Mutismul selectiv este o tulburare anxioasă complexă apărută la copii, caracterizată prin incapacitatea de a vorbi și a comunica eficient în diferite situații sociale, de exemplu la școală. Copiii cu mutism selectiv pot vorbi doar în contextele în care se simt confortabil, în siguranță și relaxați. Mai mult de 90% dintre copiii cu mutism selectiv au și fobie socială ori anxietate crescută în public.
Această tulburare îl afectează foarte mult pe copil și poate avea efecte dureroase. Copiii și adolescenții cu mutism selectiv se tem efectiv să vorbească și să interacționeze cu ceilalți. Majoritatea au și dificultăți de a răspunde în manieră non-verbală, de aceea relațiile sociale ale copiilor cu mutism selectiv pot fi compromise. Nu toți copiii își manifestă anxietatea la fel; unii pot fi complet muți și incapabili să comunice cu cineva în situații sociale, alții pot vorbi doar cu câteva persoane, de multe ori în șoaptă. Anumiți copii pur și simplu încremenesc atunci când sunt în prezența mai multor persoane. Pot avea o expresie înghețată, par lipsiți de emoții și izolați social. Copiii mai puțin afectați par relaxați și fără griji doar în prezența anumitor prieteni, dar sunt incapabili să comunice în grupuri mai mari sau în prezența profesorilor. Acești copii pot utiliza limbajul gestual pentru comunicare, preferând mișcările din cap pentru aprobare sau refuz. Dar copiii sever afectați refuză, de obicei, orice formă de comunicare, verbală, scrisă sau prin gesturi.
Când apare mutismul selectiv
Mutismul selectiv apare, de obicei, în copilăria timpurie, între doi și patru ani. Poate fi observat adesea când copilul începe să interacționeze cu persoane din afara familiei, ca, de exemplu, când merge la grădiniță sau la școală. Tulburarea afectează în jur de un copil din 140 și este mai frecventă la fete decât la băieți; poate să apară la copiii care învață a doua limbă, de exemplu la cei care au emigrat în altă țară. În ciuda faptului că mutismul selectiv apare timpuriu, poate fi depistat relativ târziu, adică după intrarea copilului la școală. Adesea, copiii cu mutism selectiv ajung să primească ajutor profesionist abia în jur de 6- 8 ani. Acest lucru este destul de dăunător, pentru că cu cât trece timpul, cu atât este mai dificil de tratat această tulburare.Care sunt semnele mutismului selectiv
Mutismul este doar una dintre manifestările acestei tulburări de anxietate, manifestare pe care majoritatea persoanelor o iau în considerare, ca fiind evidentă. Dar sunt multiple simptome mai subtile, care arată dificultatea cu care se confruntă copilul în contexte sociale. Poate fi observat faptul că un copil cu mutism selectiv, aflat în afara zonei sale de confort, pus în fața unei persoane cu care ar trebui să vorbească, îngheață și nu mai are nici o expresie emoțională pe chip. Reacțiile sale sunt cele specifice anxietății generalizate, chiar fobiei. Astfel, copilul:- Evită contractul vizual
- Poate părea foarte nervos, stingherit sau inadecvat în situații sociale, cu mișcări bizare, necontrolate
- Unele persoane îl pot considera nepoliticos, dezinteresat sau nemulțumit, deși, în realitate, este doar paralizat de teamă
- Pare foarte timid și retras, tensionat și cu dificultatea de a se muta dintr-un loc în altul
- Acasă poate avea reacții neobișnuite, care traduc frustrarea acumulată din cauza tulburării anxioase: poate fi agresiv, încăpățânat, se înfurie când părinții îl întreabă diverse lucruri despre școală sau are crize
Portretul copilului cu mutism selectiv este definit de câteva caracteristici, majoritatea atribuite anxietății:
1. Inhibiție temperamentală: copilul este timid, precaut, nesigur în situații sociale, nefamiliare, manifestă anxietate de separare
