In cadrul proiectului "Pelicanii sanitari", peste 100 de copii si 12 adulti din comuna C.A. Rosetti au beneficiat in aceste zile de lectii de acordare a primului ajutor sustinute de specialistii SMURD. De asemenea, scolile din C.A. Rosetti, Letea si Periprava au fost dotate cu truse de prim ajutor, materiale didactice si carti pentru activitatile de educatie pentru sanatate, in urma unei donatii in valoare de 15.000 de euro realizata de GSK Romania.
Saptamana trecuta, timp de doua zile, in cele trei scoli ale comunei C.A. Rosetti au fost organizate, in parteneriat cu Fundatia pentru SMURD, lectii de acordare a primului ajutor pentru elevi si pentru adulti. Astfel, 30 de prescolari, 37 de elevi de genererala, 41 de elevi de gimnaziu si 14 adulti au fost informati despre cum trebuie sa actioneze intr-o situatie de urgenta in general, cum sa declanseze sistemul de urgenta prin apelul la 112, dar si despre cum pot aborda cazuri urgente: rani, hemoragii, fracturi, entorse, intoxicatii, arsuri, degeraturi, insolatii. De asemenea, specialistii SMURD au facut demonstratii si au realizat impreuna cu participantii exercitii de acordare a primului ajutor. Participantii la aceste cursuri s-au constituit in echipe de interventie rapida in caz de urgenta, denumite "Pelicanii sanitari".
Proiectul "Pelicanii sanitari" isi propune sa raspunda unora dintre cele mai stringente probleme mentionate in Delta Warning Report 2012 - Raportul de evaluare a starii de sanatate a copiilor din Delta Dunarii - realizat in noiembrie 2011 de Asociatia Salvati Dunarea si Delta cu sprijinul GSK Romania, respectiv lipsa resurselor pentru activitatile de educatie pentru sanatate si accesul dificil la cabinetele medicale si la serviciile medicale de urgenta. Astfel, pana la inceputul anului scolar, inca 11 scoli din comunele Ceatalchioi, Crisan, Pardina, Chilia Veche, Maliuc, Mahmudia si Sfantu Gheorghe vor fi dotate cu truse de prim ajutor, mulaje si planse didactice, carti de specialitate si atlase utile in cadrul activitatilor de educatie pentru sanatate.
Proiectul a fost sustinut si de campania media "In realitate esti mai bun", semnata de Asociatia Salvati Dunarea si Delta si Fundatia pentru SMURD, impreuna cu Realitatea TV si sustinuta de GSK Romania. In total, pana acum, sprijinul financiar al GSK Romania s-a ridicat la peste 62.000 de euro, la care s-au adaugat donatii in produse precum si expertiza specialistilor companiei - in arii ca medical sau comunicare.
Demarata la sfarsitul anului trecut, campania "Sanatatea copiilor din Delta Dunarii" are ca scop imbunatatirea conditiilor de viata ale copiilor din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii - directiile de actiunie ale acesteia fiind urmarea concluziilor Delta Warning Report 2012 - Raportul de evaluare a starii de sanatate a copiilor din Delta Dunarii.
"Implicarea noastra in proiectul "Pelicanii sanitari" este o continuare fireasca a faptului ca suntem alaturi de copiii Deltei inca de anul trecut, in programul prin care ne propunem sa imbunatatim starea de sanatate a acestora. Raportul Delta Warning Report 2012 - realizat la finele anului 2011 si prin care a fost evaluata starea de sanatate a copiilor din Delta Dunarii - a aratat ca una dintre principalele nevoi ale oamenilor din aceasta zona izolata a tarii este cea de educatie in sanatate, prin urmare am sustinut si vom continua sa ne implicam in sustinerea acestei componente absolut esentiala pentru sanatatea comunitatii din Delta Dunarii", a declarat Andreia Cucu, Communication Manager GSK Romania.
"Oamenii Deltei asigura viitorul Deltei, iar copiii existenta ei pe termen lung. Ma bucur ca avem parteneri de mare incredere, ceea ce ne da o speranta ca demersurile noastre nu sunt in zadar. Daca si Statul nostru s-ar implica in recuperarea acestui patrimoniu, Delta Dunarii ar avea o sansa in plus de supravietuire." spune Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvatu Dunarea si Delta.
Despre Asociatia Salvati Dunarea si Delta
Asociatia Salvati Dunarea si Delta (SDD) este o organizatie neguvernamentala de protectia mediului, care s-a impus in cei peste opt ani de activitate prin actiuni sustinute de advocacy pe probleme ecologice si a demonstrat prin rezultate concrete ca poate oferi solutii pentru marile provocari cu care se confrunta Delta Dunarii. De asemenea, asociatia are o activitate sustinuta si in domenii conexe protectiei mediului, avand in portofoliu proiecte care vizeaza dezvoltarea durabila, dezvoltare comunitara locala, managementul deseurilor, economie sociala si dezvoltarea resurselor umane, managementul apelor, campanii de informare si constientizare cu privire la protejarea mediului, antreprenoriat social etc. (www.salvatidelta.ro)
GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al carei portofoliu are la baza o substantiala activitate de cercetare si dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedica imbunatatirii calitatii vietii oamenilor, ajutandu-i sa realizeze mai multe, sa se simta mai bine si sa traiasca mai mult. Pentru mai multe informatii vizitati www.gsk.ro si www.gsk.com