Vești bune pentru părinți. Primesc 5 zile libere în plus pe an

Vești bune pentru părinți. Primesc 5 zile libere în plus pe an

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Parlamentul European a adoptat recent noi directive referitoare la concediile parentale de la nivelul Uniunii Europene.

Parlamentul European a luat joi decizii în legătură cu zilele libere la care au dreptul mamele și tații din statele membre. Acestea vor trebui să le implementeze în decursul a cel mult 3 ani și trebuie să-și stabilească fiecare numărul maxim de zile libere, ținând cont de cerințele minime fixate de către legislativul european.

Prima măsură ține de acordarea unui concediu parental, pentru tați, de cel puțin 10 zile. Acesta trebuie plătit la nivelul unui concediu medical.

Tata ce isi tine in brate bebelusul, care are suzeta

Altă hotărâre a Parlamentului European îi vizează pe ambii părinții. Potrivit noilor hotărâri, concediul parental va fi de minimum 2 luni și va fi plătit.

O altă decizie luată la nivel european ține de acordarea posibilității, pentru părinții care lucrează, să solicite programe de lucru la distanță sau programe de lucru flexibile. Motivația pentru acordarea acestei posibilități se leagă, se spune într-un comunicat al Parlamentului European, de intenția de a ține cont și de nevoile părinților singuri sau care au copii cu dizabilități sau boli grave.

Surse:
www.hotnews.ro, www.stirileprotv.ro

Surse poze:
www.pexels.com

Articolul urmator
„Lasă-mă să-mi îngrop copilul și apoi îți spun când vin la muncă”. Când șefii refuză să accepte zile libere pentru angajați
„Lasă-mă să-mi îngrop copilul și apoi îți spun când vin la muncă”. Când șefii refuză să accepte zile libere pentru angajați

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce zile libere vom avea în 2025
    Ce zile libere vom avea în 2025

    2025 se apropie cu pași repezi, așa că ți-am pregătit deja calendarul zilelor naționale libere, pentru a îți programa concediul din timp.

    Vești bune! Este posibil să alăptezi după ce ai suferit de cancer la sân!
    Vești bune! Este posibil să alăptezi după ce ai suferit de cancer la sân!

    Femeile care suferă de cancer la sân pot alăpta, dar numai în anumite condiții și cu acordul medicului oncolog. Cancerul la sân este una din cele mai des...

    Plătim, la propriu, pentru note bune? Este recomandat să ne răsplătim copiii cu bani pentru rezultatele bune la școală?
    Plătim, la propriu, pentru note bune? Este recomandat să ne răsplătim copiii cu bani pentru rezultatele bune la școală?

    Recompensarea copiilor pentru performanțele școlare, pentru notele bune sau pentru treburile casnice rezolvate cu succes este o tactică folosită de mulți părinți. Din păcate, nu...

    Un nou studiu demonstrează că bebelușii care primesc antibiotic pot dezvolta la vârsta adultă afecțiuni digestive
    Un nou studiu demonstrează că bebelușii care primesc antibiotic pot dezvolta la vârsta adultă afecțiuni digestive

    Bebelușilor prematuri și cu greutate mică la naștere li se administrează în mod obișnuit antibiotice pentru a preveni, nu doar pentru a trata, infecțiile. Un studiu recent...

    Universul îi răsplătește! Nativii care primesc tot ce au visat în luna martie
    Universul îi răsplătește! Nativii care primesc tot ce au visat în luna martie

    Prima lună a primăverii, luna martie va fi transformatoare pentru patru dintre semnele zodiacale. Nativii vor primi tot ce și-au dorit, ba mai mult decât au sperat și karma...

    Zodiile care primesc mesajul mult așteptat de la Univers! De azi începe să le meargă bine pe toate planurile
    Zodiile care primesc mesajul mult așteptat de la Univers! De azi începe să le meargă bine pe toate planurile

    Astăzi este o zi mare pentru patru semne zodiacale. Nativii binecuvântați de către astre primesc de la Univers primele semne clare că dorințele lor cele mai mari sunt pe cale să...

    Zodiile care primesc mesajul divin mult așteptat până la finalul iernii. Vor privi lumea cu alți ochi de acum!
    Zodiile care primesc mesajul divin mult așteptat până la finalul iernii. Vor privi lumea cu alți ochi de acum!

    Sezonul rece a luat sfârșit. Primăvara și-a făcut simțită apariția în natură, dar și pe plan astronomic și astrologic. Odată cu echinocțiul de primăvară de pe data...

    Ce fac mamele imediat după naștere ca să fie sigure că nu primesc alt bebeluș
    Ce fac mamele imediat după naștere ca să fie sigure că nu primesc alt bebeluș

    Mulți părinți glumesc pe seama faptului că bebelușii lor au fost încurcați la naștere, mai ales când personalitatea și interesele copiilor lor sunt total diferite de ale...

    © 2025 Qbebe