Nașterea după termen (postmaturitatea)

Informații despre nașterea după termen

Un copil este considerat a fi născut după termen dacă depășește 2 săptămâni (14 zile) după cele 9 luni (280 zile) de gestație calculate de la data ultimei menstruații. Acest calcul este extrem de important deoarece dacă nașterea este întârziată cu 3 săptămâni, rata de mortalitate infantilă se triplează. În decursul timpului definiția termenului a evoluat. Astfel, câteva surse consideră un copil postmatur dacă este născut la o săptămână după cele 9 luni, însă marea majoritatea iau în considerare un interval de minim 2 săptămâni. Din punct de vedere statistic, mai puțin de 6% dintre copii se nasc după termen.

Cauze ale nașterii după termen

În primul rând este important să se realizeze un calcul exact al datei de naștere; când nu se întâmplă acest lucru bebelușul se poate naște înainte sau după termen (există și cazuri în care copilul nu se naște după termen deoarece mama nu este sigură de data ultimei menstruații - de obicei are loc o verificare de tip ecografic). Trebuie subliniat faptul că data probabilă de naștere reprezintă pur și simplu o aproximare și nu o certitudine.

Cauzele pentru care nașterile după termen survin sunt necunoscute, însă există un risc mai crescut în următoarele situații: mama a mai experimentat o naștere postmatură (riscul crește de 2-3 ori după prima naștere), este vorba despre o primă sarcină (primiparitatea), bebelușul este de sex masculin, mama are o vârstă înaintată, mama sau tatăl copilului s-au născut după termen. De asemenea, postmaturitatea apare mai des în cazul femeilor cu menstruații neregulate (este dificil de estimat când ovarele vor fi pregătite pentru concepție/sarcină).

Citește și: Nasterea inainte de termen 

Simptome ale copilului postmatur

Simptomele postmaturității variază. Cel mai adesea este vorba despre: piele uscată care se exfoliază, unghii crescute excesiv, crevase în palmele/călcâiele bebelușului, un strat adipos minim, păr pe scalp din abundență și tegument maroniu, verzui sau gălbui (din cauza pătării cu meconiu a pielii), stare mai alertă a copilului. Medicii pun diagnosticul de postmaturitate pe baza aspectului fizic al copilului și al duratei sarcinii. Unii bebeluși nu prezintă niciun semn de postmaturitate sau prezintă foarte puține.

Complicații ale nașterii după termen

Acest tip de naștere dispune de riscuri atât pentru mamă cât și pentru copil, inclusiv malnutriție fetală. Complicațiile survin în special din cauza faptului că placenta, care furnizează fătului nutrienți și oxigen de la mamă, începe se să matureze și într-un final cade (apare insuficiență placentară). Dacă fătul elimină materii fecale (se întâmplă de obicei doar după naștere) și le inspiră, poate apărea sindrom de aspirație de meconiu. Nou-născuții care au aspirat meconiu pot prezenta insuficiență respiratorie și hipertensiune pulmonară secundară dacă nu este tratată; terapia cu surfactant este de ajutor de cele mai multe ori. De asemenea, în ceea ce privește fătul, există șansa de a se confrunta cu oligohidramnios și drept urmare asfixie sau hipoglicemie (depozite insuficiente de glicogen la naștere).

Riscurile în ceea ce privște mama sunt: stres psihologic sporit, dimensiune mare a copilului (macrosomie), incidență crescută de naștere asistată cu forceps/vacuum sau cezariană (crește durata travaliului deoarece capul copilului este prea mare pentru a trece prin pelvisul mamei-disproporție cefalo-pelvică). În consecință, apare și un risc crescut de distocie umerală (umerii copilului ies mai greu). Postmaturitatea poate reprezenta o indicație de inducere a travaliului.

Gestionarea copilului postmatur

Odată ce un bebeluș este diagnosticat drept postmatur, în primul rând este important să fie monitorizat suplimentar (pentru a urmări menținerea sănătății în parametri normali). În acest sens înregistrarea mișcărilor fetale (test fetal non-stres) reprezintă cel mai bun indicator al sănătății (mai puțin de 10 mișcări în 2 ore nu sunt un semn bun - reducerea numărului de mișcări poate indica deteriorarea placentei). De asemenea, este de ajutor monitorizarea electronică fetală; se utilizează un cordiotocograf pentru a verifica ritmul cardiac al copilului mai mult de 30 minute (dacă este normal, travaliul nu este indus). Alte modalități de monitorizare: ecografie (evaluează cantitatea de lichid amniotic, respectiv aspectul placentei - se va deteriora efectiv după 48 săptămâni gestaționale; poate să nu fie precisă în cazul în care copilul este mai mic decât în mod normal), profil biofizic (verifica ritmul cardiac, tonusul muscular, mișcarea, respirația fătului și cantitatea de lichid amniotic), examen Doppler (măsoară cantitatea de sânge din/din afara placentei).

Din punctul de vedere al modalității concrete de abordare a nașterii după termen, sunt posibile 2 variante: inducerea travaliului sau expectativa vigilentă (presupune monitorizarea menționată mai sus). Inducerea travaliului are loc în mod artificial prin utilizarea medicației și a altor tehnici (prostglandine și eventual amniotomie-ruperea membranelor); aceasta ține cont de obicei de pericolul potențial asupra mamei sau copilului. Sunt cunoscute mai multe motive ce recomandă inducerea travaliului, după cum urmează: se rup membranele în mod natural și contracțiile nu au început, mama suferă de diabet sau hipertensiune sau nu există suficient lichid amniotic în jurul copilului. Deoarece inducerea travaliului dispune de o serie de riscuri, nu constituie întotdeauna cea mai bună alegere.

Surse: 

www.medicinenet.com; https://en.wikipedia.org; www.womens-health-advice.com; www.merckmanuals.com