Un pastor și soția lui nu au acceptat avortul și au adus pe lume gemene siameze. "Am crezut în puterea lui Dumnezeu"

Un pastor și soția lui nu au acceptat avortul și au adus pe lume gemene siameze. "Am crezut în puterea lui Dumnezeu"

Andrada Popa

În ultimul an viața a fost un adevărat haos pentru, Dwight și Stephanie Castle, un cuplu din Alabama. În urmă cu un an, soția pastorului din Birmingham a adus pe lume gemene siameze, diuă suflete prețioase care au avut și au nevoie de atenție, iubire și multă îngrijire medicală. 

Într-un interviu pentru World Magazine, cei doi, Dwight și Stephanie, au descris bucuriile enorme, dar și durerile apăsătoare prin care a trecut familia lor de când Elizabeth și Susannah au venit în această lume. Cele două surori au trecut prin operații numeroase, iar toate aceste intervenții se puteau face numai la un anumit spital din Philadelphia, care a determinat ca întreaga familie să se relocheze. Dwight și Stephanie sunt părinții a încă 3 copii, iar înainte de a naște gemenele au trecut și prin pierderea unei sarcini. 

A fost un ultra-maraton pentru familia noastră

A început totul în cea de-a 12-a săptămână de sarcină când la ecografie au aflat că gemenele lor sunt siameze, o condișie mdeicală care afectează 1 din 50 de mii de sarcini. ”Nu am spus nimic multă vreme după ce am aflat. Am plîns mult, atât”, povestește tatăl gemenelor. În cuda faptului că se simțeau neputincioși și că știau că îi așteaptă o perioadă plinp de încercări fizice și emoționale, cei doi au decis să nu întrerupă sarcina, chiar dacă medicii le-au recomandat asta. 

”Am crezut în Dumnezeu și în bunătatea Lui. Cred în puterea Lui, în abilitatea Lui de salvare, în faptul că este Atotputernic. Atunci când am fost epuizați, au fost alții puternici pe lângă noi”, spune cuplul. Stephanie a adus pe lume gemenele siameze la Spitalul pentru copii din Philadelphia pe 22 aprilie 2021 prin cezariană. Timp de 100 de zile cei doi părinți au stat non-stop alături de fetițe, departe de ceilalți copii ai lor, luptându-se cu durerea resimțită pentru că și ceilalți copii aveau nevoie de ei. ”Trecuseră deja două luni de când eram departe de ei. Mult prea mult. Morris avea 6 ani și învăța să citească. Judah avea trei ani și învăța să deseneze bizoni. Emmet, la numai doi ani, dormea cu o poză cu surorile lui sub pernă. Să jonglăm cu nevoile lor și ale celorlalți copii a fost un dans epuizant cu doi pași înapoi și unul înainte. Cu surprize sfâșietoare, precum gaura din inima lui Elizabeth și dependența lor de tuburi nazogastrice, de care au nevoie și acum.” povestește Dwight.

gemene siameze

Într-un final familia a găsit o casă în New Jersey, aproape de spital, iar comunitatea pastorului de la biserică i-a ajutat pe toți să se mute acolo, ca să fie împreună alături de cele două fetițe. Alături de ei s-au mutat și ambele bunic ca să îi ajute cu casa și copiii. Pe 10 decembrie gemenele au trecut prin operația de separare, o procedură chirurgicală complexă care a durat 14 ore și a avut complicații neașteptate. Pentru mama lor, șocul imens a fost după operație. ”Nu eram pregătită. Erau umflate și păreau fără viață. Arătau ca niște cadavre. Medicul ne-a spus că operația a decurs bine, dar că separarea lor va duce la efecte de lungă durată și la o recuperare foarte lungă. Însă toată lumea trece prin greutăți în viață. Este realitatea vieții. Anul acesta ne-a permis să dovedim că credința în Dumnezeu ajută și salvează vieți. Cu siguranță nu am știut dacă fetele vor supraviețui sau vor fi sănătoase, dar am vrut să credem că Dumnezeu, cumva, va folosi experiența noastră cu binele, nu numai în eternitate ci și acum, aici, cu fiicele noastre. Au fost multe zile grele”, spune pastorul Dwight. 

