Puterea mamelor: au strâns 300 de mii de euro în 6 zile și au ridicat secția de pediatrie de la spitalul din Moreni

Puterea mamelor: au strâns 300 de mii de euro în 6 zile și au ridicat secția de pediatrie de la spitalul din Moreni

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O asociație din România a reușit, cu ajutorul comunității online, să strângă într-un interval de 6 zile 273.000 de euro pentru a se renova secția de pediatrie a spitalului din Moreni (județul Dâmbovița).

Totul a început odată ce medicul Felix Georgescu, de la spitalul din Moreni, a solicitat sprijin comunității „La primul bebe” în scopul îmbunătățirii condițiilor din secția de pediatrie a spitalului. Impresionată de intenția medicului, Atena Boca (fondator al asociației La Primul Bebe) a demarat campania intitulată „#VremOM”, declarând următoarele: „Ne-a impresionat faptul că (medicul n.r.) este tânăr și că a ales să stea într-un orășel de care alți medici poate că ar fugi. Ne-a impresionat dragostea lui pentru copii și lupta lui de zi de zi pentru a avea condiții mai bune în spitalul în care lucrează. Și tocmai de aceea și campania s-a numit: #VremOM, pentru că vrem oameni în spitale. Nu vrem doar spitale la standarde normale pentru anii în care trăim. Vrem și oameni competenți care să lucreze acolo, pentru că din cauza condițiilor proaste mulți medici ajung să plece din țară. Ne-am gândit că prin renovarea acestui spital nu doar că vom păstra acest medic fain acolo, ci poate că vom atrage noi medici buni”.

La rândul său, medicul Felix Georgescu a explicat ce a simțit în momentul în care a aflat că va primi ajutor din partea asociației „La Primul Bebe”: „Când a venit Atena cu echipa ei la noi în spital și ne-a dat vestea că urmează să fim finanțați, pur și simplu m-a bușit plânsul. Nu prea e bărbătesc, dar, acum, ce pot să spun...”.

Atena Boca a menționat faptul că secția de pediatrie a spitalului din Moreni a fost renovată datorită fondurilor strânse prin intermediul mamelor din comunitatea online din cadrul „La Primul Bebe”: „L-am renovat cu ajutorul mamelor din comunitățile online „La primul bebe”. Am strâns bani împreună cu ele. Am strâns 273.000 de euro în șase zile și am început lucrările.”

Renovarea secției de pediatrie a durat 10 luni, perioadă în care încăperile vechi au fost demolate și s-a reconstruit totul de la zero. În urma lucrărilor, în prezent în spital există 13 saloane, 13 băi, cabinete de consultații, spații de joacă, o sală de mese și altele.

După finalizarea proiectului, Atena Boca nu s-a ferit să spună că: „Eu astăzi am plâns când am intrat în spital. Și acum plâng. Mi se pare extraordinar, mai ales că într-unul dintre saloane am găsit o bebelușă mică care a venit la geam și ne-a râs în cel mai frumos mod. Asta ne da nouă speranța că oricât de mică e schimbarea, merită tot efortul nostru.”

Secția de pediatrie a spitalului din Moreni a fost inaugurată oficial recent, primul pacient fiind o fetiță de câteva luni.

Proiectul de renovare a acestei secții reprezintă cel de-al 16-lea proiect finalizat de către asociația „La Primul Bebe”. Comunitatea online a acesteia, formată din mame, a fost premiată de Facebook, fiind plasată în rândul primelor o sută asemenea grupuri din lume.

Asociația „La Primul Bebe” a investit în spitale și maternități din România mai mult de 1 milion 7 sute de mii de euro.

Surse: stirileprotv.ro, vestibune.com

 

Surse foto: Stirile ProTV

Articolul urmator
Placenta reținută - o afecțiune care determină sângerarea post partum și amenință viața mamelor
Placenta reținută - o afecțiune care determină sângerarea post partum și amenință viața mamelor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum arată meniul de 22 de lei de la Spitalul Județean din Cluj, secția de Pediatrie
    Cum arată meniul de 22 de lei de la Spitalul Județean din Cluj, secția de Pediatrie

    Un bărbat a arătat, pe Facebook, ce mâncare au primit soția și copilul lui internați la secția Pediatrie 2, din cadrul Spitalului Județean din Cluj-Napoca. Acesta a explicat că...

    Mâncare stricată la secția de pediatrie a Spitalului de Urgență Craiova
    Mâncare stricată la secția de pediatrie a Spitalului de Urgență Craiova

    În ultimii ani, auzim tot mai des că în anumite spitale din țara noastră pacienții nu primesc hrana corespunzătoare sau că aceasta este veche. Recent, comisarii de la...

    Șoarece filmat în secția de pediatrie a unui spital din Sălaj!
    Șoarece filmat în secția de pediatrie a unui spital din Sălaj!

    Imagini revoltătoare surprinse de un pacient în secția de pediatrie a unui spital din Sălaj! Un șoarece a fost filmat în timp ce se plimba nestingherit pe mobila din salon....

    Irina Columbeanu se bucură de cea mai bună și luxoasă viață la numai 17 ani. Poartă haine și genți de zeci de mii de euro
    Irina Columbeanu se bucură de cea mai bună și luxoasă viață la numai 17 ani. Poartă haine și genți de zeci de mii de euro

    A prins gustul luxului, dar nu și-a uitat originile. Îi „împrumută” gențile scumpe ale mamei ei, dar nu uită să îi telefoneze tatălui care își...

    A făcut sute de mii de euro cu o meserie despre care nu știai că există: Baby Namer profesionist
    A făcut sute de mii de euro cu o meserie despre care nu știai că există: Baby Namer profesionist

    Meseria ideală este cea care te pasionează, care te provoacă să devii mereu mai bun/ă și care te ajută și să ai parte de câștigurile financiare dorite. O tânără...

    O femeie a stat 40 de zile la secția de psihiatrie pentru psihozele postpartum după ce a devenit mamă de gemeni
    O femeie a stat 40 de zile la secția de psihiatrie pentru psihozele postpartum după ce a devenit mamă de gemeni

    Psihoza postpartum este o boală mintală rară, care survine la scurt timp după naștere și care provoacă simptome variate, de la paranoia și halucinații până la insomnie și...

    Un jandarm a reușit să salveze viața unui băiețel dispărut de câteva zile. "În momentul în care l-am luat în brațe s-a lipit de mine și s-a agățat cu mânuțele strâns"
    Un jandarm a reușit să salveze viața unui băiețel dispărut de câteva zile. "În momentul în care l-am luat în brațe s-a lipit de mine și s-a agățat cu mânuțele strâns"

    Un băiețel de 8 ani cu sindromul Down a dispărut din locuința sa din Bengești-Ciocadia,dar a fost găsit teafăr aproximativ 400 de metri de casă. Ionuț Mocîrcioiu, jandarmul...

    Incendiu la Spitalul pentru copii din Timișoara. A fost activat planul roșu de intervenție
    Incendiu la Spitalul pentru copii din Timișoara. A fost activat planul roșu de intervenție

    În noaptea de sâmbătă spre duminică s-a produs un incendiu la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. ISU Banat a trimis la fața locului pompieri,...

    © 2024 Qbebe