Riscurile prematurității
În esență totul se rezumă la gradul în care corpul copilului a reușit să se dezvolte înainte de a veni pe lume. În urma mai multor studii, au fost concepute tipare care demonstrează ratele de supraviețuire ale bebelușilor născuți la diferite stadii gestaționale. În majoritatea spitalelor, viabilitatea este definită la aproximativ 24 săptămâni gestaționale (aproximativ 3 luni sau începutul celui de-al doilea trimestru de sarcină), dar cu ajutorul tehnologiei moderne bebelușii au supraviețuit și la vârsta de 21 săptămâni și 6 zile; cu toate acestea, un bebeluș care vine pe lume atât de devreme constituie excepția și nu regula.
Astfel, 20-35% dintre bebelușii născuți la 23 săptămâni gestaționale supraviețuiesc, 50-70% dintre bebelușii născuți la 24-25 săptămâni gestaționale supraviețuiesc, iar mai mult de 90% dintre bebelușii născuți la 26-27 săptămâni gestaționale supraviețuiesc. În continuare statisticile indică următoarele: un bebeluș care se naște la vârsta gestațională de 32 săptămâni are șanse de 95% de supraviețuire. Un bebeluș născut la 28 de săptămâni gestaționale va avea 90-95% șanse de supraviețuire. În mod evident, șansele de supraviețuire cresc odată cu vârsta gestațională (cu mențiunea că acestea pot să difere în funcție de mulți factori, inclusiv de zona geografică). Printre factorii care sunt luați în considerare când vine vorba despre șansele de supraviețuire se numără greutatea (peste 500 g), natura nașterii premature (când este vorba despre o urgență medicală precum placenta abruptio sunt șanse mari să fie afecttat și copilul), precum și gradul de dezvoltare pulmonară.
Rolul pe care îl joacă dezvoltarea plămânilor în nașterea la 8 luni
Plămânii nu se dezvoltă complet până la vârsta de 37 săptămâni gestaționale, când corpul copilului începe să producă propriul surfactant. Acesta este o lipoproteină complexă care împiedică alveolele (porțiunea funcțională a plămânilor) să sufere un colaps prin reducerea tensiunii superficiale - sunt asemenea unor baloane mici și lipicioase; de fiecare dată când inspiri aceste baloane se umplu cu aer, iar când expiri baloanele se strâng. Dacă în corp nu se găsește un anumit tip de ulei pentru a lubrefia suprafața acestui balon pereții se vor lipi după ce se dezumflă și reumplerea cu aer va deveni tot mai dificilă până când pereții se vor deteriora. Surfactantul este prin urmare o substanță extrem de importantă care menține integritatea plămânilor și previne acest proces. Există celule la nivelul alveolelor care sunt responsabile de producerea acestei substanțe și încep să funcționeze la aproximativ 20-24 săptămâni. Începând din acel moment producția de surfactant pulmonar va crește constant. Mai multe celule din fiecare alveolă vor începe să lucreze până când producția ajunge la nivelul maxim la 35 săptămâni gestaționale. Până la acest moment toate alveolele vor susține o producție eficientă și constantă de surfactant pulmonar, iar plămânii vor ajunge la un stadiu de maturitate care poate tolera schimbul de gaze din mediul extrauterin.
În acest sens trebuie menționat un mit care are legătură cu venirea pe lume și maturarea pulmonară. De la vârsta de 7 luni corpul copilului începe să producă surfactant care previne colapsul pulmonar după naștere. La vârsta de 8 luni se pare că producția sa este redusă în timp ce alte trăsături ale plămânilor se dezvoltă, iar la vârsta de 9 luni se reia, motiv pentru care a luat naștere mitul cu privire la 8 luni. De asemenea, cu 5 secole î.H Hipocrate a inițiat această doctrină, care a fost ulterior preluată de medicii și filosofii vremii, fiind menționată și în Talmud și cauzând anxietate până în zilele noastre. Se pare că numărul 7 era considerat magic și norocos, în opoziție cu numărul 8.
Dacă mama intră în travaliu prematur, iar acesta poate fi stopat medical pentru cel puțin 24 de ore (sau cât mai mult posibil) pentru administrarea unui steroid denumit betametazonă (ajută la dezvoltarea plămânilor imaturi și crește șansele de supraviețuire în mediul extrauterin). Nu este însă garantat faptul că bebelușul va evita anumite complicații care rezultă din starea de prematuritate, inclusiv retinopatie (leziuni oculare care conduc la orbire), leziuni cerebrale (care rezultă din hemoragie cerebrală și/sau privare de oxigen), displazie bronhopulmonară (boală pulmonară cronică cauzată de plămâni anormal dezvoltați), probleme cardiace, inabilitatea de reglare a temperaturii, complicații gastrointestinale (enterocolită necrotizantă), paralizie cerebrală etc.
Riscuri asociate cu prematuritatea
Pentru calculul vârstei intrauterine se folosesc săptămâni și nu luni. Nicio sarcină nu durează 9 luni, respectiv 36 săptămâni, ci până la 10.5 luni (42 săptămâni). În timpul ultimului trimestru de sarcină majoritatea sistemelor din organism sunt formate, plămânii sunt pregătiți pentru a permite transferul de gaze, iar feții se concentrează pe acumularea de greutate pentru a se pregăti de viața extrauterină. Procesul acesta escaladează constant în fiecare săptămână; cu cât stă un făt mai mult în uter, cu atât va fi mai pregătit să facă față.
Odată ce bebelușul se naște, specialiștii apelează la diverse teste pentru a determina vârsta pediatrică gestațională în baza parametrilor fizici și neurologici. În acest sens se folosește o combinație între naștere+vârsta gestațională pentru a clasifica bebelușii drept mici, adecvați sau mari pentru vârsta lor gestațională. Vârsta gestațională nu este singurul parametru relevant pentru a determina rata de supraviețuire a unui prematur. O regulă se aplică general: cu cât este mai prematur, cu atât este expus mai multor complicații; decesul nu survine din cauza prematurității, ci a complicațiilor pe care prematuritatea le aduce. Nu în ultimul rând, contează și locul unde are loc nașterea, unele unități fiind mai pregătite pentru nașteri premature. De subliniat că nu toți prematurii se confruntă cu aceleași complicații.
Surse: www.hods.org; https://oureverydaylife.com; https://community.babycentre.co.uk