Sursă foto: Danielle Richards/Genesis

Rugăciunile lor nu au rămas neascultate. Deși Elizabeth încă trebuie să mai stea internată, Stephanie a fost externată. ”Să fi văzut cât de mirată era de mașini”, spune mama ei despre primele ore ale fetiței de 9 luni în afara spitalului. Nu este deloc ușor, mai ales pentru mama lor, care este epuizată fizic și emoțional. Fetele ei vor avea nevoie de multe alte operații, va trebui să le ajute să tranziteze la mâncare normală și să le fie scoase tuburile. Însă familia toată s-a întors acasă pe 27 februarie, când Elizabeth a fost suficient de stabilă pentru a fi transferată la un spital din Birmingham. Ea va mai rămâne internată, însă prognosticurile sunt foarte bune și curând cele două surori se vor reuni și vor avea parte de o copilărie frumoasă, iubite și îngrijite, pentru că părinții lor le-au dat o șansă la viață. 

Surse: World Magazine

Citește și:

Articolul urmator
Cum arată o zi normală din viața unor gemene siameze în vârstă de 22 de ani. „Nu suntem siameze, suntem oameni”
Cum arată o zi normală din viața unor gemene siameze în vârstă de 22 de ani. „Nu suntem siameze, suntem oameni”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când Dumnezeu a creat mama ...
    Când Dumnezeu a creat mama ...

    “Când Dumnezeu a creat mama, era în şasea zi de muncă. Un înger a venit şi l-a întrebat:

    A crezut că este însărcinată cu gemeni, dar a avut parte de o surpriză de proporții. A adus pe lume șase copii
    A crezut că este însărcinată cu gemeni, dar a avut parte de o surpriză de proporții. A adus pe lume șase copii

    După ani de zile de încercări de a avea un copil, un cuplu din Houston era pe punctul de a renunța la visul lor de a deveni părinți. Se gândeau inclusiv la varianta...

    "Am auzit doar că urmează să fiu intubată și asta a fost". O femeie a fost pe punctul să moară când și-a adus pe lume gemenii
    "Am auzit doar că urmează să fiu intubată și asta a fost". O femeie a fost pe punctul să moară când și-a adus pe lume gemenii

    Nașterea fetițelor gemene a adus-o pe mamă la un pas de moarte. A fost salvată în ultimul moment, grație tehnologiei revoluționare...

    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”
    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”

    Subiectul foștilor parteneri de cuplu este unul sensibil, mai ales pentru actualii parteneri din viața noastră. Acest bărbat i-a propus soției sale să-și numească fiica după fosta...

    Un tată și-a concediat bona pentru că și-a adus câinele în casa lui fără să-i ceară voie
    Un tată și-a concediat bona pentru că și-a adus câinele în casa lui fără să-i ceară voie

    Un bărbat mărturisește că tocmai și-a concediat bona, pentru că aceasta și-a adus câinele - un golden retriever - la ei acasă, pe furiș. Cum a aflat și de ce a luat această...

    De ce tatăl lui Elon Musk spune că nu este mândru de fiul lui, cel mai bogat om din lume
    De ce tatăl lui Elon Musk spune că nu este mândru de fiul lui, cel mai bogat om din lume

    Elon Musk este antreprenor, fiind CEO al „Tesla”, dar și fondator și inginer șef al „SpaceX”. Recent, tatăl său, Errol, a acordat un interviu unui post de radio...

    Zodiile cu cele mai blânde suflete. Sunt pâinea lui Dumnezeu!
    Zodiile cu cele mai blânde suflete. Sunt pâinea lui Dumnezeu!

    În astrologie, din cele 12 semne zodiacale, câteva sunt considerate „pâinea lui Dumnezeu”. Nativii sunt înzestrați de Divinitate cu un suflet bun și...

    Fiica mea are sindromul Down dar este darul lui Dumnezeu pentru mine, nicidecum o povară
    Fiica mea are sindromul Down dar este darul lui Dumnezeu pentru mine, nicidecum o povară

    Deși a aflat încă din sarcină că va avea un copil cu sindromul Down, o mamă nu a renunțat la fiica ei din pântec. Grațioasa fetiță s-a transformat în cea mai mare...

    © 2024 Qbebe