Și bărbații suferă când partenera lor pierde o sarcină. „Cum vom putea trece vreodată peste așa ceva? ÎMPREUNĂ"

Pierderea unui copil nenăscut este o reală tragedie pentru cea care îl poartă în pântec. Dar cum rămâne cu tatăl? Oare el nu suferă la fel de mult ca și mama? Oare nu este copilașul bucățică ruptă din sufletul lui care se dezvoltă în pântecul femeii pe care o iubește? Vom afla împreună mărturia unui tată care își pune pe tavă trăirile după pierderea sarcinii partenerei de cuplu.

Și cum a reușit să facă acest lucru? Cum a putut un autor de bestseller să își exprime mai bine sentimentele decât printr-o poezioară, un poem sau mai bine spus o odă dedicată copilului nenăscut, pe care nu îl va întâlni niciodată.

Frederick Joseph, în vârstă de 35 de ani, autor al numeroaselor bestselleruri peste hotare a aflat cu bucurie că va fi părinte împreună cu soția sa, în urmă cu ceva timp. Dar când părinții s-au prezentat la cea de-a doua ecografie de sarcină și medicul ginecolog nu a detectat bătăile inimii copilului, a fost devastat. Visul lui de a deveni tată a fost spulberat. Totul s-a năruit în jurul său.

„Voi mi-ați dat ideea să mai public o carte bestseller”

Autorul cărții „Today” care a făcut furori în rândul cititorilor americani, povestește pe Instagram călătoria lui și a soției sale, Porsha în încercarea de a deveni mamă și tată.

Această călătorie nu a fost ușoară, ci presărată cu numeroase piedici pentru că partenera lui de cuplu a fost diagnosticată cu endometrioză, iar conceperea unui copil a fost extraordinar de grea. Cuplul a decis chiar să apeleze la fertilizarea in vitro. Iar prima rundă a fost încununată cu succes.

Atunci autorul cărții „Today” s-a gândit că au fost foarte norocoși ca din prima încercare de concepere a unui copil prin fecundare in vitro, să aibă și succes. Dar bucuria lor a durat extrem de puțin.

„Când am aflat că inima bebelușului meu nu mai bate, tot ce auzeam în jur era doar zgomot. În rest, în mintea și în sufletul meu era o liniște deplină. Începusem să cumpăr chiar lucrușoare pentru bebeluș, dar visul ne-a fost spulberat rapid”, mărturisește el.

Mărturia sinceră și dureroasă a unui tată care și-a pierdut fetița: „Înainte să țineți în brațe un nou-născut, spălați-vă pe mâini. Mult!”

„Scrisul m-a ajutat să-mi vindec inima rănită”

La fel ca orice alt autor care se respectă și care a cărei menire pe pământ este să scrie și să aducă bucurie sau tristețe în sufletul oamenilor, Frederick Joseph și-a găsit refugiul în scris.

Acesta menționează faptul că durerea din sufletul taților nu este un subiect suficient de dezbătut în societatea modernă actuală, punând-se accent mai mult pe drama prin care trece o mamă atunci când pierde un copil. Dar durerea este aceeași.

Să citim împreună cu sufletele deschise poemul pe care autorul însuși l-a scris pentru fiica sa care a s-a ridicat la ceruri înainte de a veni pe pământ.

„Cu strigătu-ți mut, ai rupt tăcerea lumii
În timp ce visele îmi sunt spulberate într-un abis,
Nu recunosc acest sunet, dar simt că mi-a scrijelit adâncul sufletului.
Cu fărâma de putere care mi-a rămas, îi prind mânuța cu degetele-i fine,
Încerc să-mi țes calea prin șanțurile tristeții,
Deși strânsoarea mea este mai fragilă decât puterea ei.

Chipul pe care îl văd îmi este încă străin...
În timp ce medicul îmi explică ceva mult prea dureros, peste care nu pot trece,
Cad vertiginos într-un abist și simt că nu pot să fac nimic.
Nu poate fi adevărat! O privesc din nou, refuzând să cred că acesta este trupul soției mele.

În timp ce roagă medicul să o lase puțin singură în salon,
Sperând să obțină o frântură de timp din partea universului cu puiul ei,
Degetele mele închid clanța rece a camerei sterile de spital
Și tot sper și mă tot rog să alungăm tot ghinionul din viața noastră…

Îmi amintesc de toate injecțiile suportate de soția mea,
De nopțile în care ne-am străduit să-i găsim copilașului nostru,
De atacurile de anxietate legate de bani și de cum ne vom descurca…
Dar și de momentele în care ar trebuit să ne ciupim unul pe altul pentru a ști că aceasta este realitatea.

Cum poți vindeca o rană făcută de cea mai dragă ființă al cărui nume nici nu pot să-l silabisești,
Pentru că nu ai apucat să îl rostești?
Nu mai am nimic de spus! Am intrat într-un vortex al unei pierderi infinite.
Săptămâni de-a rândul ne-am îmbrățișat, trăindu-ne durerea și disperarea că nu putem fi părinți
Până când am primit licărirea de speranță că nu este totul pierdut.

În cele mai sumbre momente în care parcă amândoi am rămas fără răsuflare
Am stat lângă ea, privind la burtică în care se plămădea o viață.
Puteam să jur că, atunci când puneam urechea pe pântecul soției mele, am auzit bătăile inimii.
Dar cred că erau doar stelele care se prăbușeau în pieptul meu,
În timp ce inima se întreba cum vom peste acest moment.
Iar răspunsul pe care l-am primit înlăuntru-mi a fost: „împreună”.

Mărturia cutremurătoare a unui tată în durere. „La câteva luni după ce fiica mea s-a sinucis, mi-am pierdut și soția! Mama ei s-a îmbolnăvit de dor și durere..."

Emoționant, nu-i așa? Fiecare părinte își exprimă durerea pierdere unui copilaș așa cum poate și cum știe în cuvinte, în emoții, în stări de spirit, prin tablouri sau prin orice alt mijloc care îi este la îndemână. Pentru că este contrar legii firii ca micuții să piară înaintea adulților, iar o durere mai mare nici că poate exista pe această lume…