Mămici de carieră: interviu cu Diana Vucicovici

1. Ești implicată în mai multe proiecte, fiind publisher al revistei ETIQUETTE și recent deții licența pentru revista PLAYBOY România. Povestește-ne puțin despre proiectele tale.

Proiectele mele reprezintă o serie de provocări în ceea ce privește diferența pe care aș fi putut-o face în domeniile respective. Revista ETIQUETTE a fost preluată împreună cu Emilia Doliș, prietena și asociata mea, dorind să aducem pe piață acea scriere etică si relevanta a unor lucruri care merită atenția, să fie un spațiu în care să nu-ți pierzi timpul sau banii, să nu-ți pară rău că le-ai citit. Iar dacă vrei să-ți petreci o oră descoperind lucruri noi, să iei ETIQUETTE Magazine și să fii sigur că vei pleca cu ceva în plus. Iar în ceea ce privește PLAYBOY, pe lângă faptul că nu mai exista pe piață nicio pârghie de comunicare cu bărbații, am considerat-o drept o provocare cu privire la filosofia complexă pe care o împărtășesc în ultimii doi ani, de a merge pe non-nudity și în România este preluată sub aceeași formă, pe celebrarea frumuseții feminine și raportarea bărbatului într-un mod extraordinar de respectuos vizavi de tot ceea ce înseamnă femeie și feminitate. Cel mai drag proiect în acest moment este supravegherea traducerii și adaptării unei cărți extraordinare, DRAGOSTE ȘI RENAȘTERE ÎN AFRICA, mai ales prin faptul că țin aproape zilnic legătura cu autorul pentru a putea reda exact mesajul său.

2. Cum faci față provocărilor zilnice? Cine te ajută?

Provocărilor zilnice le fac față prin înțelepciunea și experiențele pe care le-am avut, și anume a stabili extraordinar de bine o ordine a priorităților. Trebuie să extragem esențialul, fac diferența între esențial și neesențial. Mi-a fost alaturi Mari, o femeie extraordinară, bona fetelor, și chiar și așa a trebuit să scot din activitatea mea zilnică lucrurile care nu erau esențiale pentru existența mea în fața copiilor. Iar atunci îți rămâne foarte mult timp atât pentru tine ca femeie, cât și pentru tine ca mamă, pentru copiii tăi. Deci ajutorul trebuie să ți-l faci singură până la urmă. Nu trebuie să aștepți absolut nimic de la nimeni pentru că acei oameni chiar dacă te ajută, nu o vor face în favoarea ta.

3. Ce sfaturi poți oferi mămicilor care doresc să se implice într-o afacere?

Sfaturile pentru mămicile care își doresc să se implice într-o afacere sunt exact cele pe care le-am menționat, să-și dea seama, exact ca într-o operație sau tratament, de raportul risc-beneficiu. Crezi că merită să dispari din viața copilului tău și să te cunoască din povești și din poze? Să fii fata aceea care vine seara acasă, țipă, îl ceartă și este depășită de situație? Sau vrei să fii acolo cu el?

4. Cum crezi că te ajută cunoștințele acumulate în activitatea profesională în viața de mamă? Dar cele de mamă în activitatea profesională?

Mai mult consider că m-au ajutat cele din activitatea de mamă în activitatea profesională. Copiii au reușit să mă învețe ce contează cu adevărat, care sunt valorile după care oamenii intră în acțiune sau nu, și acesta sunt interesul, pentru că există instinctul de supraviețuire si iubirea, pentru că toți ne dorim să fim fericiți, și dacă nu există un punct de interes, iubire sau dăruire mi-am dat seama că nici viața profesională nu are cum să fie una de succes.

5. Cum s-a schimbat viața ta de când ești mamă?

Viața mea de când sunt mamă nu s-a schimbat, practic a venit ca o evoluție ce ține de firesc, un moment în care cu ajutorul acestor copii mi-am dat seama atât cine sunt eu, precum și ceea ce contează cu adevărat, cât și felul în care trebuie să ne raportăm la lume. Mi-am dorit copii de când mă știu, aș fi vrut 4... Așteptam cumva acest moment.

