Laurette Atindehou a luat această decizie după ce fiica ei, Serena, a fost agresată joia trecută și, în urma violențelor la care a fost supusă, i-a fost spart un dinte.
După acest eveniment, Laurette îi cere ajutorul actualului Ministru al Educației, Monica Cristina Anisie, începându-și postarea cu rememorarea amintirilor neplăcute pe care le-a păstrat și ea din vremea copilăriei, când s-a confruntat cu atitudinea ostilă de la școală din cauza culorii pielii: „Toată copilăria mea, și mai apoi adolescența, au fost umbrite de răutățile colegilor de școală legate de culoarea pielii mele. Am sperat că odată cu trecerea la democrație, cu eliberarea de sechelele comuniste, cu deschiderea către Vest, cu evoluția socială, aceste lucruri vor dispărea...”
Ea a continuat explicând faptul că fetița ei este batjocorită la școală, că părinții și conducerea școlii nu iau nicio măsură în acest sens, iar violența este prezentă permanent în instituțiile de învățământ: „Din păcate, copila mea trăiește același scenariu pe care și eu l am suportat când aveam vârstă ei. Pentru că este de culoare. Pentru că școală în care învață NU ia măsuri. Pentru că părinții copiilor care o jignesc și o fac zi de zi iau asta că pe o normalitate. Pentru că violența este, practic, una din materiile care se “predă” cu brio în școlile din România”.
Referitor la incidentul prin care a trecut Serena joia trecută, mama sa a precizat că a nimeni nu a luat nicio măsură pentru remedierea situației, chiar dacă fetița a tot suportat bullying-ul, care a culminat cu trauma fizică pe care a suferit-o: „Joi, fetiței mele i a fost spartă dantura de către un coleg care nu e la primul incident de genul acesta. Bullyingul repetat la care este supusă Serena de către acest copil a fost tolerat de școală, plângerile mele ai fost considerate “răsfăț tv”.
Laurette a adăugat că fetița ei a fost și este crescută de ea, o mamă singură, iar faptul că sunt de culoare nu înseamnă că nu merită să fie respectate: „Da, suntem de culoare. Dar asta nu ne face neoameni. Copilul meu este un copil educat crescut cu mult sacrificiu de o mama singură. Copilul meu nu trebuie bătut, scuipat, batjocorit doar pentru că are o altă culoare a pielii. Sunt o mama singură și lupt nu doar cu un sistem indiferent, ci și cu o mentalitate extrem de primitivă”.
Vedeta a spus și că s-a abținut să-și facă singură dreptate, că a căutat ajutor la conducerea școlii, dar că aceasta nu a făcut decât să mușamalizeze totul. În aceste condiții, s-a gândit că este cel mai bine să ceară dreptate Ministrului Educației, la care face apel să-i arate fiicei ei că școala nu înseamnă violență, umilințe și jigniri: „...cer public doamnei ministru, dascăl la rândul ei, să-mi ajute fetiță. Să-i spună dânsa că școala nu înseamnă numai bătăi și jigniri, ci este locul în care va învața să scrie, să socotească, să râdă, să respecte, să prețuiască, să iubească, să își facă prieteni și să își amintească, peste ani, cu drag și nostalgie de “doamna” ei.
Postarea lui Laurette se încheie cu următorul mesaj: „Vă rog nu-mi schingiuiți sufletul copilei mele doar pentru că s-a născut mulatră!”
Surse: ciao.ro, evz.ro, stiritv.ro
Surse foto: facebook.com