Sentimentul dulce-amărui care îmbracă momentul plecării copiilor din cuibul nostru, ne va încerca pe toți, la un moment dat. Pe de-o parte apare fericirea și mândria faptului că ființa care mai ieri-alaltăieri te ținea cu toată mânuța de un deget, astăzi este transformată într-un tânăr adult extraordinar, dar pe de altă parte apare și starea de singurătate, care este inevitabilă.
„Vei întâlni imbecili sadici, fătălăi dezorientați, napoleoni preocupați mai tot timpul de ceva minor, labagii apatici - tuturor ăstora nu le subaprecia răutatea. Dar vei cunoaște și oameni buni - fii ca ei.
Iar atunci când, îmbujorată și fericită mi-l vei prezenta pe viitorul tău soț - well, that´s one hell of a moment - am să îi strâng mâna, am să-l privesc în ochi și am să-i zâmbesc. După care am să mă duc în baie să vomit sânge.
Cum aș putea să-ți arăt că dragostea mea nu are măsură?"
Deși dur, mesajul lui Mircea Radu nu este îmbrăcat în nimic altceva în afară de sinceritate și dragoste față de fiica lui. Scrisoarea adresată fetiței este în întregime plină de gânduri profunde, Mircea Radu dorind parcă să o pregătească, în măsura în care se poate, pentru viață și transmitându-i totodată povești adunate din experiențele sale.
„Sunt cu tine pe umeri, într-o sâmbătă dimineața, pregătind ouă ochiuri într-o tigaie de fontă, în a doua mea viață, la milioane de ani distanță de prima și am răspunsul la întrebarea aia la care nu știam ce să zic, aia cu "Așa...Zi-mi tu ce vrei despre tine; ce ai mai făcut în ultimul timp?"
Ce să fac, iubirea mea, am trăit."
Sursa: facebook.com
Urmareste-ne pe Google News
