Nasterea provocata

Nasterea provocata reprezinta orice procedura de stimulare artificala a nasterii, putand fi utilizate in acest scop atat medicamente, cat si alte tehnici pentru a porni/reporni contractiile. Poate fi utilizata pentru a intensifica sau a grabi travaliul cand acesta nu progreseaza. Incidenta acestor nasteri este destul de mare, in SUA 1 din 5 nasteri fiind realizata in acest mod.

Cand este necesara

- cand sarcina depaseste termenul (in special 41-42 de saptamani), deoarece copilul poate fi afectat de inhalarea meconiului la care este expus intrauterin in aceasta situatie, iar placenta nu mai poate furniza suficiente nutrimente; in unele cazuri, poate aparea si decesul intrauterin. Retineti, insa, ca numai 3-5% din copii se nasc in data probabila de nastere, unele studii de specialitate indicand o "nastere la termen" drept un copil nascut intre 37-42 saptamani.
- cand este prezenta suferinta fetala (identificata prin metode de investigare specifice), cum este prea putin lichid amniotic sau o slaba functionare a placentei (bebelusul nu se mai dezvolta corespunzator). Deseori, aceasta problema conduce la o interventie cezariana.
- cand se rup membranele si travaliul nu incepe de la sine (se provoaca nasterea pentru a reduce riscul de infectie la nivelul uterului si al copilului; depinde si de gradul de prematuritate al copilului). In unele cazuri, in functie de recomandarea medicului, se poate opta pentru expectativa vigilenta (nu se induce travaliul, monitorizandu-se constant gravida)
- daca suferiti de preeclampsie, o problema care pune in pericol sanatatea si restrictioneaza fluxul de sange catre bebelus sau alte afectiuni cronice sau acute (hipertensiune, colestaza, diabet sau boli renale) sau ati avut (aveti) o pierdere de sarcina (deces intrauterin). Se poate indica provocarea nasterii si in cazul incompatibilitatii de grupa sanguina.
- in cazul sarcinii multiple, nu se recomanda depasirea varstei gestationale de 38 saptamani.

Metode de provocare a nasterii

Acestea sunt recomandate/utilizate de medic in functie de fiecare situatie in parte si pot fi uneori combinate, in functie de eficienta/ineficienta.

Ruperea membranelor - este de ajutor pentru femeile care depasesc termenul si sunt primipare (prima nastere). In aceasta situatie, membranele care inconjoara copilul sunt separate cu delicatete de cervix (pentru a stimula producerea de prostglandine), procedura fiind realizata de doctor/moasa. Daca nu exista o dilatatie suficienta, poate fi necesar masajul cervical. Inconveniente: este destul de inconfortabila (uneori apare si sangerarea) si necesita, uneori, ruperea mai multor membrane pentru a avea succes.

Administrarea de prostglandine - acestea reprezinta o substanta similara hormonului care stimuleaza contractiile uterine. In aceasta situatie, medicul sau moasa insereaza o tableta, un supozitor vaginal sau un gel ce contine aceasta substanta in vagin (este uneori necesara inca o doza dupa 6 ore, daca nu se declanseaza travaliul). Supozitoarele elibereaza prostglandinele mai lent (pana la 24 ore). Inconveniente: desi este cea mai des utilizata metoda (functioneaza eficient si are putine dezavantaje), prezinta si cateva riscuri, fiind vorba de suprastimularea uterina care conduce la reducerea aportului de oxigen catre bebelus (daca se intampla acest lucru, se poate apela la medicamente pentru reducerea contractiilor). In cazuri extreme, hiperstimularea poate cauza ruptura uterina (in special daca nasteti normal dupa o nastere prin cezariana). Alte efecte adverse includ: uter hipertonic, greata/varsaturi, diaree.

Ruperea artificiala a membranelor - nu mai este recomandata in prezent (doar in cazurile in care prostglandinele nu pot fi folosite), in aceasta situatie apelandu-se la un instrument obstetrical pentru ruperea membranelor. Este utila, deoarece permite verificarea existentei meconiului in lichidul amniotic si poate fi monitorizat pulsul copilului (prin acces direct la scalp). Aceasta metoda nu functioneaza intotdeauna si este destul de inconfortabila (uneori se administreaza aer pentru a ajuta gravida sa o suporte) si, odata efectuata, predispune copilul la infectii (necesita administrarea de antibiotice in cazul in care este suspectata) si poate aparea si prolapsul cordonului ombilical sau rasucirea copilului (ce ingreuneaza nasterea).

