Bi-interviu: Andreas și Carmen Vythoulkas

1. Știm că, într-un fel, medicina v-a adus împreună. Puteți să ne povestiți despre modul în care v-ați cunoscut? 

Ne-am cunoscut la Salonic, la un congres medical. Știm că Dumnezeu ne-a adus împreună, eu nu ar fi trebuit să mă aflu acolo, am ajuns în locul unei colege de serviciu care nu a mai putut merge. N-am înțeles de la început ce ne-a unit, eram amândoi surprinși, cu timpul ne-am lămurit. A fost o apropiere inexplicabilă atunci, perfect clară acum, care nu a însemnat atracție fizică, ci mai degrabă o descoperire reciprocă prin comunicare. Înfățișarea fizică a celuilalt nu a plăcut niciunuia dintre noi la prima vedere. Fiecare l-a vazut pe celalălt de prost gust inițial, fiindcă eu l-am catalogat drept "snob" și rețin că am râs pe seama părului lui de atunci. Iar Andreas m-a vazut superficială și pompoasă. Nimic adevărat, ceea ce aveam să ne confirmăm ulterior prin discuții, povești, interacțiune.
Oamenii pun mare preț pe înfățișarea fizică în general, ceea ce aduce mai degrabă o dragoste erotică decât o dragoste reală. Noi am învățat asta ascultând niște duhovnici iscusiți. Eroticul moare la un moment dat, dragostea adevarată crește ca un copac. Din lăstar devine secular, credem, apoi, peren. Dragostea înalță omul, cu smerenie, bunătate și frumusețe, eroticul îl înlănțuie pe om la nivelul instinctelor primare. E o experiență pur personală pe care fiecare om o trăiește la nivel propriu. Important e să fim fericiți, ne învață Dumnezeu cum, dacă-i cerem.

2. Cum ați resimțit perioada sarcinii, mai ales că domnul doctor Vythoulkas v-a fost medic? Ați avut pofte? 

Eu nu cred în "pofte", ține strict de regimul obișnuit alimentar al fiecăreia. Știu însă ca aceste "pofte" sunt mai degrabă o scuză sau îndreptățire de sine în a consuma un aliment. Cantitativ vorbind. Dacă de regulă mănânc două clătite, în sarcină mă pot scuza și mânca trei. Fiindcă nu contează un kilogram-două în plus și fiindcă mă pot răsfăța mai mult. Desigur, se pot schimba preferințele culinare. Am avut sarcină toxică și nu am mâncat aproape nimic din ce mănânc în fiecare zi. Puteam mânca doar pâine, unt și salam în general. Și aș fi băut amar, bere, ceea ce eu nu beau în afara sarcinii. De regulă îmi plac dulciurile, dar în sarcină mă îngrețoșa doar gândul că aș fi mâncat un desert. Cantitativ, am mâncat ca-n fiecare zi.

3. Ce fel de analize ați recomandat soției pe perioada sarcinii? Dar ecografii? 

Soția mea a primit aceleași recomandări pe care le primesc și pacientele mele. Cele trei seturi de analize de sânge, pentru fiecare dintre cele trei trimestre ale sarcinii. Acestea sunt cele de bază. Apoi, urmează ecografiile morfofetale, la fel, câte una corespunzătoare fiecărui trimestru de sarcină. Între acestea, mai sunt și alte ecografii și consultații intermediare, pentru măsurători, pentru a ne asigura că sarcina merge bine. La finalul sarcinii, facem ecografii mai dese, pentru a ne asigura că este totul în ordine înainte de marele moment, nașterea. Acesta este protocolul standard. Dacă apar modificări, dacă apare vreo patologie, atunci trebuie o monitorizare specifică și mai atentă.

4. Și în momentul nașterii ați decis să rămâneți împreună. Cum a decurs nașterea? Ați avut emoții?

Andreas nu ar putea suporta să nu supravegheze el sarcina sau să nu "nască" el bebelușul. Avantajul soțului-medic e că pot întreba oricând ceva, nu e nevoie să merg cu carnețelul cu notițe la cabinet. Merg cu întrebările scrise la liniuță la pediatrul lui Andreas Jr. Dezavantajul este că nu ajung la ginecolog pe cât de des ar trebui sau pe cât de des ajunge, firesc, o mămică-n devenire. Printre toate doamnele de care trebuie să se ocupe, Andreas își amintea că depășisem deadline-ul pentru analize sau ecografii. Din lipsă de timp, dar mergând pe pricepere și intuiție.

