Funnyby

Cum se poartă zodiile la prima întâlnire

Cum se poartă zodiile la prima întâlnire

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fiecare dintre noi își stabilește o strategie când se pregătește pentru prima întâlnire. De pildă, anumite persoane țin să dezvăluie cât mai mult despre ele, pun numeroase întrebări și se străduiesc să anime conversația. În schimb, altele preferă să rămână mai degrabă rezervate și sunt încântate dacă nu sunt asaltate cu prea multe întrebări. Modul în care te comporți la prima întâlnire nu ține numai de intențiile tale, ci și de zodia din care faci parte. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi comportamentul fiecărei zodii când întâlnește pentru prima dată persoana cu care, la un moment dat, ar putea forma un cuplu. 

Berbecul

Încă de la prima întâlnire, un Berbec își propune să impresioneze, în special dacă el este cel care o inițiază. De aceea, nu este de mirare că se ocupă de tot ceea ce este necesar și nu ține cont de cheltuieli pentru a se asigura că totul iese așa cum își dorește. 

În același timp, fiind spontan, energic și pasional, nu ezită să se dezvăluie în fața celuilalt, nu se ferește să spună ce gândește. Dacă se simte atras de interlocutorul său, poate încerca să flirteze și, dacă găsește un moment potrivit, îndrăznește inclusiv să tachineze. Nu intenționează să se implice în discuții foarte profunde, ci preferă să se bucure de prezent. Abia după aceea începe să se gândească serios dacă este cazul să mai urmeze și o altă întâlnire cu persoana respectivă.

Un Berbec își susține punctul de vedere și îi place să aibă cu cine să îl împărtășească. Dacă se întâmplă ca persoana cu care se întâlnește să aibă și ea o asemenea preocupare, o să fie luat prin surprindere, dar în sensul bun. Astfel, Berbecilor le place să aibă parteneri cu care să aibă ce să discute, care să țină pasul cu ei. 

reprezentare a simbolului zodiei Berbec pe fond care arata ca este zodie de foc

Taurul

Știe ce îi place, de ce are nevoie și de aceea este foarte atent la tot ceea ce se întâmplă în cadrul primei întâlniri. Unul dintre lucrurile de care vrea să se asigure încă de la început este că persoana cu care stă de vorbă este sinceră. În aceste condiții, nu se ferește să pună adresări ca să o poată cunoaște cât mai bine. Taurului nu îi lipsește intuiția și simte dacă sinceritatea lipsește, prin urmare nu ezită să adreseze tot mai multe întrebări pentru a se convinge că are dreptate. În același timp, este încântat când nu este presat, când are parte de o conversație ce decurge firesc.

Odată ce își dă seama că este atras de persoana cu care se întâlnește, începe să devină mai dornic „să dea cărțile pe față”. Nu grăbește lucrurile, dar orientează discuția astfel încât să îi dea ocazia celuilalt să se dezvăluie mai mult în fața lui. Dacă este sigur că se află pe aceeași „lungime de undă” cu acea persoană, o să fie dispus să meargă și la următoarea întâlnire.  

Gemenii

Pentru ei nu este deloc dificil să se descurce la prima întâlnire. Întrucât sunt vorbăreți și foarte sociabili, Gemenii găsesc întotdeauna un pretext pentru a iniția o conversație și sunt capabili să o întrețină. Nu încearcă mereu să vină cu subiecte serioase de discuție, ci mizează și pe cele amuzante, relaxante. Vor să se simtă bine și să îl determine și pe interlocutorul lor să se simtă în largul său.

La un moment dat, pentru a vedea dacă persoana care se află în fața lor este compatibilă cu ei, Gemenii îndrăznesc să adreseze și întrebări foarte personale. Nu se tem să scoată pe cineva din „zona de confort” și nu îi deranjează să primească și ei multe întrebări. De asemenea, sunt atrași de persoanele cu care pot avea subiecte de discuție care să-i fascineze, din care să aibă ceva de învățat. 

