În urma primei vizite, rămăsese deschisă invitația, după cum v-am povestit aici, de a vizita și restul de etaje ale minunatei clădiri Electronic Arts Romania. Spun minunată nu fără o bază reală, ci pentru că întregul design al său o ajută să se constituie într-un mediu de muncă inedit și plin de culoare. De altfel, cred că este și necesar pentru a garanta un oarecare confort celor nu mai puțin de 1300 de persoane care își desfășoară zilnic aici activitatea, deloc relaxantă (dacă stai să te gândești, implică multe coduri, cifre și algoritmi). Din punctul meu de vedere, dacă ai parte de un ambient atât de frumos, munca pare și mult mai ușoară.
Și ce alt motiv mai bun să venim în vizită decât ziua de naștere a Micului Terorist ?! - este numele de cod al copilului meu pentru cei care încă nu au aflat, în viața de zi cu zi răspunzând la apelativul Teo. Împlinea venerabila vârstă de 10 ani, iar dragostea sa pentru IT este realmente nemărginită și, aș putea spune, cunoscută pretutindeni. Recent chiar, a primit o medalie pentru rezultate deosebite (mai exact pentru creativitate) în Scratch (un limbaj de programare pentru începători).
Așa că mi-am dorit tare mult să pun la cale o surpriză, cred că prima din viața mea (în general sunt o fire mult prea entuziastă și nu reușesc să mențin secretul un timp îndelungat). Au jucat o contribuiție semnificativă în acest sens Diana Cucoșel, de la McCann PR și ghidul nostru de data trecută, Alexandru Chica, director tehnic de grup (sper că am reținut corect) care, cu toate că era prins (ca orice om normal de altfel) cu sarcini de serviciu și organizarea unui eveniment din după-amiaza zilei respective, de 27 martie, a avut amabilitatea de a ne însoți o bună perioadă de timp. Pesemne datorită faptului că este la rândul său părinte ajunge să fie indicat drept persoana potrivită pentru asemenea activități, și anume plimbatul unui copil prin sediul unei firme extrem de serioase. Nu trebuie să omit și rolul doamnei învățătoare, care ne-a acordat permisiunea de a lipsi de la ultimele 3 ori și a păstrat, cu conștiinciozitate, secretul vizitei.
Prima jumătate de oră (de fapt, aproape o oră) a fost petrecută, cum altfel, decât bucurându-se de ultima versiune de joc a mult îndrăgitului Need for Speed (îndrăgit de el, nu mă pot pronunța și pentru alții). A folosit cea mai tare mașină disponibilă în joc (un Nissan GTR pentru cunoscători) și a putut încerca consola Xbox One, cu care nu este deocamdată prea familiarizat.
În continuare, Alex ne-a prezentat și alte 2 etaje, la fel de frumoase precum îmi imaginam (ținând cont de experiența vizitei anterioare). O mulțime de camere tematice unde, chiar dacă senzația inițială este de a copilări, au loc ședințe importante, de multe ori la nivel multinațional. Nici bucătăriile nu fac excepție, fiecare dintre ele fiind decorată într-un mod complet diferit de celelalte. Practic, ți-e mai mare dragul să bei o cafea caldă sau un pahar cu apă într-un asemenea cadru de poveste.
Am aflat, de asemenea, extrem de multe lucruri interesante despre activitățile în care este implicată compania, dar despre care nu se face prea multă vâlvă. De exemplu, că plantează pomișori, că susțin tot felul de seminarii pentru tinerii dornici să învețe secrete de IT. Dar o problemă esențială la astfel de companii (cu cât mai mari cu atât sunt și comentariile răutăcioase mai mari) este că scopul lor este aproape întotdeauna blamat. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este obligat să joace jocuri video sau, un alt exemplu, să mănânce mâncare fast food. Secretul reușitei constă în orice domeniu în moderație. Scopul unei firme de jocuri video nu este de a contribui la crearea unor dependenți de jocuri, ci de a crea, evident, jocuri video. Aici intrevine pur și simplu liberul arbitru al fiecăruia în parte. Iar acest liber arbitru se clădește în primul rând prin educația de acasă, prin influența pe care o dețin părinții în creșterea și dezvoltarea copilului.
Eu personal, în calitate de mamă vizitatoare, nu am contenit cu întrebările legate de vârsta legală de angajare la Electronic Arts, fiind pesemne privită drept dornică de a-mi exploata copilul (și încă de la o vârstă fragedă). Adevărul este cu totul altul, îmi doresc să își vadă visul cu ochii cât mai devreme posibil și să-l ajut cât pot de mult pentru ca acest moment special să îi fie accesibil (fie prin diverse cursuri de IT, de limba engleză, fie pur și simplu prin faptul că îi stau în permanență alături). Sunt ferm convinsă că dacă ar avea cunoștințele necesare și ar fi posibil din punct de vedere legal, chiar de mâine ar începe jobul aici. De programator, oscilează încă între designer sau game tester.
Pentru că, desigur, veneam în calitate de sărbătoriți, i-am servit pe toți cei care ne-au ieșit în cale cu câte un jeleu (alegerea Micului Terorist, se pare că bomboanele nu mai sunt la modă) și le mulțumim pe această cale tuturor pentru bunăvoință. Sperăm să revenim și a treia oară (au mai rămas câteva cotloane nedescoperite) și că nu am încurcat prea tare pe nimeni.
Cu ce impresii plăcut am rămas în urma celei de-a doua vizite? Că există mult mai multe fete în colectivul companiei decât poate crede lumea, că atmosfera de la birou este mult mai relaxată, din nou decât poate crede lumea (un indiciu clar a fost reprezentat de un domn respectabil observat de mine încălțat doar într-o pereche de șosete dungate - pesemne pantofii nu erau prea confortabili) și că există o energie pozitivă vizibilă în întreaga companie. Aștept cu nerăbdare să vină momentul în care voi trece în vizită să-i aduc Micului Terorist o gustare la locul de muncă sau să ieșim în pauza de masă la o terasă din apropiere. Și sunt sigură că aceasta va veni.
Urmareste-ne pe Google News
