Ministrul Sănătății va semna pe parcursul zilei de azi un ordin potrivit căruia pacienții cu COVID-19, asimptomatici, vor fi plasați în izolare la domiciliu, însă numai după 10 zile de spitalizare. Această decizie este luată în baza faptului că simptomele noului coronavirus apar la aproximativ 5 zile de la infectare și din acest motiv pacienții trebuie să stea internați în spital, sub supraveghere medicală, pentru a nu expune la o posibilă infecție și alte persoane.
„La propunerea Grupului Tehnic din cadrul Ministerului Sănătăţii care se ocupă de evaluări, marţi voi semna un ordin de ministru prin care pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile. În a şaptea zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la zece zile se merge acasă. Dacă este pozitiv totuşi, dar cel uşor asimptomatic nu mai are simptome de cel puţin trei zile, la zece zile va pleca acasă cu izolare la domiciliu până la 14 zile sub supravegherea medicilor de familie. Acest ordin va fi semnat marţi, pentru a descongestiona spitalele, dar nu putem da un asimptomatic acasă în prima zi când s-a prezentat, pentru că nu ştim cum va avea evoluţia. Să lăsăm specialiştii să decidă dacă un caz este asimptomatic sau nu. Sunt aceleaşi măsuri de precauţie pe care trebuie să le avem fiecare dintre noi şi recomandările pe care trebuie să le repetăm în fiecare zi pentru că după cum am putut vedea, o parte dintre concetăţenii noştri au renunţat la orice măsură de prevenţie, la orice măsură de precauţie şi atunci vedem şi o creştere a numărului de cazuri noi. Suntem pregătiţi să gestionăm astfel de cazuri””, a declarat ministrul Sănătăţii, la Realitatea Plus.
Până pe 22 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.291 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 noi cazuri de îmbolnăvire, la ATI fiind internați 195 de pacienți.
Surse: Realitatea, Digi24, StiriOficiale.ro