5. Cât de rapid a decurs recuperarea? Aveți vreun truc de împărtășit pentru proaspetele mămici? 

Ar fi trebuit sa nasc natural, însă în travaliu nu cobora bebelușul. A fost impusă cezariana. Am avut dureri mari după trecerea efectelor calmantelor, nu am putut ține bebelușul în brațe multe zile. Andreas și mama mea m-au ajutat să-l spăl sau să-l pregătesc pentru somn. Ca în cazul oricărei operații, recuperarea e mai grea decât dacă nu ți se face incizie. Depinde și de organismul fiecăreia: cunosc mămici care s-au ridicat din pat repede și recuperat rapid, fără mare disconfort. Psihicul e cel mai important: să-ți faci treaba indiferent de ce piedici apar.

6. Ați reușit să vă alăptați băiețelul? Dacă da, cât timp? Ce recomandări aveți pentru mămici cu privire la alăptare? 

L-am alăptat cât am avut lapte, 6 luni. Exclusiv cu pompa, de asta mi-a și dispărut laptele. Fiind primul copil, probabil nu am insistat suficient cu alăptarea și piticul nostru a fost prea leneș să se hrănească singur. I-am dat doar lapte cu biberonul, scos în prealabil cu pompa. Știu cum e să folosești pompa zeci sau sute de ore, să speli sute de biberoane, dar am învățat să fiu răbdătoare. Trebuie însă insistat să fie alăptat la sân bebelușul, pentru a nu trece printr-un așa calvar. Data viitoare nu mai repet asta.

7. Cum a fost perioada diversificării? Andreas Jr. are alimente preferate?

Andreas mănâncă strict cât are nevoie, nu e un copil pofticios. Mai tare îl rugăm noi să mănânce decât să ceară el. Mă ajută mama mea să îl creștem frumos și vreau să mănânce așa cum am mâncat și noi în copilărie: gătit cu drag, cu mâinile noastre. Fără adaosuri sau opulențe. Nu-i plac mâncărurile sofisticate, vrea pilaf de orez, mâncare de cartofi, piure, spanac, toate cu pui sau pește. Vrea griș cu lapte, paste cu brânză la cuptor sau orez cu lapte. Dulciuri îi facem tot acasă, chec sau prăjiturele fără zahăr. Noi am urmat întocmai sfaturile medicului pediatru. Din ce ne-a indicat să-i preparăm, i-am gătit ce a avut succes, în funcție de ce i-a placut lui. Fiindcă avem încredere în medic, și nu punem la îndoială indicațiile date ne este ușor, gătesc pur și simplu și nu-mi trebuie alte surse de informare.

8. Povestiți-ne puțin despre băiețelul dumneavoastră, Andreas Jr. Ce activități preferate are? Cum s-a schimbat programul familiei? Vă ajută cineva în creșterea sa? 

Ne ajută mama mea în permanență, ne ajută și tatăl meu din când în când. Avem rutină și program zilnic din care nu ieșim, indiferent de ce se întâmplă. Respectăm orele de masă, orele de joacă și orele de somn. Dimineața merge la grădiniță 3 ore, de când avea un an și jumătate, mănâncă la prânz acasă și doarme. Apoi se trezește, mănâncă dacă vrea și se joacă până seara la 20. Atunci din nou masă, băiță și culcare. Stă cel puțin 3 ore pe zi afară, indiferent de vreme. Cât a fost zăpadă am descoperit sania, fulgii și bulgăreala, cât e cald inspectăm parcurile, natura și jucăriile de exterior. E important să nu se plictisească și să descopere lumea prin joc. Nu a fost nevoie să-i interzicem mari lucruri fiindcă nu are timp și interes pentru altceva, fiind mereu ocupat. Fiindcă mă ajută mama, lucrăm în "ture". Cât stă mama cu cel mic eu pot avea programul meu și invers.