6. Ce activități realizați împreună? Ce activități vă place să faceți cel mai mult?

Am dorit să fac cu ele exact ce le place. Le-am dus de mici la balet, pe Allegra am dus-o la balet mai mult în scop terapeutic, întrucât avea o mică problemă legată de modul în care pășea, are o laxitate ligamentară un pic mai pronunțată și atunci călca foarte mult în interior. Mi s-a recomandat kinetoterapie pe care am urmat-o aproape 3 luni. După care am observat că acele mișcări care i se făceau din punct de vedere pasiv, în cazul unei activități fizice a ei, deveneau active. După 5 luni de balet copilul mergea perfect, drept, i-a structurat foarte mult postura și acolo am și descoperit-o. Ea era tot timpul un pic înainte, foarte ambițioasă, la o vârstă de până la 2 ani, când mergea Eva la balet, avea pampers și a vrut să intre. Doamna Delia, profesoara cu care a făcut Eva balet a spus că nu primește copii cu pampers. În fix 10 zile a venit la mine și mi-a zis că face singură la toaletă și că vrea să mergem la balet. Determinarea pe care a avut-o să meargă la balet a și ținut-o acolo până la a fi într-o grupă de vârstă superioară în care a făcut performanță și a ajuns pe scenă într-un spectacol. Asta este Allegra, când își dorește ceva, este dispusă să facă orice sacrificiu.
Activitățile în care suntem implicate variază de la cele de sport, jucăm tenis împreună, înotăm, iar în ceea ce privește activitățile culturale, mă refer la operă, concerte, inclusiv descoperirea gusturilor. Le spun ce înseamnă fiecare ingredient, cum se compune gustul, le învăț să mănânce astfel încât să se bucure de ceea ce mănâncă și să poată fi prezente în fața farfuriei. Nu ne uităm la televizor in timpul mesei, vorbim doar despre mâncare, ceea ce înseamnă foarte mult în conturarea universului lor. Nu au tablete, nu au telefoane.

7. Cât timp reușești să petreci zilnic alături de copii?

Timpul pe care îl petrec zilnic alături de copii a ajuns să devină o prioritate în a-l face, nu în a mi se da și lua de bun. Vreau să fiu lângă ele atunci când au nevoie de o îndrumare, să le fiu un exemplu, pentru că din povești și din vorbe nu pot prinde la fel de multe ca din exemplul personal. Este foarte importantă și supravegherea din umbră a evoluției educației lor, a conduitei lor, a felului în care le facilitez accesul la diverse cursuri, la diverse situații de viață cu care se întâlnesc și din care au ce înțelege. Sunt acolo după experiența respectivă pentru a le arăta ceea ce poate nu au știut să observe și le-ar fi necesar ca ulterior să folosească într-o situație nouă cu care se întâlnesc. Fiicele mele știu de la vârsta de 2-3 ani Boema, Traviata, Elixirul Dragostei, știu tot ceea ce se întâmplă în operele respective, la nivelul lor de înțelegere de la vârsta respectivă. În același timp știu ce înseamnă și Jennifer Lopez, înțelegem că este vorba doar despre iubire, a fi fericit, împlinit și în echilibru cu ce se întâmplă în jur. Atunci când nu reușesc eu să petrec acest timp cu ele le găsesc activități din care ele să poată evolua, cursuri, cercuri, cluburi

8. Cum este o zi din viața voastră împreună? Cum o petreceți?

Cel mai greu lucru pentru mine este acea rigoare nebună a dimineților, în care trebuie să facem totul după ceas în 5 minute, să ne spălăm, să mâncăm, să ne pregătim, să ne aranjăm, ceea ce este o treabă care mă depășește de multe ori. Și când mi-am înțeles limitele în această direcție, am decis să nu mai fac treaba asta cu ele dimineața, pentru că scotea din mine o persoană cu care eu nu voiam ca ele să se întâlnească. Dacă eu nu am putut să fac treaba asta niciodată înseamnă că nu pot fi un exemplu. Dacă cineva le poate arăta ce înseamnă rigoarea și rutina dimineții ca să nu întârziem, i-am lăsat pe cei mai pricepuți să o facă. Tatăl lor, bunica lor, bona lor și așa mai departe. Am știut să mă retrag la timp din activitățile împreună care ar fi scos din mine o persoană cu care n-aș fi vrut ca ele să se întâlnească.

