Într-o postare de pe blog-ul ei (intitulat „Adela Popescu"), aceasta dezvăluie cum arată diminețile ei de vacanță de când a devenit mamă.
Începe prin a spune că ea și Radu s-ar fi trezit mai târziu (pe la 8-9), dar că de când îl au pe Alexandru (fiul lor cel mare) se trezesc devreme (în jur de ora 6).
Adela descrie rutina pe care ar fi avut-o dacă ar fi fost doar ea și Radu, scoțând în evidență ritmul mai relaxat, de „vacanță", după care s-ar fi ghidat.
De când cu Alexandru, spune aceasta, trebuie să țină cont de programul lui și să se grăbească, să fie mereu în alertă și să-l supravegheze.
Adela vorbește despre graba cu care trebuie să se „echipeze" când merg pe plajă cu copilul, fără să uite și să ia ceva de mâncare pentru gustarea acestuia.
Pe plajă Radu se va juca cu el, vor merge în apă, Adela recunoscând că se va bucura de liniște odată ce fiul ei se împrietenește cu alți copii și se vor juca împreună.
După ce se face prea cald și hotărăsc să plece de pe plajă, merg în cameră și ulterior ajung la masă, unde vor alege ce îi place și copilului lor. Ajung după aceea „cu chiu cu vai" în cameră pentru a-l culca pe Alexandru. Adela precizează că atunci ajunge să se simtă mai relaxată, știind că acesta este „în confort și siguranță" și face următoarea constatare: „Viața începe după ce adoarme copilul".
Surse:
www.adelapopescu.eu
Surse poze:
www.facebook.com