2. Simptome de anxietate socială: Peste 90% dintre copiii cu mutism selectiv au anxietate socială. Nu se simt confortabil în preajma persoanelor necunoscute, nu suportă să fie în centrul atenției, încearcă să nu atragă atenția asupra lor, sunt perfecționiști și se tem să nu facă greșeli, nu folosesc toaleta în locuri publice, sunt jenați să mănânce în fața altora, etc
3. Simptome fizice: pe lângă mutism, pot apărea dureri de stomac, greață, vomă, dureri de încheieturi, dureri de cap sau de piept, respirație dificilă, diaree, agitație, spaimă
4. Aspect general: mulți copii cu mutism selectiv au un aspect înghețat, lipsit de expresie, un limbaj corporal straniu. Adesea, un astfel de copil seamănă cu un mic animal prins în cușcă, nu au curajul să facă nici un pas în plus și preferă să rămână nemișcat. Cercetătorii consideră că supra-stimularea sistemului nervos simpatic poate cauza la acești copii tensiune musculară și blocarea coardelor vocale
5. Emoții negative: frustrarea determinată de incapacitatea pe care o simte copilul de a se adapta și de a comunica devine din ce în ce mai mare, pe măsură ce acesta crește. Acest tumult interior poate cauza probleme mai grave, precum depresia, izolarea socială, lipsa încrederii în sine, rezultate școlare scăzute, refuzul de a merge la școală sau de a participa la acțiuni publice, abuzul de calmante, alcool sau stupefiante ori gânduri sau tentative suicidare
6. Întârzieri în dezvoltare: unii copii cu mutism selectiv pot avea întârzieri în dezvoltare, mergând până la diagnosticarea cu tulburare de spectru autist, sindrom Asperger sau tulburare pervazivă de dezvoltare. Întârzierile pot fi pe plan motor, de comunicare și de integrare socială.
7. Dificultăți de adaptare socială: în mediul școlar, un copil cu mutism selectiv poate manifesta o serie de simptome precum: retragere, izolare, tendința de a se juca singur sau a nu se juca deloc, ezitarea de a răspunde la întrebări sau totală lipsă de comunicare, inclusiv non-verbală. Poate fi distrat, prezentând dificultatea de a se concentra pe sarcinile școlare și a le finaliza. La unii copii sunt afectate rezultatele școlare, în timp ce alții, dimpotrivă, se concentrează doar pe abilitățile lor academice și lasă cu totul la o parte interacțiunile sociale.
Care sunt cauzele mutismului selectiv la copil
Ce trebuie să faci când copilul are mutism selectiv
Dacă părintele suspectează mutismul selectiv la copil, trebuie să îndepărtată orice așteptare și orice presiune exercitată asupra copilului pentru a-l determina să vorbească. Părinții trebuie să-l susțină pe copil, să-i arate că îl înțeleg, că își dau seama cât de dificil îi este să-și stăpânească emoțiile și că acestea îi afectează capacitatea de a comunica. Totodată, copilul trebuie ajutat permanent, iar eforturile sale trebuie recunoscute și lăudate. Este necesar ca părinții să ia legătura cu un psiholog sau un psihoterapeut cu experiență în domeniul tulburărilor anxioase, în special al mutismului selectiv. Este foarte importantă abordarea specialistului, pentru că nu toți terapeuții pot să lucreze cu copiii care au această problemă, iar unii dintre ei nu iau în considerare toate subtilitățile comportamentului acestor copii. Să nu uităm că mutismul selectiv este doar un simptom, o manifestare a unei tulburări anxioase cu mult mai ample, care nu trebuie trecută cu vederea. Lăsată netratată, aceasta poate conduce la izolarea și retragerea socială a copilului, stimă de sine scăzută, fobii care pot continua și în adolescență, ba chiar și la vârsta adultă. Este important ca mutismul selectiv să fie diagnosticat și abordat terapeutic cât mai devreme, iar părinții și alte persoane implicate în educația copilului trebuie să primească instrucțiuni pentru a aborda copilul potrivit cu cerințele și nevoile sale.
