UPDATE: Patronul firmei care a făcut deratizările în cele două blocuri a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice. Avocatul lui Ioan Sorin Buță, patronul companiei din Timișoara care a efectuat deratizarea ce a dus la decese, spune că a aflat de la clientul său faptul că acesta nu știa proprietățile substanțelor folosite. În prezent mai sunt internate 33 de persoane în spital, ca urmare a expunerii la substanțele toxice.
„Era o substanță relativ nouă. Nu cunoștea proprietățile substanței. Din ceea ce a declarat a cumpărat sustanțele de la o cunoștință. A mai avut o intervenție acum o lună, când a făcut o deratizare la o unitate hotelieră în Timișoara. Intervenția i-a fost solicitată la această adresă de o persoană. Nu a cumpărat medicamentele în baza unor documente fiscale. Nu știa că sunt cu caracter letal și că vor converge spre un astfel de deznodământ nefericit. Deratizarea în sine din ce am înțeles nu a durat mai mult de două-trei ore. Dozajul și folosirea lor urmează să se stabilească cum a fost făcută.”, a declarat avocatul patronului firmei din Timișoara, Călin Stăiculescu, la B1TV.
Primarul Nicolae Robu a anunțat că Firma Bistim Dera SRL-D, cea care a făcut deratizarea în blocul în care au murit trei persoane, nu are autorizație de la Primăria Timișoara. „Acea firmă și cei care au contractat-o sunt iresponsabili. Într-un asemenea domeniu, cu asemenea grad de risc, este nepermis să funcționezi fără autorizație. Am făcut verificările de rigoare și firma respectivă nu a solicitat niciodată acord comercial de la Primăria Timișoara și nici nu a primit. Nu știa nimeni de ea”, a declarat acesta pentru Hotnews.
În urma analizei chimice a procurorilor, s-a descoperit că firma acuzată a folosit o substanță extrem de toxică, care are în compoziție fosfură de aluminiu:
"Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Inspectoratul de Poliţie Timiş din data de 19 noiembrie, confirmată prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din aceeaşi dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B.I.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice (...). În cauză există indicii că în procesul de deratizare, suspectul a folosit un insecticid denumit Delicia - GASTOXIN, care are în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare şi care necesită pentru utilizare autorizaţie specială. Organele de cercetare penală au dispus faţă de suspect măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 19 noiembrie ora 3,30", arată prim-procurorul Tribunalului Timiş, Violeta Filip.
Dr. Tudor Ciuhodaru a detaliat efectele acestei substanțe: "Această fosfură de aluminiu este un compus ieftin, dar eficient și utilizat în mod obișnuit pentru prelucrarea cerealelor. Din păcate, este unul dintre cele mai frecvente intoxicații cu pesticide pentru că e extrem de toxică, atât prin ingestie, inhalare, dar și prin simplu contact tegumentar. Ținând cont că dacă este ingerată sau intră în contact cu umiditatea, eliberează acel gaz de fosfină, cu miros asemănător celui de carbid sau usturoi care este extrem de toxic pentru om și pentru animele și are efect iritativ la nivelul căilor respiratorii, la nivel digestiv, dar și acea toxicitate sistemică ce afectează pe rând: plămânii, inima, ficatul, rinichii, mergând până la afecțiuni pulmonare și insuficiență cardiacă. Intoxicația cu fosfat de aluminiu are o mortalitate ridicată, între 30% și 100%, iar supraviețuirea este puțin probabilă după ingestia a doar 1,5 grame, iar dacă vorbim despre cea pe cale inhalatorie, sunt periculoare pentru viață niveluri mai mari de 50 de părți pe milion, iar la 400-600 părți pe milion, este letală în jumătate de oră.", a răspuns Tudor Ciuhodaru, în direct, la România TV
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță din Timișoara, sâmbătă seara au fost primite apeluri venite din partea locuitorilor unui bloc de pe Strada Mioriței, după ce aceștia au început să acuze probleme digestive.
Sâmbătă dimineață părinții unui copil de 3 ani au solicitat ambulanța întrucât acesta prezenta inapetență și vărsături, dar au refuzat transportarea acestuia la spital. Seara au revenit însă cu alt telefon, a precizat purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță din Timișoara. Ajuns la spital, copilul a decedat. Între timp, ambulanța a fost chemată și la un nou-născut, în vârstă de 9 zile, la care inițial a existat suspiciunea de aspirație (înecare cu lapte). Acesta a decedat ulterior, fără ca nimeni să se gândească atunci la o intoxicație.
Mama copilului în vârstă de 3 ani care decedase a cerut ajutorul ambulanței ieri dimineață, cu aceleași simptome pe care le-a avut copilul ei, dar și ea a decedat la spital, în urma unui stop-cardiorespirator. Locuitorii blocului de pe Strada Mioriței au fost evacuați și investigați medical, putând reveni în apartamente doar după ce reprezentanții de la ISU Timiș își vor da acordul.
Potrivit unor locatari, pentru situația creată ar putea fi de vină substanțele care s-au folosit pentru deratizare. După incidentul de sâmbătă, ieri seară, un alt bloc din Timișoara, de pe Strada Vaida Voievod, a fost evacuat preventiv după ce s-a aflat că, la un apartament, dezinsecția și deratizarea s-au realizat prin aceeași firmă cu care s-a lucrat la imobilul de pe Strada Mioriței, unde au decedat 3 persoane. Reprezentanții ISU Timiș efectuează măsurători în imobilul respectiv pentru a se vedea nivelul substanțelor periculoase. În cazul în care acesta este ridicat, locatarii vor fi îndrumați spre alte spații de cazare.
Între timp, s-a anunțat că, în blocul în care au decedat cele 3 persoane, la etajele 3 și 4 au fost identificate substanțe neurotoxice. Ministerul Sănătății a anunțat aseară că, pe lângă cele 3 decese, din blocul din Timișoara evacuat sâmbătă au mai fost internate în spital alte 20 de persoane (12 copii și 8 adulți), dar că acestea sunt în afara pericolului. Autoritățile au precizat că vor deschide un dosar penal de ucidere din culpă în urma a ceea ce s-a întâmplat la Timișoara.
Surse foto: Facebook, Istock