Administrarea de syntocinon - acesta reprezinta o forma sintetica a hormonului oxitocina, produs in mod normal de corpul unei femei in timpul travaliului. Se administreaza de obicei intravenos doar daca nu au efect primele doua metode, deoarece prezinta mai multe dezavantaje (hipotensiune, ruptura/inversiune uterina, tahicardie, greata/varsaturi, diaree, anormalitati ale inimii, intoxicatie cu apa). Datorita modalitatii de administrare, odata pornite contractiile, doza poate fi ajustata corespunzator (pentru a nu se intesifica excesiv). Principala problema asociata acestei metode este faptul ca bebelusul este supus stresului din cauza contractiilor puternice (apare hiperstimularea uterina mentionata anterior), fiind necesara o monitorizare continua a copilului. Se poate opta pentru anestezie epidurala in scopul ameliorarii disconfortului.

In unele cazuri se poate apela la un cateter Foley ce reprezinta un balon mic neumflat ce este introdus la capatul cervixului; acesta este umplut cu apa si va aplica presiune pe cervix (stimuleaza secretia de prostglandine ce conduce la deschiderea si inmuierea cervixului). Odata ce apare dilatatia, balonul cade in exterior si cateterul este indepartat. Este mentionata in unele cazuri (nu in mod curent) si utlizarea de Relaxin (cand pelvisul mamei este mic sau bebelusul este prea mare). Acesta este un hormon care ajuta la inmuierea articulatiilor si flexibilizarea lor pentru nastere.

Cand nu este indicata

Exista o serie de situatii in care nasterea nu trebuie provocata, acestea incluzand:
- testele indica faptul ca bebelusul trebuie sa se nasca imediat sau ca nu poate tolera contractiile (se impune o cezariana)
- suferiti de placenta praevia (placenta este pozitionata anormal de jos in uter, fie aproape de sau acoperind cervixul)
- copilul este pozitionat anormal (prezentatie pelviana, transversala etc.)
- ati suferit in trecut mai mult de o cezariana (in unele cazuri chiar una este considerata suficienta)
- ati suferit o interventie cezariana cu o incizie clasica (verticala) sau o miomectomie (indepartarea fibroamelor)
- sunteti gravida cu gemeni (tripleti sau mai multi copii) si primul copil este pozitionat incorect
- suferiti de o infectie activa cu herpes genital
- canalul vaginal este prea mic pentru a permite o nastere/travaliu normal.

Trebuie sa stiti ca in practica este utilizat un scor denumit scor Bishop pentru evaluarea sanselor de nastere vaginala dupa inducerea travaliului. Acesta evalueaza progresul cervixului inainte de inducere (in functie de gradul de subtiere, dilatatie, inmuiere), utilizand cinci factori notati pe o scara de la 0-2 sau de la 0-3, fiecare punctaj adaugat presupunand o crestere a sanselor de necesitate a nasterii prin cezariana. Se pare ca necesitatea nasterii prin cezariana este de 2-3 ori mai ridicata cand aceasta este provocata inainte de ajungerea la termen.

In final, trebuie sa mentionam ca exista o serie de controverse cu privire la eficienta nasterilor provocate, la beneficiile oferite in comparatie cu riscurile pe care le prezinta si de aceea este indicat sa va informati in prealabil cu privire la fiecare metoda in parte, sfatuindu-va cu medicul specialist in functie de particularitatile sarcinii (fiecare metoda utilizata in nasterile provocate prezinta anumite riscuri).

Citeste si:

Metode de inducere a nasterii 

Inducerea nasterii: motive, metode, riscuri

Surse:
www.nhs.uk; www.bellybelly.com.au; www.babycentre.co.uk; www.babycenter.com.au; http://en.wikipedia.org; www.babycenter.com; www.mayoclinic.org