În urmă cu puțin timp, Înaltpreasfințitul Teodosie sfătuia toate femeile căsătorite să își acopere capul, chiar și la evenimente. Despre bărbații care își rad barba, afirma înalta față bisericească că ar fi „ciuntiți”. Iar la dilema unei enoriașe abuzată de soțul violent, Înaltpreasfințitul Teodosie o îndemna să rabde și să „își ducă crucea”.
Acum, Arhiepiscopul Tomisului face noi afirmații care par a fi desprinse dintr-un trecut îndepărtat, nicidecum din viața cotidiană a societății moderne actuale.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie: „O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit"
„Canoanele nu îngăduie o întâlnire intimă între soţi în fiecare zi, ci de două ori pe săptămână. Iar dacă e post, DELOC!”
Acesta afirmă că soții nu trebuie să se bucure de plăcerile trupești mai mult de două ori pe săptămână, precizând și faptul că în zilele de sărbătoare și în perioadele de post, bărbații ar trebui să se abțină de la relațiile intime. Înalta față bisericească motivează că așa prevăd canoanele, iar plăcerea nu trebuie să devină un scop al vieții.
„Să nu facă soţii din plăcere un scop al vieţii. De aceea şi canoanele nu îngăduie o întâlnire intimă între soţi în fiecare zi, ci de două ori pe săptămână dacă nu sunt sărbători şi când e post, deloc”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, invitat la emisiunea la care participă săptămânal la Radio Dobrogea.
„Avem şapte săptămâni înainte de Paşti, şase săptămâni înainte de Crăciun, două săptămâni în postul acesta, avem postul Sfinţilor Apostoli, avem sărbători şi atunci, iată, nu sunt plăceri… oamenii trebuie să se abţină şi chiar uită de aceste momente pentru că sunt concentraţi pe rugăciune, pe comuniunea cu Dumnezeu”, a continuat el.
Există și familii în care soții se „întâlnesc” rar în intimitate, numai cu scopul de a procrea
Acesta a amintit și de familiile în care soții aveau relații intime extrem de rar, singurul scop fiind acela al nașterii de prunci.
„Chiar au fost familii care trăiau în abstinenţă şi doar pentru a se naşte copii”, dar acestea „se întâlneau foarte rar”.
Pe de altă parte, într-o intervenție mai veche la Radio Dobrogea, Arhiepiscopul Tomisului sfătuia femeile care nu prea au chef să întrețină relații cu soții lor: „Ce să faceţi? Să fiţi şi după voia soţului, nu numai după voia dumneavoastră. V-aţi căsătorit, căsătoria este o cruce. De aceea, cununile pe care le-aţi primit pe cap sunt cununi de mucenici, să faceţi şi voia soţului ca să nu destrămaţi căsnicia”.
Prin ultima sa declarație, Arhiepiscopul Tomisului condamnă plăcerile trupești care nu sunt făcute „după canoane” și ținând cont de sărbători.
Aceasta face parte din seria lungă de declarații controversate ale înaltei fețe bisericești prin care reușește de fiecare dată să atragă atenția nu numai a enoriașilor, ci și a presei.
Surse foto: facebook.com, facebook.com
Surse articol: hotnews.ro