Printre acele produse cu care poate intra în contact direct bebelușul se număra săpunurile sau gelurile de dus, șampoanele, cremele, uleiurile sau pudrele de corp și de aceea trebuie să fim atenți la aceste porduse astfel încât să le achiziționam pe cele potrivite copilului nostru, astfel încât să nu-i provoace alergii sau iritații.
Săpunul poate fi considerat produsul cel mai des utilizat de mămica pentru a spăla bebelușul și pentru acest motiv alegerea lui trebuie să țină cont de următoarele condiții:
• Să curețe delicat pielea astfel încât să nu o irite;
• Să nu fie toxic, mai ales că micuții obișnuiesc să pună mână pe aproape orice și să testeze cu gurița. Așa că în cazul în care înghite din greșeală puțin clăbuc să nu-ți faci probleme că ar putea păți ceva.
• Să nu conțină laureal sulfat de sodiu deoarece acest agent de spumare folosit de cele mai mule ori la fabricarea săpunurilor sau a altor produse cosmetice și este destul de agresiv pentru pielea micuților.
• Trebuie să evităm pe cât posibil putem folosirea săpunurilor sau loțiunilor parfumate, dar și folosirea celor antibacteriene, mai ales în primul an.
• Cele mai recomandate săpunuri pentru bebeluși sunt cele naturale, pentru că ingredientele sunt, desigur, naturale, și scad riscurile unei reacții alergice.
Cum folosim săpunul când spălăm bebelușul
Recomandat este să începem să spălăm mai întâi părțile superioare ale corpului, fața, gâtul, umerii și pieptul. Să clătim bine, și apoi să spălăm părțile inferioare. Astfel, ne asigurăm că nu curge apă cu săpun în urma clătirii pe părți deja spălate. Nu folosim săpunul, dacă este uscat, direct pe pielea bebelușului. Mai întâi îl umezim și aplicăm spuma pe mâna noastră și apoi masăm pielea bebelușului. Dacă este lichid, folosim cantitate mică, o picătură cât o lacrima este suficientă pentru o zonă mică. Gândește-te că pielea bebelușului nu este, de fapt, murdară, noi trebuie doar să ajutăm pielea lui să elimine celulele moarte, prin masaj usor, cu ajutorului săpunului.
Sfaturi de la mămici
"Eu am folosit în primii doi ani pentru a spăla pe cel mic un săpun uscat, bio, cu ingrediente naturale. Îl foloseam pentru tot corpul, și pentru cap. Este mai greu de folosit, însă nu am avut nicio problemă cu el, nu am avut reacții alergice, nu a făcut cojițe în cap și nici nu am avut probleme cu hidratarea." - Maria
"Îmi plac mai mult săpunurile uscate, decât cele sub formă lichidă. Singurul inconvenient la ele, din punctul meu de vedere, este ca usucă pielea copilului. Însă compensez după baie, când îi fac masajul celui mic cu cremă hidratantă. Asta trebuie să fie o regulă indiferent de ce săpun folosim." - Irina
"Am avut o problemă la un moment dat, cu fiica mea de 4 ani. Foloseam un săpun lichid pentru spălatul pe mâini, și ea nu se prea clătea bine pe suprafața superioară a mâinilor, și au început să îi apară iritații în acea zonă. Atunci mi-am dat seama că ingredientele chimice din produsele cosmetice nu sunt un mit. Chiar afectează pielea celor mici. Așa că am trecut la un produs natural, este tot un săpun lichid, dar nu are deloc ingrediente chimice în el. Mă străduiesc cât pot de mult să îi ofer măcar acasă un mediu cât mai sigur, pentru că la grădiniță sunt slabe șanse." - Andreea
"Citiți bine eticheta produsului. Cu cât sunt mai multe denumiri de ingrediente în compoziția lui pe care nu le înțelegem, cu atât mai rău. Nici nu trebuie să le cunoaștem. Săpun lichid sau solid, cred că singura regulă, cea mai importantă, când vorbim de un copil mai mic de 4 ani, este să fie cât mai natural." - Alina
DE REȚINUT
Concluzia este că, indiferent de ce săpun alegem să folosim pentru bebelușul nostru, solid sau lichid, este indicat să conțină cât mai puține ingrediente chimice, și să fie cât mai natural. Există numeroase produse destinate bebelușilor care au standarde înalte de calitate și care, pe lângă faptul că au formule fără lacrimi, au și un conținut care nu pune în pericol sănătatea celui mic. Nu trebuie să facem rabat la calitate, pentru un preț mai mic, pentru că sănătatea celui mic este pe primul loc, și, sunt șanse mari ca un astfel de compromis să ne facă să regretăm alegerea făcută.