Ce este deshidratarea la bebeluşi?
Deshidratarea apare atunci când bebeluşul pierde o cantitate prea mare de lichide corporale, astfel încât corpul acestuia nu mai poate funcţiona în mod normal. Deşi se crede greşit că deshidratarea apare doar în sezonul cald, fiind asociată mai ales cu transpiraţia excesivă datorată temperaturii ridicate, trebuie să ştii că, în realitate, deshidratarea la bebeluşi apare în special în lunile reci ale anului.
Este ştiut faptul că toţi oamenii, indiferent de vârstă, pierd în mod normal o parte din cantitatea de apă prezentă în organism prin transpiraţie, urină, scaun şi lacrimi, dar şi prin piele şi respiraţie. În mod normal, reuşim să compensăm pierderea de apă prin alimentaţie, însă în cazul bebeluşilor pierderea de apă se compensează mai greu, mai ales datorită dimensiunilor lor reduse, aceştia pierzând aproximativ 5-10% din greutatea corporală. Deshidratarea bebeluşilor este provocată de vărsături, diaree şi febra care însoţeşte diverse afecţiuni virale sau bacteriene, dar şi de aportul insuficient de lichide.
Simptomele deshidratării la bebeluşi
La fel ca în cazul oricărei alte afecţiuni, şi deshidratarea are nişte simptome specifice pe care trebuie să le observi la timp pentru a putea evita apariţia complicaţiilor asociate deshidratării. În cazul bebeluşilor, simptomele deshidratării includ:
• pielea sau buzele uscate;
• fontanela scufundată (locul moale de pe partea de sus a capului bebeluşului tău);
• mai puţine scutece ude decât de obicei;
• ochii înfundaţi (chiar cu cearcăne);
• plâns fără lacrimi;
• urină de culoare galben închis;
• letargie şi somnolenţă;
• respiraţie mai rapidă;
• mâini şi picioare reci, posibil cu aspect pătat.
Dacă observi oricare dintre simptomele prezentate mai sus, trebuie să mergi de urgenţă la medicul pediatru sau la camera de gardă a unui spital de pediatrie. Deshidratarea poate deveni cauza apariţiei unor complicaţii grave!
Cauzele deshidratării la bebeluşi
Deşi în cazul bebeluşilor deshidratarea poate părea o problemă rară datorită convingerii că laptele asigură necesarul de apă al micuţilor, trebuie să ştii că deshidratarea este o problemă destul de frecventă, chiar şi în cazul bebeluşilor sănătoşi. În general, cauzele apariţiei deshidratării la bebeluşi sunt următoarele:
- febra apărută din diverse cauze medicale;
- supraîncălzirea. Aceasta nu apare numai în timpul sezonului cald, ci şi în cazul în care bebeluşul este îmbrăcat necorespunzător sau temperatura este prea mare în camera bebeluşului.
- prezenţa afecţiunilor care provoacă diaree sau vărsături frecvente;
- prezenţa leziunilor cutanate extinse (mai ales arsuri grave).
Complicaţii ale deshidratării la bebeluşi
Trebuie să ştii că, dacă deshidratarea nu este depistată şi tratată la timp, bebeluşul poate suferi complicaţii grave. Printre acestea se numără declanşarea afecţiunilor renale (putând fi posibilă chiar şi insuficienţa renală), afecţiunilor hepatice, dar şi la afectarea musculară şi articulară, probleme cu colesterolul şi apariţia constipaţiei.
Prevenirea şi tratamentul deshidratării la bebeluşi
Evident că deshidratarea la bebeluşi poate fi prevenită asigurându-i bebeluşului un aport suficient de lichide şi controlarea temperaturii mediului ambient. De asemenea, prevenirea deshidratării la bebeluşi poate fi făcută şi asigurându-te în permanenţă că bebeluşul tău nu este prea gros îmbrăcat. În ceea ce priveşte tratamentul deshidratării, este recomandat ca de fiecare dată când observi apariţia simptomelor deshidratării să apelezi la medicul pediatru şi să nu încerci să tratezi bebeluşul după ureche, ascultând sfatul prietenilor care au trecut prin această experienţă cu micuţii lor sau sfatul farmacistului care, oricât de bine intenţionat este, nu ştie istoricul medical al copilului tău şi nu poate consulta copilul pentru a-l diagnostica în mod corect.
Wellkid masticabil de la Vavian Pharma este un supliment alimentar pentru copii, ce conţine o gamă variată de vitamine, minerale şi ulei de seminţe de în şi sunt special concepute pentru a oferi copiilor între 4 şi 12 ani sursa exactă de vitamine esenţiale pentru o dezvoltare armonioasă. După orice infecţie, este necesară revitalizarea organismului şi administrarea unui supliment alimentar care să menţină puternic sistemul imunitar. Este cunoscut faptul că inflamatoriile precum paracetamolul sau ibuprofenul reduc rezervele de vitamina B şi C din corp, de aceea este necesară administrarea acestor suplimente.
Wellkid nu conţine coloranţi şi arome artificiale, conservanţi sau lactoză, sare, drojdie sau gluten, dar conţine toate vitaminele necesare dezvoltării normale fizice şi intelectuale ale celor mici.
Din aceeaşi gamă de produse ce ajută organismul imediat după o infecţie face parte şi Wellkid Baby and Infant Sirop, dedicat în special copiilor mai mici, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 5 ani.
Wellkid Baby and Infant sirop are un gust plăcut, fiind uşor de înghiţit şi conţine toate vitaminele şi mineralele corespunzătoare vârstei copilului tău, vitamine precum A, D, B6, B12, C, E, fier, zinc, cupru şi acizi omega 3.
Wellkid Baby and Infant şi Wellkid masticabil pot fi comandate de aici.
Sfatul specialistului "Primele măsuri pe care un părinte le poate lua pentru a ameliora starea copilul este de a administra săruri de rehidratare în doze mici şi repetate. Acestea sunt mult mai eficiente decât hidratarea cu apă sau ceaiuri. |