Ce am învățat la ora de igienă

Ce am învățat la ora de igienă

Irina Olteanu - Redactor Senior

Miercuri, 28 noiembrie, începând cu ora 17.00, am avut parte de o sală plină de părinți dornici de informare privind igiena atât la fete, cât și la băieți, seminar gratuit în cadrul campaniei sociale Școala Părinților Responsabili. Specialiștii invitați au fost: moașa Vania Limban, doctor Daniela Nicorici, doctor Raluca Ghionaru, care au explicat în detaliu care sunt regulile de igienă de urmat începând din timpul sarcinii, de către mamă, până la adolescență, de către copil.

Sarcina, nașterea și alăptarea: sfaturi de îngrijire a sânilor și igiena intimă

Vania Limban, moașă independentă cu experiență internațioanală, consultant Sănătate Intimă și fondatoarea Active Family Center:

Vania Limban

- Unul dintre primele semne care ne afectează corporal este legat de mărimea sânilor noștri, al căror volum crește până la sfârșitul sarcinii o dată și jumătate. Vă recomand ca în această perioadă să purtați sutiene adaptate mărimilor noi ale sânilor; mărindu-și volumul se întind fibrele țesutului conjunctiv, iar mai târziu, după sarcină și alăptare, puteți constata că sânii vă atârnă, și nu este din cauză că ați alăptat, este un mit. Sânii trebuie protejați ca să îi aveți frumoși și după naștere. Un alt lucru care se întâmplă în sarcină este că glanda mamară devine activă. Uneori apar vergeturi, motiv pentru care sânii au nevoie în această perioadă, dar și după ea de masaj, efectuat cu blândețe. Multe dintre voi cunoașteți cu siguranță mitul care spune că nu veți avea lapte dacă sânii sunt mici. Acesta nu este adevărat deoarece în interior glanda mamară are aceeași mărime. Ceea ce diferențiază sânii este stratul de țesut adipos. Imaginați-vă glanda mamară formată din 4-5 ciorchini de struguri, așezați pe orizontală; bobițele de strugure sunt celulele galactofore. De la ele pornesc mici canaluri care se unesc și la rândul lor se deschid sau se duc spre un canal galactofor principal. Această glandă pornește de la dimensiuni mult mai mici când femeia nu este însărcinată, începe treptat să crească și atinge potențialul maxim la începutul alăptării.

- Vergeturile apar ca urmare a măririi sânilor. Ajută purtarea unui sutien potrivit, precum și o hidratare corespunzătoare (până la 2.5 litri pe zi) și o dietă bogată în fibre. Acestea sunt extrem de importante în prevenirea vergeturilor. Nu uitați și de masajul sânilor, înainte de culcare, cu un ulei special. Pentru cele care rămân cu vergeturi, o metodă bună de eliminare este laserul. Poate exista o predispoziție în acest sens când apare o îngrășare bruscă, cum se întâmplă în adolescență. Pentru stimularea precoce a lactației multe mame se așteaptă ca lactația să înceapă la naștere. De fapt la 7 luni și jumătate gestaționale colostrul începe să se formeze, chiar se poate evidenția o picătură mică, deci sânii intră în activitate încă din această perioadă. Există un ulei special pentru masajul sânilor și pentru stimularea precoce a lactației; pe bază de substanțe naturale și gălbenele care îți conferă senzația de încălzire. Acest ulei se folosește încă din săptămâna 38, seara după duș. Mișcările pot fi circulare, dinspre baza sânului spre sfârc, în apropierea areolei și chiar la nivelul areolei. Trebuie să țineți cont să nu masați sfârcurile, ci să treceți peste ele cu mâna pentru că acestea sunt părțile cele mai sensibile ale sânilor și pot conduce la secreția de oxitocină și respectiv la declanșarea contracțiilor. Este unul dintre motivele pentru care punem copilul foarte repede la sân după naștere. După naștere dacă încercați să masați și să mulgeți sânul nu veți reuși; însă dacă faceți acest lucru la nivelul areolei mamare veți reuși pentru că acolo rămâne laptele între două mese ale copilului. Un exercițiu pe care îl puteți face și acasă. Mămica își pune banda elastică sub tălpi și trage și acționează musculatura pectorală pentru că sânii rămân fermi datorită acestora. Pot fi denumite tracțiuni cu banda elastică. Mai există și poziția de semi-lotus, cu mingea la spate, sprijinită de gât și cap, cu mișcări laterale stânga-dreapta

