”În momentul acesta am contracții. Dar nu mă alarmez, pentru că sarcina aceasta am avut contracții de la 34 de săptămâni. De atunci mi-a coborât și burta. Așadar, încerc pe cât posibil să mă autoevaluez corect și să evit să merg degeaba până la spital, dar nu vreau nici să ajung prea târziu.
Bebelina e în prezentație pelviană, așadar se impune cezariană. Drept urmare, azi noapte stăteam cu cartea “La ce să te aștepți când ești însărcinată” în brațe, ca să mai verific o dată “semnele” travaliului.
Urmează marea întâlnire. Cel mai spectaculos blind date. Nu mă gândesc decât să fie sănătoasă, să fie sănătoasă, să fie sănătoasă… și poate de aceea azi, în mașină cu Radu, am scăpat un: “Vai, ce frică îmi e!”. Dar nu e numai frică, firește. E și imensă bucurie, e iubire, e instictul de mamă care știe, care simte că urmează să își nască puiul curând. Ce aventură minunată ne așteaptă! Trăiesc un vis acum. Un vis”, se destăinuie Dana Rogoz pe blogul său.
Pe tot parcusul sarcinii Dana a avut grijă de ea, s-a protejat de coronavirus izolându-se la domiciliu alături de soțul și se fiul ei. Tot timpul a fost alături de fanii ei, postând pe blogul ei despre activitățile pe care le face zilnic alături de cei doi și citind în fiecare zi, live, câte o poveste pentru copii. Frumoasa actriță este speriată puțin și de faptul că soțul ei nu va fi alături de ea la nașterea fetiței: ”Am aflat, evident, că din cauza pandemiei și noilor restricții din spitale, că Radu nu va mai fi cu mine, că ne vom despărți la intrarea în maternitate, că urmează să își vadă fetița la ieșire. Nu știu dacă după 15 mai anumite spitale își vor schimba protocolul, dar știu sigur că ne vom despărți acolo, și că după trei zile își va vedea și tatăl copilului.”, povestea acum câteva zile într-un interviu pentru Elle.
Dana Rogoz are 34 de ani, este actriță, blogger, fashionistă. Formează un cuplu cu regizorul Radu Dragomir de 15 ani. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare de la serialul de comedie La Bloc, când Dana avea 19 ani, iar viitorul ei soț, 37 de ani.
Citește și:
Diagnostic teribil pentru Dana Rogoz! Boala care o va afecta toată viața
