Frumoasa cântăreață se pregătește să devină mămică pentru a doua oară, de această dată fiind vorba despre o sarcină gemelară. Din câte se pare, a îmbrățișat cu mare drag această experiență, profitând de fiecare ocazie pentru a-și arăta burtica destul de evidentă.
Noile imagini de pe contul de Instagram, 12 la număr, o ilustrează alături de soțul său, Jay Z și de fiica acesteia, Blue Ivy (5 ani). Cântăreața poartă o rochie indigo, ce se mulează perfect pe burtica ce crește pe zi ce trece tot mai mult. Artista a vrut să atragă atenția și asupra accesoriilor prețioase ce i-au întregit ținuta, semn că alegerile făcute merită toată admirația fanilor de pe rețeaua de socializare.
Deși Beyonce încă nu a anunțat sexul bebelușilor, speculațiile nu au întârziat să apară. În media de peste hotare se vehiculează faptul că aceasta urmează să devină mama de băieți, după ce aceasta a purtat o pereche de cercei asemănători cu cei din videoclipul piese „If i were a boy". Încă nu există nicio declarație oficială în legătură cu acest lucru, astfel încât rămâne de văzut dacă va ține totul secret până la naștere sau va face marele anunț în curând.
Surse: yahoo.com, eonline.com, glamour.com.