Un psiholog din Iași vorbește despre suferința femeilor și copiilor ucraineni refugiați. „Întâi vin și plâng, apoi vorbesc”

Un studiu realizat la nivel european de organizaţia Salvaţi Copiii, în octombrie 2022, arată că jumătate dintre copiii ucraineni care s-au refugiat în alte ţări suferă de anxietate, iar procentul creşte la aproape 80% atunci când ne referim la adolescenţii de peste 16 ani, precizează ziaruldeiasi.ro.

Cu toate acestea, se pare că mamele sunt cele mai afectate.

„Au rămas acolo soţii, familia, vin în faţa mea şi repetă „eu nu pot să spun tot” şi plâng. Spun că războiul nu s-a terminat, e o formă de stres post-traumatic care, mai nou, le aduce nopţi albe una după alta”, mărturisește psihologul.

Cum decurge o sesiune de terapie cu Kivakenki? Ne spune tot ea.

„Întâi vin și plâng, apoi vorbesc. Depinde mult de locul de unde au venit refugiaţii, de ororile pe care le-au văzut acolo înainte de a ajunge în România. Dar chiar dacă majoritatea sunt mai liniştiţi acum decât erau acum cinci luni, constanta la toţi e lipsa somnului şi nopţile albe”, mai spune ea.

Nu în ultimul rând, atât femeile cât și copiii lor, trebuie să se confrunte cu absența bărbaților din viața lor. Tați, bunici, frați, prieteni.

„Va fi o generaţie de copii ucraineni fără tată. Sunt femei care spun că nu ştiu dacă soţul, fratele sau părinţii lor mai trăiesc, nu au mai vorbit de un an de zile cu ei, poate sunt ucişi, morţi pe undeva. Iar copilul, chiar dacă nu aude toate lucrurile care se vorbesc acasă, vede şi simte. Tata nu se mai întoarce, nici fratele mamei, nici bunicul nu mai este. De aceea e atât de greu pentru o mamă să fie aici, singură, iar pentru copii vor trece ani până vor putea să gestioneze realitatea asta”.

Mariia Kivakenki își desfășura activitatea în Odessa atunci când a izbucnit conflictul din Ucraina. Zilele următoare a fugit cu soțul său în Turcia, dar și-au dat seama că nu vor să se stabilească acolo.

S-a întors cu fiica ei de 4 ani pentru o scurtă perioadă în Odessa, unde ajuta oamenii să fugă, care pe unde puteau. Când a fost prea mult pentru ea, a fugit din nou, de data aceasta la Iași, pentru că auzise că seamănă cu Odessa. Totuși, Mariia mărturisește că „este o țară foarte frumoasă, dar vreau să simt că sunt la casa mea”.