9. Descrie-le în câteva cuvinte pe fetele tale, Allegra și Eva. Cu cine crezi că seamănă?

Cred că cea mai mare revelație a existenței mele a fost să observ cum având aceiași părinți, aceiași bunici, aceeași bonă și același mediu de evoluție caracterele lor și felul în care se raportează și se adaptează la viață sunt atât de diferite. De exemplu, dacă Evei nu îi place o melodie, se duce și dă boxa mai încet. Allegra în schimb va face tot posibilul ca acea boxă să nu mai aibă sursă de curent. Este mult mai intransigentă, foarte hotărâtă, foarte greu de convins să nu facă ce-și dorește, atâta vreme cât știe că ceea ce-și dorește nu are cum să fie rău. Eva este foarte înțeleaptă, nu a stricat jucării, nu a căzut din pat, nu s-a lovit. Allegra, dacă îi spui să țină piciorul pe tricicletă, ea îl dă pe jos. Faptul că rămâne după cu o rană o face să fie asumată. Nu le-am crescut cu rușine, cu vinovăție, cu sentimentul de a fi datoare că eu îmi rezerv timp pentru ele. Sunt niște indivizi care trebuie să crească armonios. Este un lucru extraordinar să le poți observa, analiza și asta m-a învățat foarte multe. M-a învățat să revin la adevărata mea natură și să descopăr acea fetiță din mine care avea nevoie de niște lucruri. Un lucru de bază este să nu te îndepărtezi de la ceea ce îți dorești, din cauza acestor frici. Groaza pe care o au oamenii din societatea noastră referitor la ce cred alții despre ei este un lucru paralizant.

10. Cine le-a ales numele? Ce semnificație au? Cum le alinți?

Ca să spun sincer, ele și-au făcut simțită prezența în viața mea înainte să se nască. Pe Eva chiar am vizualizat-o înainte să o întâlnesc ca fiind o ființă diafană, angelică, bună, blândă și foarte iubitoare, drept pentru care ea a apărut ca o fetiță blondă, cu ochi albaștri, cu o empatie extraordinară față de oameni, exact așa cum mi-am dorit-o, chintesența feminității. Allegra însă a venit ca un tumult, este ca un proton, nu stă pe loc, face tot timpul ce își dorește, își poartă sandalele din perechi diferite, fustele drept pelerine și tricourile drept fuste, este nonconformistă, experimentează. Una dintre cele mai mari pilde a fost când m-a întrebat: de ce mă pupă toată lumea dacă eu nu vreau să mă pupe? Și tu de ce mă rogi să-i las să mă pupe? Am ajuns să mă gândesc de ce facem aceste concesii care ajung să fie compromisuri, de ce să îmi oblig copilul să fie obedient față de afecțiunea, probabil falsă, a cuiva cu care se întâlnește pentru prima dată. Are o percepție extraordinară asupra spațiului său personal din care respinge tot ce simte că este fals, de la copii până la adulți. Allegra are acest nume pentru că o vedeam ca pe o fetiță extraordinar de vivace, plină de viață, râzând toată ziua, iar viața ne-a dovedit că ea așa este.

11. Ce meserii își doresc să aibă fetele?

Consider că este un subiect foarte ofertant din care ar trebui să facem multe dezbateri publice. Copiii nu sunt o extensie a părinților, nu sunt măsura neajunsurilor lor, nu sunt o unealtă prin care ei să-și atingă visele neîmplinite, copilul trebuie lăsat să descopere până la vârsta de 7 ani ceea ce îl face să râdă și ulterior ceea ce îl face să fie diferit față de alții, să își poată explora toate abilitățile, aptitudinile și înclinația. Dacă e vorba de artă sau științe, vedem ce este. Dacă este vorba despre a fi fericit înseamnă că nu este momentul, iar la un copil care râde, crește și înflorește trebuie să fii atent pentru că el își va găsi și o reprezentare materială din care să poată trăi.