Mutismul selectiv este diagnosticat în funcție de o serie de aspecte orientative:
- Copilul nu vorbește în situații specifice, de exemplu în timpul activităților școlare sau când este în public
- Copilul vorbește normal în situațiile în care se simte confortabil, de exemplu când este doar el cu părinții acasă sau când sunt prezente doar persoane familiare
- Incapacitatea sa de a vorbi în anumite situații durează de peste două luni de zile
- Incapacitatea sa de a vorbi în public sau în medii nefamiliare interferă cu relațiile sale sociale
- Incapacitatea de a vorbi nu are cauze clare și nu poate fi explicată prin alte tulburări comportamentale, mentale sau de comunicare
Tratamentul mutismului electiv nu se axează pe această manifestare în sine, ci pe reducerea anxietății asociate cu actul vorbirii. După îndepărtarea presiunii de a vorbi, trebuie încercată o relaxare progresivă a copilului în medii precum grădinița, școala, în diferite situații sociale puțin familiare. Poate fi încurajată capacitatea copilului de a spune un cuvânt în loc de o propoziție întreagă sau de a se adresa unei singure persoane, în loc să vorbească unui grup întreg. Câteva tehnici comune pentru controlul anxietății, care fac parte din terapia comportamentală și sunt utilizate și în mutismul selectiv sunt:
Atenuarea stimulului: copilul este capabil să comunice foarte bine cu o persoană familiară, de exemplu cu părintele, când nimeni altcineva nu este prezent. Cu atenție, poate fi introdusă o altă persoană în convorbire, astfel încât copilul să devină familiar cu aceasta. Atunci când copilul se va simți în largul lui în prezența unei noi persoane, părintele se poate retrage. La rândul său, noua persoană poate folosi această tehnică, pentru a introduce mai mulți oameni, în mod similar metodei prezentate.
Reîntărirea pozitivă și negativă: implică un răspuns favorabil și încurajator la orice încercare de comunicare a copilului. Dacă copilul se află sub presiunea de a vorbi, va experimenta o mare ușurare atunci când momentul trece, ceea ce îi va întări convingerea că a vorbi este o experiență negativă. Părinții nu trebuie să lase această convingere să se înrădăcineze în psihicul copilului, de aceea nu trebuie să-l preseze să vorbească, în schimb trebuie să-l laude ori de câte ori o face.
Desensibilizarea: este o tehnică care presupune reducerea sensibilității persoanei față de o anumită situație anxiogenă. Copilul este supus unei expuneri gradate, inițial la situații cărora le poate face față, apoi la situații ceva mai dificile, crescând încet nivelul de dificultate. Dacă ținta este realistă și expunerea repetată, anxietatea asociată cu diferite situații va descrește până la un nivel în care poate fi gestionată. Copiii mai mari pot fi încurajați să analizeze cât de multă anxietate le provoacă diferite scenarii, precum a răspunde la telefon sau a întreba un străin cât este ceasul.
Ajustarea reprezintă o tehnică care permite persoanei să răspundă în variate moduri, din ce în ce mai apropiat de un comportament dezirabil. De exemplu, se poate începe cu citirea cu voce tare a unui text de către copilul care are dificultăți de a vorbi cu alte persoane, urmând apoi citirea unui paragraf când îi vine rândul, într-un grup, jocuri interactive bazate pe citit, discuții structurate și, în final, o conversație față în față cu o persoană nefamiliară.
Sfaturi pentru părinți
1. Nu presați sau mituiți copilul, pentru a-l încuraja să vorbească.
2. Arătați-i copilului că îi înțelegeți teama și dificultatea de a vorbi. Explicați-i că poate urma pași mici, atunci când va fi pregătit și reasigurați-l că, la un moment dat, îi va fi mai ușor să vorbească.
3. Nu lăudați copilul în public pentru că vorbește, pentru că acest lucru îl poate jena. Așteptați să fiți singur cu el și apreciați-i realizarea.
4. Reasigurați copilul că și comunicarea non verbală, precum zâmbetul sau aprobările sunt în regulă, atunci când încă nu se simte pregătit să vorbească
5. Nu evitați prezența persoanelor străine, vizitele și invitații, dar luați în considerare cum să faceți mediul cât mai confortabil pentru copil
6. Cereți prietenilor și rudelor să-i lase timp copilului "să se încălzească", să-l lase în ritmul său și să se concentreze pe activități făcute împreună, mai degrabă decât pe vorbit
7. Pe lângă reasigurările verbale, dăruiți copilului dragoste, suport și răbdare
Surse: https://www.nhs.uk; https://selectivemutismcenter.org; https://anxietycanada.com
Urmareste-ne pe Google News