9. Ați declarat că vă doriți o familie numeroasă. Andreas Jr. își dorește frați sau surori? 

Andreas e foarte atașat de copii, de oamenii mari. Câți frați va avea, sigur vor fi o bucurie. Încercăm să învățăm copilul că e important A FI, nu "a avea". Adică să trăim cu inima în raport cu ceilalți, nu cu ce putem obține de la ei sau ce putem avea. Să ne jucăm împreună, să cântăm, să citim e mai important decât să avem fel și fel de jucării. Emoția omului nu poate fi înlocuită de niște obiecte. Dacă trăiește cu inima, toate celelalte se adaugă, însă dacă trăiește pentru a avea niște obiecte, e greu a mai trăi cu inima.

10. Ce activități vă place să realizați în familie?

Să stăm împreună: să gătim, să facem treabă, să ne jucăm, să ne plimbăm. Am învățat să apreciem asta poate tocmai pentru că timpul liber e limitat. Când poate, Andreas îl ia pe pitic pe umeri și mergem pe jos, oriunde. Prin pădure, prin parcuri, prin oraș. Îi arătăm și îi explicăm ce facem, iar el învață. Copiii învață prin descoperire, de asta nu-i interzicem să facă mai nimic, dar suntem fermi când e vorba de vreun pericol sau obrăznicie. Acolo nu negociem nimic.

11. Care considerați că sunt provocările cu care se confruntă un tată medic? Dar cele de mamă jurnalist? 

Nu pot fi și jurnalist și mamă. Orice aș face, îmi dedic tot timpul și toată energia. De asta am întrerupt serviciul. Cât am fost în redacție, nu am făcut mai nimic altceva. Cât sunt acum cu familia, muncesc pentru familia mea. Vreau să-mi cresc copiii oameni. Apoi, mă pot întoarce oricând la serviciu. Mama e cea responsabilă de educația copiilor. Datoria tatălui e să meargă la serviciu și să aibă grijă de noi. Dacă eu ma ocup de tot ce înseamnă "acasă", Andreas poate merge liniștit la serviciu. Ne-am asumat aceste roluri cu bucurie și suntem împliniți. Fiecare apreciază eforturile celuilalt. Și când ne regăsim în jurul mesei, seara târziu, e apogeul zilei. Noi toți, cu ce-am făcut și cu clipa în care ne reunim, la masă.

12. V-ar plăcea ca Andreas să devină medic? Dar jurnalist? Ce învățăminte ați dori să cunoască din fiecare profesie? 

Ne-am bucura ca Andreas să își lucreze cu folos darul pe care-l va avea, indiferent de meserie. Dacă va avea același dar cu tatăl lui, de a fi medic, va putea împrumuta din experiența și cunoștințele tatălui. Dar important e să construiască, să ajute lumea cu ceva, să pună umarul la a face bine. Să lucreze cu folos și cu responsabilitate. Atât.

13. Care considerați că au fost cele mai dificile sau derutante momente de până acum în ceea ce privește creșterea copilului? 

Tot timpul apar întrebări, nelămuriri. Atunci trebuie să ceri ajutorul cui se pricepe. Nu nu avem timp nici să ne văităm, nici să lungim așteptarea. Căutăm soluția. Uneori vine din familie, alteori de la specialiști. Adesea, de la Dumnezeu. Dacă te rogi să-ți fie mintea luminată să știi ce să faci, lucrurile-s limpezi: vezi pericolul, vezi scăparea. Obișnuit, în viața de zi cu zi. Tot Dumnezeu ne scoate în cale omul de ajutor, atunci când avem nevoie.
Contează intenția. Dacă intenția e bună, faci bine și se rezolvă cu bine. Dacă vrei să cârtești, să distrugi sau să faci rău cum să te aștepți la bine?

14. S-a confruntat Andreas Jr. cu probleme de sănătate? Cum le-ați gestionat? 

Nimic major, verificări obișnuite. Am căutat doctori de încredere întotdeauna când am avut nevoie să îl vadă pe Andreas. Și nu ne-am făcut griji. Sau acei profesioniști ne-au ajutat să înlăturăm rapid grijile. Ca în orice domeniu, e important să mergi la oamenii potriviți, cei care te pot ajuta. Când ajungi la omul nepotrivit apar problemele. Orice ni se întâmplă, căutăm o soluție, o găsim și mergem mai departe.