12. Să povestim puțin despre perioada când erau bebeluși. Care sunt cele mai dragi amintiri?

Tot ce a însemnat acea perioadă îmi este extrem de drag, pentru că felul în care descopereau lumea de la a o vedea, a o simți, a o gusta, raportarea la oameni, felul în care reușeau să pozeze sau să nu pozeze...Au fost niște bebeluși extraordinar de buni și datorită mamei mele care este ginecolog și cu care eu am născut. Este unul dintre puținii ginecologi din România, dacă nu din lume, care a avut în profesia ei această provocare, ca fiica ei să nască ambele fiice cu ea. Mama m-a învățat că din punctul de vedere al alimentației, atât perioada finală de sarcină, cât și în cea în care le-am alăptat, îmi oferă șansa unui copil fericit. Pentru că dacă eu mâncam ce trebuie și laptele era bun (le-am alăptat pe fiecare exact cât a vrut Dumnezeu, 6 luni pe fiecare, exclusiv la sân și ulterior diversificat până la vreo 9 luni), liniștea și distanțarea de mediul exterior cât stăteam cu ele mi-au oferit niște bebeluși cuminți. Erau extraordinar de curioase, foarte voluntare și chiar riguroase. Își puneau jucăriile dragi în ordine ca să le poată găsi. Asta spune foarte multe despre un copil care nu a avut încă interacțiunea cu educația.

13. Care este părerea ta despre alăptare? Ce preferințe culinare au Allegra și Eva?

Alăptarea este primordială și dacă așa trebuie să crească orice pui, din hrana oferită de mama lui, așa este normal. Laptele este un aliment complet (functie de hidratare si nutritiva complexa). Nu consider că există o alternativă mai bună decât laptele de mamă, am preluat din învățămintele mamei mele. Mi-am alăptat copiii atât cât a vrut Dumnezeu să am lapte. În ceea ce privește alimentația, cantitatea de sare pe care le-am oferit-o a fost foarte mică și inițial inexistentă, din punctul meu de vedere copilul nu are nevoie de pâine și zahăr, dar nici adultul, sau cel puțin nu de cea din comerț. Are nevoie doar de complexul de vitamine B si de mineralele care se găsesc în cerealele din care se fabrică pâinea sa fie de grâu cu tot cu cuticulă (nu grâu decorticat, nu pâine albă). Fetele au experimentat tot timpul și le-a plăcut, iar când au simțit nevoia să nu mănânce nu le-am forțat. Am păstrat rigoarea orelor de masă care sunt importante pentru digestie și odihnă. Se cheamă ritm biologic și nu ne putem împotrivi, că nu rezistăm. Efortul organisului ar fi foarte mare. Alăptarea, igiena și alimentația.

14. S-au confruntat fetele tale cu probleme de sănătate? Cum ai trecut peste ele? Ce sfaturi ai pentru proaspetele mămici în acest sens?

Cu problemele de sănătate, am avut destulă minte încât să le prevenim pe cele grave sau să nu ne întâlnim cu cele foarte frecvente. În sensul că de la igienă și atenție până la reguli elementare de combinare a alimentelor, aceste lucruri îți asigură sănătatea copilului. Practic noi suntem ceea ce mâncăm. Digestia este foarte importantă. Deci nu am avut probleme majore, însă Allegra fiind o fire agitată, s-a confruntat cu câteva mici accidente. Sunt o persoană care și-a vaccinat copiii, nu consider că trebuie să trăim într-o epocă a nevrozelor vaccinurilor. Ca sfaturi, le recomand mamelor să fie în primul rând atente, să nu ignore semnele care duc către o stare de sănătate gravă, inclusiv o mâncărime prea frecventă a pielii trebuie să însemne ceva, trebuie să înțelegi cauza. Igiena dentară este de asemenea extrem de importantă, am folosit pentru ele ața dentară de mici pentru că spațiile interdentare în care rămâne carnea sau alte elemente care favorizează cariile pot produce dureri și până la urmă niște costuri fabuloase, deci este de preferat să le evităm.

