Rozeola infantilă

Rozeola infantilă

Irina Olteanu - Redactor Senior

Rozeola infantilă este o infecție virală comună care afectează de obicei bebelușii și copiii, determinând febră și o iritație sub forma unor pete ce persistă timp de câteva zile. Mai multe informații despre simptome, cauze și modalități de tratament vă invităm să descoperiți în cuprinsul acestui articol.

Simptome pentru rozeola infantilă

Rozeola este cunoscută și sub denumirea de boala a șasea. Deși erupția de pe piele poate părea alarmantă pentru părinți, rozeola tinde să se manifeste ușor și de obicei este suficientă îngrijirea la domiciliu, perioada de recuperare fiind în general de o săptămână. Rozeola poate afecta și copiii mai mari sau adulții, însă se întâmplă mai rar deoarece majoritatea copiilor sunt infectați până când încep creșa și rareori au fost întâlnite recidive.
Trebuie subliniat faptul că simptomele nu sunt întotdeauna vizibile. Dacă acestea apar, debutează de obicei la o săptămână sau două după infecție.

Simptomele inițiale includ: temperatură crescută care apare în mod subit (peste 37,5 grade Celsius), durere de gât, nas care curge, tuse, diaree ușoară, pierderea apetitului, oboseală/irascibilitate, pleoape inflamate și noduli limfatici măriți la nivelul gâtului. Acestea persistă 3-5 zile și apoi apare erupția cutanată. Uneori pot apărea și convulsii febrile care par înspăimântătoare, dar de obicei sunt inofensive (sunt spasme musculare necontrolate și care nu răspund la tratament cu durata de 1-3 minute, cauzate de creșterea bruscă a temperaturii corporale într-un interval scurt de timp). Convulsiile febrile apar, conform statisticilor, într-un procent de 10-15% dintre copiii afectați de rozeolă.

Simptomele ulterioare: erupția cutanată apare de obicei odată ce dispare febra. Este caracterizată de pete/petice/umflături roz-roșii care pot avea un halou mai deschis la culoare în jur (ar trebui să dispară dacă sunt presate cu degetul), debutează pe piept, abdomen și spate înainte de a se răspândi pe față, gât și brațe, nu este pruriginoasă și nici inconfortabilă (nu conferă senzație de mâncărime), se estompează și dispare complet în decurs de câteva zile. De subliniat faptul că este dificil de diferențiat rozeola infantilă de alte infecții specifice copilăriei, precum pojarul, rubeola sau scarlatina.

Citește și: Febra la copii fara alte simptome 

rozeola infantila

Cauze pentru rozeola infantilă

Cea mai frecvent întâlnită cauză pentru rozeolă este virusul herpetic uman tip 6, însă poate fi implicat și un alt virus herpetic, și anume virusul herpetic uman tip 7. Asemenea altor afecțiuni de natură virală, precum banala răceală, rozeola se răspândește de la o persoană la alta prin contact cu secrețiile respiratorii sau saliva unei persoane infectate. Spre deosebire de varicelă și alte afecțiuni virale cu răspândire rapidă, rozeola infantilă cauzează rareori epidemii comunitare. Infecția poate apărea în orice perioada a anului.

Mod de diagnostic

Rozeola este diagnosticată prin evaluarea istoricului medical alături de o examinare fizică riguroasă. Medicul va dori să afle de asemenea dacă cel mic a avut temperatură. Deseori este dificil de realizat un diagnostic diferențial corect deoarece simptomele inițiale coincid cu cele ale altor boli ale copilăriei. Dacă cel mic prezintă febră și nu este răcit, nu are infecție a urechii, durere de gât sau alte simptome frecvent întâlnite pentru afecțiuni similare, erupția cutanată este cea edificatoare. Diagnosticul poate fi confirmat uneori și de un test sanguin care verifică prezența anticorpilor la rozeolă.

Tratament pentru rozeola infantilă

Nu există vreun tratament specific pentru rozeola infantilă, dar următoarele pot ajuta:
- Lăsați copilul să se odihnească dacă nu se simte bine - se va simți mai confortabil în pat până își revine, dar nu este necesar să îl forțați dacă se simte capabil să meargă/ să se joace
- Oferiți-i lichide din abundență - apă pentru copiii mai mari sau alăptare/biberoane mai des dacă mesele sunt formate exclusiv din lapte
- Mențineți răcoarea în cameră - folosiți un cearșaf ușor și nu o pătură groasă
- Oferiți-i paracetamol sau ibuprofen dacă febra îl face să se simtă inconfortabil (doar cu acordul prealabil al medicului).

