Vești bune se anunță de la anumite celebrități de peste hotare. Pink, pe numele său adevărat Alicia Moore, a intrat în atenția presei după ultima imagine postată cu sine pe contul de Instagram. Artista este fotografiată împreună cu fiica sa, însă burtica destul de mare a fost detaliul care i-a pus pe poți pe jar. „Surpriză" a fost descrierea imaginii, semn că aceasta a reușit să-și țină sarcina secretă foarte mult timp.
După mărimea burticii, am putea spune că sarcina este destul de avansată, însă momentan Pink nu a făcut nicio declarație oficială. Cântăreața a spus în repetate rânduri că își dorește să-și mărească familia. În anul 2013, aceasta a mărturisit că și-ar dori ca fiica sa, Willow să aibă un prieten pe viață. „Fratele meu este totul pentru mine. Mi-aș dori să aibă și ea pe cineva din familie aproape, pe lângă mine și tatăl ei. Pentru acest motiv aș vrea un frate pentru ea care să-i fie prieten pe viață", a declarat mămica.
Aparent, familia este cel mai important lucru pentru Pink, deși nu și-a neglijat nici cariera. Mămica model a reușit să se mențină în topurile muzicale și să se implice foarte mult în viața de familie, care este principalul țel.
„Iubesc să fiu mamă. Am hotărât în urmă cu mult timp că o să am o familie de succes și acesta este scopul meu principal în viață", a mărturisit cântăreața. Acesta formează o familie alături de Carey Hart din anul 2006, urmând ca 5 ani mai târziu să devină pentru prima dată mămică.
Surse: abcnews.go.com, blastingnews.com, hollywoodtake.com.