15. Cât de importanți consideri că sunt primii 7 ani din viața unui copil?

Sunt cei mai importanți, din toate punctele de vedere. Primordial este primul an în care copilul trebuie să stea cu mama lui, nu instituționalizat, nu smuls de la sânul ei, ea nu are altă treabă decât acel copil. Pentru că dacă ea are altă treabă, nici copilul nu prea mai este al ei. Ulterior, de la 1 an încolo trebuie să petreacă timp cu mama, să îl învețe să zâmbească, să-i insufle ideea de bine și de rău, de pericol și de siguranță. Iar în restul de ani, copilul trebuie să stea în lumina mamei, nu în umbra ei, se va structura atât emoțional, cât și intelectual drept un om responsabil sau nu. De aici trebuie să reiasă că din lumină ieși responsabili și din umbră un neajutorat... Aș mai vrea să adaug că am avut experiența clasei pregătitoare, clasa zero, în care Allegra a intrat la șase ani fără două luni. Copiii sunt cruzi, nu au ce să caute în rigoarea celor 45 minute la masă, biologic si mai ales psihologic nu sunt încă pregătiți să țină creionul în mână, ei trebuie să se joace, să zburde, nu sunt făcuți pentru rigoare. Cei 7 ani trebuie să fie acasă, cu familia, lângă mamă și tată, pe cat posibil, bineînțeles. Sentimentul de apărare încă nu există, sunt vulerabili, școala nu poate prelua funcțiile familiei. După cum spune un proverb arab, lumea aparține mâinii care împinge leagănul. Sufletul este partea cea mai sensibilă a omului. 

16. Care ți se pare cel mai frumos detaliu în creșterea unui copil? Dar cel mai greu?

Cel mai frumos este să-l descoperi, să vezi acel om, să-l cunoști. Să cunoști acel omuleț, să renunți la neajunsurile tale și ale copilăriei tale și să-l lași să experimenteze. Nu îl îngrădi, nu îl limita, cunoaște-l, observă-l, educă-l și lasă-l să crească. Cel mai greu detaliu sunt acei demoni cu care te lupți ca mamă, pentru că tu nu ai avut, nu ai făcut și vrei ca el să facă. Și atunci îl înveți conform experienței tale de copil. Este un lucru dificil, ce le poate imprima copiilor niște șabloane de comportament care nu le aparțin. Copilul nu are de unde să știe cât de rău ți-a fost ție în timpul antrenamentelor la tenis, drept pentru care tu nu-ți permiți să nu-l duci la tenis pentru că ție nu ți-a plăcut. Du-l, că poate lui îi place. Să trecem peste acești demoni care sunt experiențele noastre. Cea mai mare izbândă a unui copil este să treacă peste neajunsurile părinților.

17. Unde vă place să călătoriți în familie? Ce locuri vă place să vizitați?

O experiență foarte proaspătă este cea în care le-am spus copiilor că urmează să mergem în pădure. Nu au vrut pentru că le era teamă de urși. Le-am explicat că sunt doar în povești, iar noi vom merge într-o pădure în care totul este sigur, a trebuit să mă lupt cu ele datorită acestei idei de teamă dată de povești sau de lucruri pe care nu le-au experimentat. Ne-a prins ploaia, am fost la un șipot, chiar am băut apă direct de la șipot și mergem exact acolo unde simțim că vrem să fim. Ele îmi mai cer să mergem în anumite locuri, le spun dacă se poate sau nu, dacă este pretabil pentru vârsta lor.

18. Cum te descurci ca mamă cu o viață profesională activă? Ce sfaturi ai pentru mămicile care sunt în aceeași situație?

A te descurca înseamnă că ai fost la un moment dat încurcat. Faptul că ai fost încurcat trebuie să te facă atent cu privire la încurcătura respectivă, unde te-ai încurcat. Atunci când s-a întâlnit mama cu femeia care muncește și ea a trebuit să facă un compromis. Dacă acela a fost un compromis, te întorci la el și vezi ce alegi să fii: mama copilului sau femeia de carieră? Asta vine la pachet cu prețul de a fi cunoscută de către copilul tău din poveștile altora sau din poze. Nu am sfaturi, dar pot să spun ce am înțeles: dacă vrei ca el să te aibă ca model, să te cunoască, să te iubească și să îi fii exemplu trebuie să fii acolo. De ce să aibă copilul tău o percepție asupra ta, în loc să aibă o experiență personală.

Mulțumim Diana Vucicovici pentru amabilitatea de a participa la interviul nostru.