Ashley își prezintă micuțul într-o modalitate inedită și își reamintește, pe contul său de Instagram, momentul în care l-a strâns pentru prima dată în brațe: „Nimic nu se poate compara cu acest sentiment. Un astfel de moment merită un anunț uriaș!”
În vreme ce povestea cum a schimbat-o experiența de mămică și ce înseamnă pentru ea faptul că a adus pe lume un suflet, Ashley menționează faptul că a optat pentru nașterea naturală, iar acest lucru i-a schimbat viața în totalitate și i-a oferit o încredere extraordinară în ea: „Acum că am ales să nasc natural și am făcut-o, trebuie să vă spun că nu cred că mai există ceva ce nu aș putea face pe acest pământ”, menționează celebrul model.
„Am trecut printr-un travaliu de șase ore și am născut natural”, mai adaugă Ashley. Mămica a ales să nască acasă, declarând că pentru ea, aceasta a fost cea mai bună opțiune: „Dacă aș fi născut la spital, cred că nivelul anxietății mele ar fi crescut dincolo de orice limită, dar pentru că am ales să fiu la mine acasă, totul a fost mult mai bine. Lumina caldă, atmosfera confortabilă, ideea de a știi că pot mânca ce vreau eu și că mă pot pune în patul meu m-au ajutat să fac față cu brio situației!”, menționează mămica.
Ashley a ales un nume special pentru micuțul special al cuplului: Isaac Menelik Giovanni Ervin și povestește cu emoție momentul nașterii:
„Când mi-am văzut soțul cu lacrimi în ochi, spunând că se zărește capul lui Isaac și rugându-mă să împing, am simțit toată forța de care aveam nevoie pentru a putea face acest lucru. Câteva momente mai târziu eram întinsă pe spate, cu Isaac pe pieptul meu, iar atunci m-am uitat către soțul meu și i-am spus: De acum înainte vom fi o familie pentru totdeauna!”, își reamintește Ashley.
Surse: youtube.com, eonline.com
Surse foto: captura video