trăiește, are nevoie să se descopere și pe el însuși. Astfel,...

    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor
    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor

    Educația financiară este crucială pentru a duce o viață echilibrată și lipsită de griji, cel puțin în ceea ce privește finanțele. Cu cât învățăm mai repede...

    Cum îți înveți copilul să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea?
    Cum îți înveți copilul să aibă o relație sănătoasă cu mâncarea?

    Kyla Fox, psiholog specializat în psihoterapia tulburărilor alimentare, învață părinții cum să vorbească și cum să se comporte cu ai lor copii, pentru a-i ajuta să...

    10 fraze prin care îți rănești profund copilul și ce să spui în schimb
    10 fraze prin care îți rănești profund copilul și ce să spui în schimb

    Cuvintele au o forță mai mare decât îți închipui. Ele pot da aripi, speranță, pot schimba în bine o stare sau, dimpotrivă, pot crea nesiguranțe, temeri și...

    Trăim în era abuzurilor de orice fel! Cum îți înveți copilul să nu fie victima abuzatorilor?
    Trăim în era abuzurilor de orice fel! Cum îți înveți copilul să nu fie victima abuzatorilor?

    Într-o lume în care copiii devin ținte ale abuzatorilor și reprezintă tentații imorale pentru adulți sau alți copii mai mari, datoria părinților este să le ofere...

    Îți înveți copilul să-și ceară mereu scuze când greșește. Tu când ți-ai cerut scuze ultima dată?
    Îți înveți copilul să-și ceară mereu scuze când greșește. Tu când ți-ai cerut scuze ultima dată?

    Puterea exemplului este mare, iar copiii învață din faptele părinților, și nu din vorbele sau sfaturile lor cum trebuie să se comporte. Așadar, dacă vrei un copil care să...

    Family Start - programul prin care tinerii pot primi bani pentru nuntă, chirie sau mașină! Ce trebuie să faci pentru a intra în posesia lor?
    Family Start - programul prin care tinerii pot primi bani pentru nuntă, chirie sau mașină! Ce trebuie să faci pentru a intra în posesia lor?

    Tinerii care vor să își cumpere o mașină, să își închirieze o locuință sau să organizeze nunta visurilor pot solicita suma maximă de 150000 de lei prin programul...

    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul
    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul

    Printre provocările pe care le ai când ești mama unui copil aflat în perioada adolescenței se numără și aceasta: zi de zi trebuie să te „lupți” pentru a-l...

    © 2024 Qbebe