- Cele mai multe probleme legate de alăptare, ragade, angorjare, canalele înfundate, baby blues, apar imediat după naștere pentru că mama nu știe cum să-și poziționeze copilul corect la sân. În cazul unei poziționări incorecte apar râni pe sfârc, sânii rămân plini, mama este afectată. Canalele înfundate sunt o consecință a ragadelor. Canalele se înfundă la joncțiunea dintre canalele mici galactofore; dacă sânul nu este golit, apar acestea. Se simt ca o măslină dureroasă. Se rezolvă cu masaj și copilul pus la sân. Depresia postnatală poate reprezenta o consecință finală a acestora; pentru că nu poți alăpta și ca urmare a modificărilor hormonale intri într-o stare în care ți se pare că cei din jur nu te ajută, te simți singură etc. Așezatul copilului corect la sân este cel mai important lucru. Copilul trebuie să prindă sfârcul și 2/3 din areola mamară pentru că așa prinde săculeții galactofori de unde își trage laptele; evitați ragadele, angorjarea, canalele galactofore și baby blues. Dacă buza copilului de jos nu este răsfrântă, băgați degetul mic în colțul gurii, îndepărtați și atașați din nou copilul. Când copilul este bine pus nu are de ce să doară

- Zona intimă, cea a perineului - aici mușchii sunt în relație cu nașterea, relația intimă și sănătatea uro-genitală. Imaginați-vă de la coccis până la simfiza pubiană un hamac care susține rectul, uterul și vezica urinară. Dacă acesta slăbește apar probleme; se întâmplă datorită relaxinei, un hormon, care înmoaie toate articulațiile și placa perineală. Fermitatea vaginului poate fi afectată, apare și posibilitatea de a pierde picături de urină - incontinența urinară și, nu în ultimul rând, alunecarea organelor care generează prolapsul uro-genital. 90% dintre gravide nu știu că trebuie să aibă grijă de perineul lor, să facă niște exerciții de tip Kegel și perineum-fit; atenție la respirație și neimplicarea altor mușchi. Crescând mobilitatea și flexibilitatea perineului atât în sarcină cât și după naștere sunt extrem de importante pentru starea generală bună a femeii. Cum putem preveni slăbirea perineului? În primul rând, cu masajul perineului care se face din trimestrul 3, gimnastica perineală - exercițiile Kegel. Aveți grijă să nu ridicați greutăți mari pentru că perineul este moale și permite alunecarea organelor. Nu în ultimul rând, aveți grijă să includeți apă și fibre în dietă. Masajul perineului se face prin presiune în jos pe perineu, apoi presiune și stretching pe părțile laterale și în formă de U; aveți grijă de el și în primele 6 săptămâni de sarcină, nu prin masaj, ci prin Kegel și perineum fit. Gimnastica poate fi sub formă de perineum fit, workout sau yoga. Dispozitivul Epi-No îl recomandăm și este numărul 1 în lume în prezent, are calități extraordinare pentru că în sarcină, din săptămâna 12 poate ajuta la tonificerea musculaturii, din săptămâna 37 se folosește pentru dilatarea orificiului vulvar până la dimensiunea unui cap de copil, iar după naștere, de la 6 săptămâni, poate fi din nou folosit pentru retonifiere. Ce aduce în plus față de exercițiile Kegel? Acționează și la nivelul musculaturii vaginului, tonifică mușchii bulbo-cavernoși care căptușesc acești pereți. Este sub formă de balon, nu ajunge la copil, la colul uterin. Colul în travaliu se scurtează, se șterge și se dilată. Contracțiile dor în travaliu pentru că se produc modificări la nivelul colului; cu cât sunteți mai relaxate, cu atât este mai bine pentru corpul vostru.