Racul

Dorința acestei zodii este să aibă parte de o primă întâlnire cât mai romantică. Din acest motiv, un Rac este cel mai fericit dacă aceasta se desfășoară, de exemplu, la un picnic sau la un restaurant intim, la lumina lumânărilor. Totodată, nu respinge ideea de a se implica semnificativ în organizarea întâlnirii pentru a-l face pe celălalt să se simtă cât mai bine. Spre exemplu, Racul poate alege să gătească el ceva pentru prima întâlnire.

Îi place să fie el cel care conduce discuția și se străduiește să adreseze întrebări care să-l ajute să afle cât mai multe lucruri, cum ar fi despre hobby-uri, prieteni, familie etc. Nu este impresionat de aspecte precum o ținută foarte modernă, o activitate profesională impresionantă sau originea nobilă. Îl interesează în special autenticitatea, simplitatea și disponibilitatea unei persoane de a se deschide în fața lui. În cazul în care sesizează toate acestea, Racul se simte conectat emoțional cu acea persoană și devine tot mai interesat de ea. 

Leul

Ține mult ca la prima întâlnire să nu se plictisească deloc. Leul se simte bine dacă vede că interlocutorul său îi îngăduie să-și exprime punctul de vedere și dacă îi permite să se evidențieze, să strălucească. În situația în care nu este convins de aceste lucruri, începe să aibă suspiciuni asupra persoanei cu care se întâlnește. Lucrurile devin mai clare dacă sesizează că nu i s-au pus suficiente întrebări personale și dacă nu i s-a făcut niciun compliment. 

Pentru Leu contează cel mai mult să-și dea seama, la prima întâlnire, dacă persoana pe care o are lângă el îi poate fi într-adevăr un partener. Prin urmare, îl poate antrena și în discuții prin care să-i testeze loialitatea și să poată observa dacă împărtășesc valori esențiale. 

Fecioara

Și când vine vorba despre prima întâlnire este la fel de atentă la detalii ca în toate aspectele vieții de zi cu zi. Una dintre strategiile sale este următoarea: deși îi place să organizeze și să vadă că lucrurile ies așa cum vrea ea, preferă să-l lase pe celălalt să se ocupe de întâlnire. De fapt, scopul ei este să-și dea seama dacă acea persoană se descurcă și dacă are viziuni similare cu ale ei asupra lucrurilor. 

Inițial, Fecioarele preferă să fie rezervate și să nu vorbească prea mult despre ele. Cu toate acestea, nu duc lipsă nici de abilități de comunicare și, odată ce se simt în largul lor, pot ajunge să stea de vorbe ore întregi. 

Ceea ce vor neapărat să vadă la o primă întâlnire este dacă au sau nu în fața lor o persoană capabilă să le ofere stabilitate, căreia nu îi lipsește ambiția și pe care se pot baza în viitor. 

Balanța

Când merge la prima întâlnire, o Balanță nu își dorește să se afle într-un cadru foarte pretențios sau să fie copleșită de gesturi insistente. Tot ceea ce vrea este să se simtă specială și apreciată. În aceste condiții, apreciază mult discuțiile pe îndelete, care îi permit să îl cunoască pe celălalt și să-și deschidă sufletul. 

În cazul în care sesizează că discuția ia o altă direcție și că devine orientată mai ales spre cealaltă persoană sau că aceasta începe să se laude mult, Balanța începe să fie cuprinsă de îndoieli. Aspirația ei spre echilibru își pune amprenta și o pune pe gânduri. Practic, după finalizarea primei întâlniri vrea să-și dea seama dacă persoana respectivă îi poate fi un partener egal într-o relație, dacă poate rezona într-adevăr cu ea.

Scorpionul

Este conștient de farmecul său și de aceea se duce plin de încredere la prima întâlnire. Consideră că este expert în a-și da seama de intențiile celuilalt, căutând cel mai mult onestitatea și loialitatea. Principalul scop pe care îl are când se întâlnește prima dată cu cineva este să o cunoască pe acea persoană cât mai bine și să își dea seama dacă se poate conecta cu ea la nivel emoțional.

