Își plăteste fiica pentru pasiunile pe care le are, nu pentru treburile casnice
Destini explică faptul că ideea i-a venit în momentul în care fiica ei, care s-a înscris recent la o școală de gimnastică, a început să îi spună că nu mai vrea să meargă, nu fiindcă nu i-ar mai plăcea să facă asta, ci pentru că și-a dat seama cât de greu este acest sport. Și atunci femeii i-a venit o idee: să o plătească pe fiica ei pentru orele de gimnastică pe care le face.
„Nu îmi plătesc fiica pentru treburile casnice pe care le face, în schimb, îi dau bani pentru pasiunile pe care le are. De curând, am înscris-o la gimnastică, iar când a văzut cât de greu este, a vrut să renunțe. Atunci i-am spus „hai să fie acesta jobul tău. Te plătesc că să mergi la antrenamente”. Vreau ca fiica mea să asocieze banii cu ceva pozitiv, nu cu o corvoadă. Nu vrea să crească gândindu-se că trebuie să se chinuie pentru bani sau că trebuie să facă o muncă neplăcută, împotriva voinței sale. Vreau să crească cu ideea că poate avea o carieră împlinit”, a explicat Destini.
@destini.ann Chores and Money! #positivediscipline #positiveparenting #positiveparent #momtips #mominspiration #adviceformoms #peacefulparenting #parenttips
♬ Darling - Trees and Lucy
Davis este conștientă că tehnica ei de parenting nu este una obișnuită, iar când a distribuit videoclipul pe TikTok știa că se va confrunta cu critici din partea celorlalți părinți, care nu sunt de acord să le dea bani copiilor nici pentru treburile casnice, darămite în schimbul hobby-urilor.
Cum era de așteptat, reacțiile pro și contra nu au întârziat să apară.
- „E un lucru genial! Bani pentru proiecte pasionale, nu pentru treburi casnice, nu pentru note bune, nu pentru lucrurile de bază pe care ar trebui să le faci și să le înveți în viață”, a comentat o mămică.
- „Nu mi se pare ciudat. De fapt, cred că este o idee foarte bună. La urmă urmei, treburile casnice tebuie făcute oricum, fără bani. Nimeni nu este plătit să le facă, nici eu, nici tu, nici nimeni”, a mai explicat un internaut.
- „Mi se pare ciudat să plătești copiii să facă... orice! Să-i lăsăm să fie copii și să nu se gândească să facă lucruri în schimbul banilor”, a comentat un părinte.
Tu ce părere ai despre felul în care această femeie procedează?
Surse foto: istockphoto.com