Igiena casei și a hainelor: obiceiuri de urmat și mituri de dărâmat 

Doctor Daniela Cristina Nicorici, medic specialist pediatru din cadrul Ioana Medical Center:

Daniela Cristina Nicorici

- Bolile infecțioase reprezintă o cauză importantă de decese pe plan mondial, sunt 13 milioane de decese în toată lumea, chiar și în țările civilizate udne există acces la vacccinare. OMS atrage atenția și reevaluează practicile de igienă la domiciliu și instituțiile publice, care pot avea un impact semnificativ în reducerea riscului de boli infecțioase. Conceptul de casă/locuință a evoluat, punându-se accent pe satisfacția fizică și nu pe cea estetică. Locuința poate reprezenta un mediu propice pentru virusuri, care pot rezista pe orice tip de suprafețe, podele, jaluzele, pe tastatura calculatorului, pe telecomandă, pe instalațiile de aer condiționat. Pentru copii este important un mediu igienic și să nu-i igienizăm. Igiena este un ansmablu de măsuri pe care trebuie să îl efectuăm riguros; 9 din 10 persoane consideră că a face ordine înseamnă a igieniza. Care sunt elementele esențiale ale unei locuințe? Un iluminat natural/artificial, un microclimat corespunzător (temperatură, umiditate, puritatea aerului), protecție împotriva zgomotelor, să existe o dimensionare și o amenajare corespunzătoare a camerelor și a dependințelor, să o dotăm cu echipament tehnico-edilitar, să avem elemente de protecție împotriva accidentelor și materiale/echipamente pentru igienizare. Iluminatul natural este esențial pentru vedere, este excitant al cortexului cerebral (activează funcțiile vitale), stimulează procesele metabolice și trofice, iar la copil are și un rol antirahitic, poate modifica dispoziția oamenilor și are un rol important în distrugerea microbilor. De aceea, camerele de zi trebuie orientate spre S și SE, peretele din fața geamului să fie într-o culoare cât mai deschisă pentru a reflecta lumina, să nu vopsim geamuri/lipim abțibilduri, să le curățăm periodic (praful reține 30-40% din lumină). Și iluminatul artificial are un rol important și este bine să le combinăm, fiind ideală o lumină care o imită pe cea a zilei; în zonele cu iluminare scăzută putem folosi lumina caldă, iar în cele de lucru lumină rece. Iluminatul trebuie să fie uniform, fără zone de umbră, corpurile luminoase să fie acoperite; în camera bebelușului sunt suficiente o lampă de lucru și una de veghe, iar pentru adolescenți e lumina ambientală, veioza și lampa de lucru.

- Microclimatul locuinței se referă la temperatură. În general trebuie să fie între 20-22 de grade Celsius sau mai mare pentru un nou-născut prematur. Organismul interacționează mult cu mediul pentru termoreglare, de aceea o temperatură constantă este esențială. Metodele de încălzire pot fi diferite, centrale termice sau electrice, panou radiant sau pompe de căldură; nu sunt indicate convectoarele cu gaz. Vara puteți folosi aerul condiționat, dar nu îl amenajați chiar în camera copilului sau să îl folosim când nu este în încăpere; aveți grijă să fie curățate periodic filtrele (bacteria Legionella poate conduce la pneumonii). Aerisirea zilnică este foarte importantă; când se face eficient, temperatura se modifică cu aproximativ 2 grade. Pentru copii este esențial să evităm curenții de aer și temperatura să fie constantă în toată locuința. Umiditatea este la fel de importantă, cu un higrometru pe care îl puteți instala în camerele copiilor și trebuie să fie cuprinsă între 40-60%. O umiditate sub 40% acționează asupra căilor respiratorii producând tuse, obstrucție nazală, dureri la deglutiție, chiar și sângerări, iritații și uscăciunea pielii, iar umiditatea peste 60% poate conduce la proliferarea mucegaiurilor și sensibilizarea la alergii (putem folosi un umidificator - sunt bune cele care au ionizator sau dimpotrivă dezumificator). De evitat uscarea hainelor în cameră sau la bucătărie pentru a nu crește umiditatea excesiv. Pe lângă poluanții atmosferici există și poluanți de interior, care pot fi materii organice, ciuperci, polenuri, acarieni, păr de animale, puf sau excremente de păsări, produse chimice (vopsele, adezivi și produse de curățat), produse de combustie (fumul de țigară, încălzirea cu gaz sau combustibilul solid). Ce putem face ca să micșorăm cantitatea de poluanți din interior ar fi să aerism, să evităm fumatul, să facem curățenie periodic, să evităm substanțele volatile și să folosim purificatoare. Toate substanțele care au potențial toxic trebuie ascunse de copii, să avem protecții pentru prize, colțuri, geamuri, grilaj pentru cuptor, benzi autoadezive pentru scări.