15. Grecia nu este doar țara natală a domnului doctor, ci și un loc îndrăgit de amândoi. Cât de des reușiți să călătoriți în Grecia și cum vă place să vă petreceți timpul când ajungeți acolo? 

Când mergem acolo cu treabă, găsim timp să ne bucurăm de priveliște, de oameni și de ce fac ei, fie o mâncare gătită acolo, fie să le ascultăm poveștile. E strâns timpul, dar avem bucuria asta oriunde am merge. Dacă prindem la Atena o zi de weekend liberă, ne bucurăm de plajă și soare. De taverne sau locuri unde oamenii muncesc la superlativ. Ne bucurăm să stăm cu oameni care lucrează cu bucurie și dăruire. Asta naște elita, spre care tindem și noi. Fie că e o carte, un film, o mâncare, servicii sau altceva.
Iar vacanțele... toate sunt în Grecia dacă-i vară, iar acolo vremea frumoasă durează mai bine de jumătate de an. E o țară binecuvantată, nu trebuie să fii religios ca să vezi asta, care are totul: liniște, agitație, oameni deschiși și cinstiți, care nu caută să te înșele în vreun fel. Fiecare loc cu mâncarea, peisajul și specificul lui. Nu apuci să te saturi.

16. Dacă ați putea schimba la lumea în care trăiește Andreas Jr., care ar fi acel lucru? 

Ne-ar plăcea să trăiască mai mulți oameni cu inima, nu din alte rațiuni. Să nu mintă oamenii, minciuna te distruge și-ți crește urâțenia fără să-ți dai seama. Te mănâncă pe dinăuntru și naște altele, deloc folositoare, din contră. Asta vrem de la noi și copiii nostri. Toate celelalte se adaugă ușor.

18. Minunile există, iar pe unele le aduceți chiar dumneavoastră pe lume. Mulți părinți vă sunt recunoscători, dar și programul dumneavoastră este unul extrem de încărcat, de multe ori la ore târzii. Cum se împacă meseria de medic ginecolog-obstetrician cu viața de familie? 

Nu există timp de plictiseală. Niciodată nu e suficient timp pentru odihnă sau pentru activități de casă. Soțul meu pleacă de regulă până la ora 7 de acasă, iar ziua pare că nu se încheie fiindcă, odată întors acasă, seara târziu, are multe mesaje cu întrebări la care să răspundă. Sau telefoane de dat. De la doamne în locul cărora, dacă mă pun, știu că au nevoie de soluții. Cina e sfântă pentru noi, e momentul zilei în care ne reunim, ne așternem gândurile și ne bucurăm de mâncare și odihnă. Chiar dacă mâncăm împreună la ora 21 sau peste 23. 

Compensez eu cu statul acasă, dacă Andreas nu are timp. E și motivul pentru care nu merg încă la serviciu. Și mă ocup cu drag și atenție de căldura căminului nostru. Sună pompos, dar asta fac, întrețin armonia.
Avem program milităresc, timp liber înseamnă antrenament la sport, gătit în familie sau jucat cu copilul nostru. Chiar dacă Andreas Mic stă mereu cu mine, zece minute de joacă la puterea a patra cu Andreas Mare înseamnă apogeul zilei. De obicei, înainte de culcarea celui mic, ei doi se joacă împreună: cu mingi, mașinuțe și multă alergare. Sunt momente pe care greu le pot descrie, fiindca le pun în inimă și mă rog să avem mereu așa bucurie.

19. În final, ce sfaturi doriți să oferiți unui viitor tătic sau unui proaspăt părinte? 

Din proprie experiență, le spun că e important să își găsească un duhovnic de care să asculte, care să îi indrume pe părinți în această "meserie" atât de importantă. Poate cea mai importantă.

20. Ce sfaturi doriți să oferiți unei viitoare mame, respectiv unei proaspete mămici? 

Femeia e împărăteasa vieții. Dacă ajunge aici, e fericită întru veșnicie. Ea e inima, bărbatul e capul. Ea e gingașă, el e puternic. Și le e bine împreună.

Mulțumim domnului doctor Andreas Vythoulkas și doamnei Carmen Vythoulkas pentru amabilitatea de a răspunde la întrebările noastre.