"În Codul de deontologie medicală pe care toţi medicii îl respectă, scrie, la articolul 1, că întreaga activitate profesională a medicului este dedicată exclusiv apărării vieţii, sănătăţii şi integrităţii fizice a fiinţei umane, iar la articolul 4 scrie că în toate deciziile, medicul va trebui să se asigure că interesul pacientului prevalează interesului societăţii. În ciuda controverselor care se derulează în societate de mulţi ani referitoare la existenţa sau inexistenţa radiaţiilor 5G, 4G sau 3G, 2G asupra sănătăţii umane, există dovada că toate procesele biochimice de la nivel celular au la bază procese electromagnetice şi, din acest punct de vedere, orice celulă este în esenţă o unitate bioenergetică vibratorie şi putem spune că omul şi toate fiinţele vii sunt fiinţe electromagnetice. De aceea, toate schimbările nivelului şi tipului de radiaţii electromagnetice influenţează fără echivoc omul şi toată lumea vie. Există un studiu care a fost declanşat în 1996 de către National Toxicology Program din Statele Unite care se referea atunci doar la reţelele 2G şi 3G. Rezultatele studiului au fost date în 2018. De ce s-ar fi făcut acest studiu dacă aceste lucruri nu ar fi avut nicio influenţă asupra sănătăţii? Studiul a relevat, pe scurt, că există o influenţă clară la apariţia tumorilor la nivelul inimii şi la nivelul creierului" declară medicul Anca Niţulescu, participant la dezbaterea organizată de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
"În anul 2011, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasificat radiaţia electromagnetică din categoria 2G că implică apariţia unor tumori cerebrale. Am citit şi eu proiectul de Ordonanţă de Urgenţă şi mi s-a părut că scrie destul de negru pe alb că e vorba despre implementarea reţelelor cu tehnologie avansată, respectiv 5G. Aici se scrie despre competitivitatea Uniunii Europene în lume şi a României. Sigur că eu, ca medic, am jurat să apăr interesul binelui identităţii fiinţei umane, dar mă simt inadecvată atunci când se vorbeşte despre productivitate şi eficienţă. Societatea, însă, este făcută din oameni şi mă întreb cu cine vom face competitivitate şi eficienţă dacă oamenii sunt bolnavi. Radiaţia 5G are efecte clare asupra fertilităţii şi ştim că România este o ţară cu populaţie în descreştere. De ce ne trebuie, mai ales în România, reţeaua 5G? De asemenea, sunt efecte complexe asupra neuronilor, hormonilor şi funcţiei cardiace. Sunt foarte multe studii care arată, fără echivoc, aceste rezultate. La ce studii v-aţi raportat atunci când s-a creat această Ordonanţă şi dacă au implicat într-un fel sau altul Ministerul Sănătăţii? Există un miraj al folosirii tehnologiei şi sigur că oamenilor le place să folosească gadgeturi din ce în ce mai performante", declară medicul.
Medicul avertizează cu privire la potențialele pericole determinate de radiațiile electromagnetice, care ne influențează puternic starea de sănătate, abordând și subiectul prevenției.
"După 50 de ani de procese şi de polemici, acum industria tutunului scrie pe pachetele de ţigări că fumatul este cancerigen. La ce folos dacă acum fumătorul continuă să fumeze? Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul pesticidelor din agricultură. Probabil că o să mai treacă 50 de ani până când se vor interzice şi pesticidele. La fel este şi cu radiaţiile electromagnetice. E mai bine să prevenim decât să tratăm, chiar dacă mirajul productivităţii, competitivităţii, al tehnologiei este extraordinar. Să nu mai aşteptăm să mai treacă 50-100 de ani până se vor interzice radiaţiile electromagnetice sau cel puţin o parte din ele".
Ministerul Comunicațiilor a publicat către finalul lunii septembrie, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care propunea ca procedurile de autorizare a executării lucrărilor de construcţii la infrastructura fizică necesară susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice să fie simplificate.
Surse: ziuanews.ro, stiripesurse.ro
Surse foto: pixabay.com