- Cum trebuie să arate camerele noastre? Camera de zi să fie spațioasă, funcțională, să nu fie aglomerată și foarte ordonată. Dacă este o cameră cu funcționalități multiple trebuie delimitată prin pereți mobili sau biblioteci. Camera de zi și dormitorul trebuie să aibă o însorire bună. Culorile pereților să fie calde în camerele de zi și reci în dormitoare. Nu sunt indicate tapeturile și vopselurile pe bază de ulei și este foarte important să uscăm și să curățăm zonele cu igrasie și geamurile. Podeaua să fie acoperită cu mochete sau covoare subțiri care absorb zgomotul și creează un ambient plăcut. La geamuri jaluzele sau perdele cu țesătură rară pentru a pătrunde lumina. Atenție la plantele decorative care pot reține păianjeni, acarieni și mucegaiuri. Pentru copii mai mari de 8 ani este indicat un dormitor separat; dacă ține și loc de birou să existe un pat, să fie poziționat la lumină care să vină din stânga. La birou trebuie să avem grijă la înălțimea scaunului și să fie ergonomic. Patul să fie făcut zilnic, să fie aerisit, lenjeria să fie schimbată săptămânal. Salteaua este rezervor de murdărie așa că trebuie aspirată de 3 ori pe an; persoanele alergice să folosească huse speciale. Covoarele groase sunt de evitat sau draperiile încărcate. În dormitor să nu fie televizor, smartphone. Pentru camera copilului este bine să nu exagerăm cu cromatica. Este bine să avem o cameră cu culori deschise, mobilier nu foarte masiv, pat de preferință alb, transformabil, din lemn, cu vopsele netoxice. Marginile mobilierului să fie rotunjite sau cu protecții. Să nu avem sticlă sau metal. Un covoraș subțire. Prizele să fie bine prinse în perete, protejate, fără plante ornamentale. Jucăriile să fie organizate în cutii speciale. Vestibulul este important, fiind o zonă tampon între exterior și interior, aici putând aduce de afară tot felul de microbi. Podeaua sa să nu fie acoperită pentru a fi curățată zilnic și un mobilier funcțional pentru agățat haine, umbrele, pantofar, oglindă. Bucătăria acumulează mulți microbi și necesită o stare impecabilă de curățenie (chiuveta, butoanele aragazului, buretele de bucătărie sunt printre cele mai murdare din casă). Mobilierul trebuie să fie funcțional și curățat în permanență, aragazul să aibă o hotă cu tiraj natural, să existe mașină de spălat vase pentru familiile mari. Frigiderul să fie la îndemână și să existe un circuit al alimentelor; nu se amestecă carnea cu mezelurile sau brânzeturile. Ouăle se spală și apoi se pun în frigider. Să nu amestecăm alimentele nepreparate cu cele gătite. Este bine să avem mai multe tocătoare pentru carne, legume; avem o incidență crescută de infecții cu Campylobacter din carne de pui. Să avem plasă pentru muște și un circuit al reziduurilor menajere. Cămara să fie uscată și să permită depozitarea alimentelor, sortate, păstrate în pungi de hârtie, în cutii sau lădițe, să aibă o aerisire proprie. De preferat să nu comunice cu bucătăria. Nu trebuie să depozităm substanțe toxice și dacă este nevoie să facem o dezinsecție periodică. Baia să aibă o ventilație naturală, podeaua să nu alunece și să se curețe ușor, mobilierul să fie simplu și ușor de curățat. Să existe suporturi pentru copii și reductoare pentru WC care să fie dezinfectate periodic. Întrerupătoarele și prizele să se afle pe pereții exteriori și securizate. Să schimbăm cu regularitate prosoapele. 

