Părinții își trimit copiii la școală pentru a le asigura un viitor strălucitor, iar micuții se întorc acasă maltrați și cu urme de vânătăi. Acesta este cazul a două familii din Iași, care au avut neplăcuta surpriză de a afla că micuții lor au fost bătuți de învățătoarea lor. Femeia în cauză este momentan învățătoare la Școala Gimnazială Alexandru Vlahuţă, din Iași.
Episodul violent s-a petrecut în timpul unei ore de matematică, iar femeia și-a pierdut controlul și a brutalizat doi elevi de clasa a III-a. Întreaga scenă a fost filmată de un elev, care odată ajuns acasă a predat filmulețele compromițătoare părinților. Din imagini se poate vedea cum învățătoarea îi lovește fără milă pe cei doi, nelăsându-se înduplecată de plânsetele minorilor.
Filmulețele au fost făcute publice pe Facebook, majoritatea internauților fiind consternați de atitudinea cadrului didactic. Familiile copiilor agresați sunt hotărâți să depună plângere atât la Inspectoratul Școlar cât și la poliție, cu atât mai mult cu cât femeia nu este la prima abatere de acest gen. "A venit băiatul acasă și mi-a zis ca doamna l-a bătut, i-a dat o palmă. M-a sunat mama unui coleg că are o filmare. Așa ceva într-o școală nu este posibil. Venea des acasă și spunea că doamna l-a bătut, am mers pe ideea că este doar o palmă", a declarat mama unuia dintre copii.
Conducerea școlii a pornit o anchetă pentru a descoperi cauzele exacte care au condus la acest incident. De asemenea, și autoritățile au pornit o anchetă în paralel. Până ce ancheta se va soluționa, internauții și-au manifestat furia și nemulțimirea în mediul online. "Eu ce observ e că n-ar fi prima oară...copilul ridică brățul să se apere dinainte să dea în el", "Dar se pot face niște plângeri la inspectorat, nu? Mama copilului nu ar trebui să stea pe gânduri. Totusi, cât de obraznic ar fi școala are reguli... ședința cu părinții, exmatricularea copilului timp de 3 zile...în nici un caz loviți", "Din păcate așa se comportă o învățătoare mai în vârstă, care nu mai are atâta răbdare cu bieții copii mai zburdălnici s-au neastâmpărați . Din păcate se întâmplă foarte des în școlile din România astfel de cazuri. În străinătate sunt anunțați părinții dacă copiii sunt năstrușnici, nu sunt loviți de profesori. Este regretabil ce se întâmplă sa vedem atâtă violență din partea unui cadru didactic care ar trebui să fie mai blândă, nu violent. Să-și lase nervi acasă când pleacă la serviciu!", au fost câteva dintre comentariile internauților.
Citește și: Ce să faci dacă bănuiești că al tău copil este hărțuit de învățătoare
Surse: agerpres.ro.