La început, un Scorpion nu este deloc dornic să vorbească prea mult despre el, preferând să-și mențină aura de mister, fiind convins că și aceasta îl face să fie seducător.  Abia după ce simte că persoana din preajma sa este sinceră, începe să se deschidă tot mai mult. Ca să reușească, are nevoie de răbdare și să se asigure că aceasta este într-adevăr interesată de el, nu de ceea ce ar putea obține în urma unei relații cu el.

Săgetătorul

Nu se teme de prima întâlnire întrucât îi plac noutățile, surprizele și vrea să cunoască oameni noi. Este foarte deschis și nu ezită să spună de la început ce și-ar dori de la o relație. 

Când se întâlnește prima dată cu cineva, nu insistă să abordeze subiecte serioase, foarte profunde. Știe că va veni timpul și pentru așa ceva și de aceea preferă să se rezume la întrebări despre pasiuni, despre prieteni, despre călătorii etc. De fapt, vrea să se convingă dacă persoana de lângă el are preocupări similare cu ale sale și dacă este la fel de dornică de aventură, de călătorit. 

În urma primei întâlniri, Săgetătorul intenționează să vadă ce fel de persoană se află în fața sa, dacă aceasta este la fel de optimistă, de relaxată ca el și dacă este dispusă, în anumite situații, să se lase și „dusă de val”.

Capricornul

Pentru reprezentanții acestei zodii, prima impresie este deosebit de importantă. Chiar faptul că acceptă să meargă la o întâlnire este un pas înainte, în condițiile în care sunt foarte independenți și nu acceptă cu ușurință să fie în compania unei persoane pe care nu o cunosc. De altfel, Capricornii sunt foarte atenți la ceea ce au în fața lor, de la gesturi, maniere și până la atitudinea față de anumite lucruri. Devin suspicioși cu ușurință și, odată ce încep să aibă îndoieli, este foarte dificil să-i determini să acorde o nouă șansă. 

La prima întâlnire, un Capricorn speră să cunoască o persoană muncitoare, serioasă, care nu se joacă cu mintea celorlalți și căreia îi place să fie înconjurată de ordine, de structură. Îi place să aibă mai multe propuneri pentru o întâlnire, dar apreciază dacă este lăsat să facă el alegerea finală. În același timp, nu îi displace dacă plata consumației se împarte pe jumătate. 

reprezentare a zodiei Capricorn pe un fundal care demonstreaza ca este zodie de pamant

Vărsătorul

Este greu să-ți dai seama dacă un Vărsător își va alege un partener după prima întâlnire, întrucât gusturile sale nu sunt convenționale și ies de obicei din tipare. Ceea ce este cert este că are nevoie de o persoană care să nu-i amenințe în niciun fel nevoia de independență și care să-l stimuleze să se autodepășească.

Unui Vărsător îi place să fie el cel care inițiază prima întâlnire și care organizează totul. În general, nu este adeptul ideii de a face o invitație la un film sau la cină. Preferă locațiile cât mai originale și, dacă totuși optează pentru un restaurant sau pentru un film, cu siguranță că acestea se disting prin ceva deosebit. 

În privința atitudinii sale, Vărsătorul se străduiește să inițieze discuții prin care să poată sesiza dacă persoana din fața lui se distinge de restul lumii, dacă este cu adevărat specială. 

Peștii

În condițiile în care sunt visători și preferă să-și folosească din plin imaginația, Peștii speră să se îndrăgostească încă de la prima întâlnire, așa cum se întâmplă în filmele lor preferate sau în cărțile pe care le citesc. Tot ceea ce își doresc este să găsească pe cineva cu care să rezoneze mai ales la nivel afectiv, emoțional și care să fie la fel de preocupat de binele celor din jur. 