- Iată o ordine a operațiilor care ar trebui făcute zilnic, săptămânal sau lunar. Zilnic să se curețe ustensilele de bucătărie și zona unde se pregătește masa, se aerisește, se aranjează patul, se șterge praful, se spală pardoseala din hol, baie și bucătărie, se spală obiectele sanitare și se îndepărtează reziduurile din casă. Săptămânal trebuie să facem curățenie în toată locuința, să aspirăm covoarele, să spălăm podelele, să dezinfectăm obiectele sanitare, scuturăm plapumile și păturile, să spălăm lenjeria de pat și să curățăm aragazul. Lunar trebuie să curățăm frigiderul, dulapurile, pereții de praf, să se înlăture pânzele de păianjen, să se curețe parchetul deplasând mobila. Trimestrial ar trebui o curățenie generală amănunțită, să spălăm geamuri, perdele, tâmplărie, să curățăm jgheaburile pentru evacuarea apei, covoarele mari în aer liber, husele care acoperă mobila și dezinsecție după caz. 

- Echipamentele și materialele trebuie destinate fiecărei acțiuni în parte. Să avem produse pentru podea, pentru zonele umede, pentru zonele de preparat masa, detergenți pentru vase, rufe, dezinfectați, bureți de schimbat regulat, mătură, găleată, mopuri cu aburi, aspiratoare cu filtru hepa. Iată câteva uleiuri volatile pe care le putem folosi pentru rolul antimicrobian, antifungic și antiinsecticid: menta, lemon, tea-tree, eucalipt, rozmarin, lavanda, scorțișoară, oregano, grapefruit. Produsele ecologice trebuie să fie biodegradabile, să respecte standardele de protecția mediului și să nu conțină substanțe iritante. Cu privire la haine, este important stratul de aer dintre corp și haină. Trebuie să corespundă ca măsură, să fie adaptate anotimpului, să fie aerisite și curățate corespunzător. Lenjeria de corp să fie moale, elastică, permeabilă pentru aer, higroscopică. Pentru bebeluși se recomandă haine simple, cu puține cusături. Hainele de vară să fie lejere, din materiale ușoare, în culori pale care reflectă razele solare, obligatoriu pălărie. În general este bine să îmbrăcăm bebelușul așa cum ne îmbrăcăm și pe noi, poate cu un strat de haine în plus. Să ne orientăm după semnalele pe care ni le dă corpul copilului; extremitățile sunt de obicei reci, dar putem verifica abdomenul și obrajii. Vara poate sta într-un body simplu, cu picioarele descoperite, iar iarna mai multe straturi, eventual termoizolantă, căciulă. Dar trebuie să demontăm mitul cu căciula oricând; nici măcar după baie nu este necesară, nu este curent în casă și nu răcește. Spălarea hainelor se poate face manual sau la mașină cu un program adaptat tipului de haine și detergenți speciali pentru copii, nu balsam, cu dublă clătire. Uscarea să se facă natural. Despre călcarea hainelor aș zice să o faceți mai ales când le cumpărăm. Dacă copilul are diferite boli cum este diareea, trebuie să călcate. Încălțămintea trebuie să fie adaptată mărimii, să nu împiedice mișcările sau să contribuie la deformarea piciorului; dacă este prea moale sau prea rigidă se poate deforma talpa și poate apărea piciorul plat. Pentru bebeluși este indicată încălțăminte din bumbac sau piele fină. Pentru copii e contraindicată încălțămintea din cauciuc, lac sau material sintetic, materialul impermeabil doar pe timp ploios. Există păreri împărțite cu privire la purtarea talonetelor. Branțul să fie din material care să absoarbă umezeala, talpa sau tocurile să absoarbă șocurile și să aibă o rigiditate optimă, mărimea tocului să fie de maxim 20 mm la 8-12 ani și de 40 mm la 13-17 ani. Un toc prea mare poate modifica curburile coloanei vertebrale. Încălțămintea trebuie aerisită, uscată și curățată periodic.

Piele, ochi, urechi, gură și dinți: reguli pentru părinți

Doctor Raluca Ghionaru, Medic primar de medicina familiei https://arepmf.ro/: 