Nu îi oferiți copilului în același timp paracetamol și ibuprofen; dacă unul nu funcționează se poate să doriți să încercați pe cel de-al doilea ulterior. Nu oferiți niciodată aspirină unui copil mai mic de 16 ani deoarece poate cauza sindromul Reye
Recuperarea durează în principiu o săptămână, însă apelați de urgență la medic dacă: sunteți preocupați de simptomele copilului, nu sunteți siguri de cauza acestora, copilul are vârsta mai mică de 3 luni și temperatură mai mare de 38 grade Celsius, copilul are vârsta între 3-6 luni și temperatura mai mare de 39 grade Celsius, erupția cutanată sau restul de simptome (febră, semne de infecție) nu se ameliorează în decurs de câteva zile/se agravează. De asemenea, este bine ca cel mic să fie consultat de medic în cazul în care are sistemul imunitar slăbit (cum ar fi în urma chimioterapiei) și a intrat în contact cu un copil bolnav de rozeolă (pot apărea complicații precum pneumonie și encefalită).

rozeola infantila

Mod de prevenire

Modul de transmitere a rozeolei este similar răcelii, prin tuse și strănut sau prin atingerea obiectelor/suprafețelor contaminate. Nu se răspândește ușor și nu trebuie evitată colectivitatea în cazul în care copilul se simte suficient de bine să participe la activități; în cazul în care copilul nu se simte bine, trebuie ținut acasă (în special dacă este prezentă febra). Deoarece nu există în prezent un vaccin pentru imunizare, pentru a preveni răspândirea infecției la persoanele din jur: asigurați-vă de faptul că cel mic se spală des pe mâini, că strănută și tușește în șervețel (pe care îl aruncă ulterior), că suprafețele atinse frecvent sunt curățate constant, că nu folosește în comun tacâmuri sau veselă. Nu se cunoaște cu exactitate durata de contagiozitate a rozeolei; este posibil ca infecția să se poată răspândi atât pe perioada existenței simptomelor, inclusiv înainte de apariția erupției. Este important de reținut faptul că adulții infectați pot transmite virusul copiilor.

Complicații în urma rozeolei apar extrem de rar, marea majoritate a copiilor și adulților cu o stare bună de sănătate revenindu-și rapid și complet.

Surse:
www.nhs.uk; www.webmd.com; www.mayoclinic.org

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bărbat bănuit de pornografie infantilă, arestat pentru 30 de zile. Peste 400 de poze indecente cu minori in computerul său
    Bărbat bănuit de pornografie infantilă, arestat pentru 30 de zile. Peste 400 de poze indecente cu minori in computerul său

    Un bărbat din București a fost arestat preventiv pentru pornografie infantilă. Acesta avea sute de materiale indecente - poze și filmări - cu minori, realizate în ultimii 3 ani,...

    O asistentă socială din Teleorman este judecată pentru pornografie infantilă. A filmat și fotografiat doi copii cu autism în ipostaze indecente
    O asistentă socială din Teleorman este judecată pentru pornografie infantilă. A filmat și fotografiat doi copii cu autism în ipostaze indecente

    O asistentă socială din Teleorman este acuzată că, între 2019 și 2022, a produs materiale pornografice cu mai mulți copii, dintre care doi se aflau în grija sa. Apoi a...

    Viața mea cu o fiică de 7 ani care are demență infantilă
    Viața mea cu o fiică de 7 ani care are demență infantilă

    Majoritatea persoanelor asociază demența cu bătrânețea, însă o mamă împărtășește cu restul lumii povestea ei și a fiicei ei care suferă de versiunea infantilă...

    Proiect de introducere a unei noi discipline in scoli - educația nutrițională menită să combată obezitatea infantila
    Proiect de introducere a unei noi discipline in scoli - educația nutrițională menită să combată obezitatea infantila

    Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean vine cu o inițiativă lăudabilă pentru sănătatea copiilor României și propune introducerea unei...

    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România
    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România

    Medici avertizează în privința lipsei de medici pediatri și neonatologi din România.„ „Este un cataclism”, susține Marian Stamate, medic la Spitalul Colțea...

    Copiii neiubiți au mai multe șanse să devină obezi la vârstă adultă
    Copiii neiubiți au mai multe șanse să devină obezi la vârstă adultă

    Datele din Marea Britanie arată că există o legătură între stilul de parenting autoritar sau neglijent și rata mare de obezitate în rândul copiilor! Copiii lipsiți...

    Tatăl meu a fost diagnosticat cu demență acum 5 ani. Mi-e foarte greu să-l văd cum moare câte puțin în fiecare zi...
    Tatăl meu a fost diagnosticat cu demență acum 5 ani. Mi-e foarte greu să-l văd cum moare câte puțin în fiecare zi...

    Mi-am dat seama că tatăl meu suferă de demență în urmă cu cinci ani. Eram împreună în mașînă și, la un moment dat, m-a rugat să opresc an bancomat că să...

    Un bărbat calificat pentru lucrul cu copiii ar fi abuzat peste 90 de fetițe de-a lungul a 15 ani
    Un bărbat calificat pentru lucrul cu copiii ar fi abuzat peste 90 de fetițe de-a lungul a 15 ani

    În ultimii ani, auzim tot mai des despre acte de abuz sau violență îndreptate asupra minorilor aflați în diverse instituții de îngrijire. Încă de anul...

    © 2024 Qbebe