Nu se feresc să poarte discuții profunde, să adreseze întrebări complexe, iar când își dau seama că sunt atrași de cineva, nu le este greu nici să-și evidențieze șarmul prin abordarea unor subiecte amuzante. Peștii apreciază foarte mult dacă persoana cu care se întâlnesc se deschide în fața lor, dacă își dezvăluie fără dificultate și latura sensibilă. 

reprezentare a zodiei Pesti pe un fundal cu nuante de verde, care demonstreaza ca este zodie de apa

Surse foto: pexels.com, pixabay.com

Surse articol: bestlifeonline.com, collective.world

Articolul urmator
Cum își ruinează zodiile viața fără ca măcar să-și dea seama
Cum își ruinează zodiile viața fără ca măcar să-și dea seama

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dragostea nu are vârstă ! Doi copii de 7 ani merg la restaurant la prima lor întâlnire !
    Dragostea nu are vârstă ! Doi copii de 7 ani merg la restaurant la prima lor întâlnire !

    Nu se poate vorbi despre o vârstă ideală la care poți avea prima întâlnire, în condițiile în care nu este exclus ca aceasta să aibă loc încă din...

    VIDEO extrem de emoționant cu prima întâlnire dintre o mamă și bebelușul ei. Un moment magic!
    VIDEO extrem de emoționant cu prima întâlnire dintre o mamă și bebelușul ei. Un moment magic!

    Ce poate fi mai frumos decât să îți strângi puiul pentru prima dată în brațe? Ce emoții copleșitoare simte o mamă când își ține bebelușul la...

    Prima întâlnire emoționantă dintre doi bebeluși gemeni, după un an de la venirea lor pe lume
    Prima întâlnire emoționantă dintre doi bebeluși gemeni, după un an de la venirea lor pe lume

    Două fetițe gemene s-au reîntâlnit pentru prima dată de la nașterea lor, în urmă cu un an. Cum a decurs întâlnirea și de ce micuțele Nina și Emma nu...

    Ai întârziat la prima oră, rămâi la poartă până la pauză! Măsura extremă luată la un liceu din Bacău
    Ai întârziat la prima oră, rămâi la poartă până la pauză! Măsura extremă luată la un liceu din Bacău

    Conducerea unui liceu din Bacău a luat o măsură controversată, menită să reducă absenteismul în școală. Elevii care ajung mai târziu de ora 8 dimineața la poarta...

    Știam că voi naște un copil cu anencefalie, dar am vrut să-i acord șansa la viață. Prima întâlnire cu ea a fost și ultima...
    Știam că voi naște un copil cu anencefalie, dar am vrut să-i acord șansa la viață. Prima întâlnire cu ea a fost și ultima...

    „Nu o să uit niciodată cum mi-au luat fetița din brațe și au pus o pătură peste trupul ei micuț și rece”, povestește sfâșiată de durere o mămică de peste...

    Întâlnire emoționantă între Isaia, fiul cel mic al Vlăduței Lupău și nașii lui de botez. Cum l-a așteptat familia Măruță pe finuțul lor
    Întâlnire emoționantă între Isaia, fiul cel mic al Vlăduței Lupău și nașii lui de botez. Cum l-a așteptat familia Măruță pe finuțul lor

    Familia Măruță a avut oaspeți de seamă! Finul lor de botez, micuțul Isaia a fost adus de părinți să își viziteze nașii, unde a fost răsfățat și alintat!

    „Mami, mă doare burtica, nu vreau să merg în prima zi de școală". Cum ajuți copilul să accepte mai ușor emoțiile din prima zi
    „Mami, mă doare burtica, nu vreau să merg în prima zi de școală". Cum ajuți copilul să accepte mai ușor emoțiile din prima zi

    Emoțiile în prima zi de școală se traduc prin senzații care cuprind tot corpul copiilor. Cu ajutorul potrivit venit din partea părinților, copiii pot traversa mai ușor...

    Mircea Diaconu i-a cerut mâna soției lui la a doua întâlnire și sunt împreună de 43 de ani!
    Mircea Diaconu i-a cerut mâna soției lui la a doua întâlnire și sunt împreună de 43 de ani!

    Pe scena vieții, iubirea dintre doi mari actori nu cunoaște limite. Mircea Diaconu și Diana Lupescu s-au plăcut de la prima întâlnire și au rămas împreună 45 de ani....

    © 2024 Qbebe