Raluca Ghionaru

- La început igiena zilnică vine în grija părinților. Igiena zilnică începe în stadiul de nou-născut și sugar cu baia, care trebuie să reprezinte un moment de fericire, de relaxare, de distracție pentru întrega familie, la care este bine să folosim produse adecvate vârstei. Acestea trebuie să respecte pH-ul pielii, care să hidrateze, să nu provoace alergii, iritații, adecvate vârstei. Ce facem când pregătim baia sugarului? Încercăm să stabilim o atmosferă relaxată - să nu fim foarte stresați, să avem la îndemână tot ce ne trebuie, pornind de la cosmeticele de care avem nevoie (înainte și după baie), prosop, haine de schimb după baie, eventuale produse alimentare copilului care nu este alăptat, temperatura să fie confortabilă (nici foarte rece și nici cu mulți aburi calzi). Este bine să avem un ajutor de nădejde, care să ne ajute, nu să ne încurce (cum sunt bunicii sau frații mai mari). După perioada de sugar când igiena se bazează pe noi, pe măsură ce cresc și înțeleg le putem da diverse sarcini. Încep să învețe cum să își spele părțile corpului, să îi obișnuim cu dușul și cu spălatul pe cap pentru că există o perioadă în jurul vârstei de 2-3-4 ani când încep să refuze și atunci ne jucăm în cadă. De exemplu, cu găletușa pe care o folosim vara la plajă. Prin joacă învățăm igiena. La vârsta adolescenței când parcă încep să uite și să respecte mai puțin regulile de igienă, în special băieții. Fetele pot ajunge să petreacă timp excesiv în baie. Să nu uităm de perioadele diferite din timpul anului. Pe perioada verii să folosim protecție solară pentru a-i proteja de acțiunea ultravioletelor. Iar iarna, pentru cei cu pielea foarte sensibilă (cu iritații pe mâini și obraji la vânt și vreme rece) putem folosi creme speciale. Hidratarea zilnică este foarte importantă, masajul după baie cu creme și uleiuri special destinate vârstei sale, care să ajute hidratarea, dar și să relaxeze.Spălatul mâinilor implică câteva reguli care trebuie deprinse de mici. La vârste fragede există o perioadă când sunt foarte nerăbdători și pot să nu acorde atenție spălării riguroase a mâinilor. Există câteva mișcări: prima dată ne umezim mâinile cu apă, aplicăm apoi o cantitate de săpun (cel al familiei începând de la 3-4 ani sau destinat copiilor) cu care săpunim bine palmele între ele, apoi degetele între ele prin întrepătrundere, dosul palmelor, frecat unghiile în interiorul palmelor.clătim bine surplusul de săpun și spuma. Este mai indicat să ne ștergem pe mâini decât să le uscăm, cu prosoape de unică folosință sau cu prosop schimbat zilnic. 

- Pentru îngrijirea ochilor la sugari folosim comprese sterile și ser fiziologic. Facem toaleta de la coada ochiului către baza nasului, ca la demachiat, cu mișcare blândă. Pe măsură ce crește îl implicăm în spălarea activă și îl învățăm să pună mâinile sub jetul de apă. La adolescență fetele încep să folosească farduri. Trebuie învățate să nu se culce demachiate, cu soluții cât mai blânde (se poate întâmpla fetițelor de clasa a patra). Îi învățăm că acneea nu este ceva rușinos, dar există situații când este severă și sunt necesari specialiști (doar la recomandare medicală și doar pentru cazul copilului nostru).

- Îngrijirea părului - părerile sunt împărțite pentru americani și europeni, respectiv zilnic sau de minim 2 ori pe săptămână. La sugari și copii folosim produse speciale care nu irită ochii și să fim atenți la clătire. Odată cu clătirea și spălarea părului ajungem și la urechi. Aici se tem părinții că apa rămâne în urechi; de obicei nu este necesară folosirea bețișoarelor, ci doar ștergerea pavilionului prin tamponare, nu frecare. Spray-urile se folosesc doar la recomandarea medicului ORL; ceara este un mecanism fiziologic, este utilă pentru canalul auditiv, protejând de mici traumatisme și formează un strat care reflectă sunetul, conducându-l spre timpan, prin urmare nu trebuie curățată.

- Îngrijirea dinților și a cavității bucale. Igiena trebuie începută de la vârste cât mai mici. În perioada de sugar se recomandă folosirea produselor destinate acestei vârste. Chiar înainte de apariția dinților putem folosi degetele de mănușă de silicon, cu peri, pentru masajul gingiilor. Sunt păreri care susțin că este indicat acest lucru după apariția primului dinte. Până la 1-2 ani este o igienă care învață copilul cu această rutină pentru că mulți copii nu se spală, nu își fac igiena înainte de culcare. Adorm fie la sân, fie mâncând din biberon. Prin practicarea mișcărilor copilul este învățat cu rutina și pe măsură ce va crește va învăța să facă singur aceste mișcări. Se recomandă aproximativ 2 minute de periere a dinților și să căutați o rutină distractivă. Nu uităm de limbă și gingii pentru că sunt importante și pot reprezenta un loc unde se pot ascunde resturi alimentare și un rezervor de bacterii care pot produce carii. Nu uităm să schimbăm periuța suficient de frecvent.

