Copiii africanilor
Fotografii de Violeta Neamtu
Copiii africanilor este o expozitie realizata de Violeta Neamtu care a facut majoritatea fotografiilor in satul Tilembeya, situat in partea centrala a statului Mali, unde a locuit in perioada octombrie 2010 - iulie 2011.
„Familia care a avut grija de mine s-a purtat ireprosabil. Seful familiei, de care am ramas foarte legata afectiv, s-a preocupat tot timpul de bunastarea mea, de hrana mea si de integrarea mea in sat. In ultima zi insa, atitudinea lui s-a schimbat radical. A inceput sa imi porunceasca, sa se poarte cu mine ca si cum as fi fost o servitoare, iar el stapanul meu cu drepturi de print. Dupa primul moment de enervare, mi-am dat seama ca, de fapt, asa se purta el in mod frecvent cu fiicele sale. Desi pare ciudat, in acea ultima zi, gazda mea n-a facut decat sa imi arate ca, in inima lui, am capatat acelasi statut si aceeasi importanta pe care o aveau fiicele sale. Am vrut sa spun o poveste despre ei din dorinta de a arata ca viata copiilor africani este frumoasa, lipsita de griji si vesela. Unele generalizari sunt fortate, iar aceasta poveste nu este adevarata pentru toti copiii africani sau malieni, dar este o poveste vie, pe care multi africani o traiesc zi de zi. Si nu in ultimul rand este povestea mea despre ei." Violeta Neamtu
Spiritul Africii - Ritual, Traditie, Simbol
Colectia Daniel Homorodean
Expozitia prezinta masti, statui, textile ale triburilor din Africa de Vest si din Africa Centrala, obiecte de ritual si de uz casnic adunate in cursul unor calatorii efectuate de Daniel Homorodean in ultimii patru ani in mai multe tari ale continentului african precum Ghana, Benin, Zambia, Camerun, Republica Democrata Congo, Mali, Togo, Benin. Exponatele sunt insotite de fotografii realizate de colectionar in Africa, precum si de fise explicative privind aria culturala, etnica si religioasa ilustrata prin obiecte.
Expozitiile vor putea fi vizitate la Muzeul National al Taranului Roman, Sala Oaspeti, pana pe 13 iulie, de marti pana duminica. Luni este inchis.
Parteneri media: 24-Fun, Radio Romania, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio Romania International, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, www.LiterNet.ro, HotNews.ro, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.inparc.ro, www.comunicatedepresa.ro.