- Igiena se deprinde în cei șapte ani de acasă, dar se începe din primul an de viață pentru ca acele rutine de igienă pe care le faceți le imprimă un ritm de viață și prin repetiție le învață. Copilul este oglinda familiei și va copia nu doar igiena, ci și alimentația, iar fiind un exemplu îi veți ajuta să urmeze și ei regulile. Însă nu tot ceea ce face adultul poate face și copilul; nu este un adult în miniatură, ci un om cu nevoi speciale adaptate vârstei sale.

SPONSORI

   

Parteneri: Itsy Bitsy, Sebastian Purice, Ursulla, Bitdefender, Voios.ro, DivaHair, DivaHair Cosmetics, Dasha, Mamica Pediatru, Johannasburg, Mothers and the City, SuntPitic.ro, biancamorus.ro, celmaibuntata.ro, Idrilog, Diana Vijulie, super40.ro, WoWMoM, PositiveMother, www.educabil.ro, Music Together, DanaPredu.com, JuxiMagic.ro

Articolul urmator
Când eram copil, mama m-a învățat că a fi supraponderală este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei femei
Când eram copil, mama m-a învățat că a fi supraponderală este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei femei

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Igiena somnului: ce înseamnă și de ce este importantă?
    Igiena somnului: ce înseamnă și de ce este importantă?

    Igiena somnului se referă la o serie de practici și obiceiuri care sunt necesare pentru a avea un somn de calitate și pentru a menține o stare de vigilență optimă pe parcursul zilei....

    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală
    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală

    Trăim într-o perioadă în care subiecte care odinioară erau tabu, încep să devină unele obișnuite, despre care putem vorbi deschis. Cel puțin, suntem pe acel drum,...

    Uimitor! Un copil a învățat să citească singur la 2 ani și 4 luni. A intrat oficial în Cartea Recordurilor!
    Uimitor! Un copil a învățat să citească singur la 2 ani și 4 luni. A intrat oficial în Cartea Recordurilor!

    Un copil din Marea Britanie a învățat să citească la vârsta de 2 ani și 4 luni. Puștiul e un geniu și e considerat unul dintre cei mai inteligenți copii din lume.

    Peste 600 de copii ucraineni refugiați au învățat în școlile și grădinițele din București
    Peste 600 de copii ucraineni refugiați au învățat în școlile și grădinițele din București

    Din cei aproape 2.400 de copii refugiați din Ucraina înscriși în școlile și grădinițele din România, peste 600 au fost repartizați în unitățile de...

    7 sfaturi pentru igiena personală a copilului
    7 sfaturi pentru igiena personală a copilului

    Să îi repeți permanent copilului tău să nu atingă anumite lucruri nu reprezintă o soluție, în special în situațiile în care nu ești lângă el. De...

    O fetiță salvează viața unui copil dupa ce a învățat cum să acorde primul ajutor de pe YouTube
    O fetiță salvează viața unui copil dupa ce a învățat cum să acorde primul ajutor de pe YouTube

    Internetul poate fi util pentru copii! Pe lângă faptul că îi ajută să se familiarizeze, încă de la vârste foarte fragede, cu mediul digital, internetul abundă...

    Ce au învățat zodiile din fostele relații. Tu cu ce lecție ai rămas?
    Ce au învățat zodiile din fostele relații. Tu cu ce lecție ai rămas?

    Ieșirea dintr-o relație poate fi dificil de suportat și poate trece mult timp până când vei simți că te-ai „vindecat” în urma ei. Cu toate acestea,...

    Cum mi-am învățat băiețelul de 2 ani să își împacheteze propriile hăinuțe
    Cum mi-am învățat băiețelul de 2 ani să își împacheteze propriile hăinuțe

    Pe măsură ce un copil devine tot mai independent și deprinde mișcări mai coordonate, poți începe să-l înveți și cum să aibă grijă de hăinuțele sale. Din această...

    © 2024 Qbebe