Rămas văduv, a încercat să-și întemeieze o nouă familie
Un bărbat rămas văduv a povestit, pe o rețea de socializare, că a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție în urmă cu patru ani. Unul dintre motivele care l-a determinat să ia hotărârea de a se recăsători a fost că fiica lui a simpatizat-o de la început pe această femeie și s-a bucurat la gândul că va avea surori. Iată cu ce precizări a venit tatăl pe „Reddit”:
„Eram văduv când am întâlnit-o, în urmă cu patru ani, pe cea care avea să-mi fie soție. Ea era o mamă divorțată, cu doi copii. Și eu am o fată. Cele trei fete au 13, 11 (este vorba despre fiicele mele vitrege) și 12 ani (vârsta fiicei mele). Fostul soț al viitoarei mele soții a reprezentat o problemă încă de când ne-am întâlnit... Fetei mele i-a plăcut de soția mea și a fost entuziasmată de faptul că va avea surori. La început, fiicele vitrege s-au purtat bine cu fiica mea. Desigur, nu au considerat-o din start sora lor și nici au tratat-o astfel, dar au fost amabile cu ea.”
Fiicele noii sale soții au început să-i agreseze fata
Nu a trecut mult și surorile vitrege au început să se poarte tot mai rău cu fiica lui, să o umilească, să o agreseze. În aceste condiții, au izbucnit și tensiuni în cuplu, iar fata agresată a avut nevoie de terapie, după cum a explicat tatăl pentru sursa citată:
„Totul s-a schimbat însă la o lună după ce m-am căsătorit, acum 2 ani. Tatăl fetelor mele vitrege o ura pe fiica mea, iar acestea au ajuns să răspândească ura în casa noastră, agresându-mi copilul. Un bărbat ticălos mi-a făcut fata de 10 ani „porc gras și respingător” și a spus despre ea că este motivul pentru care s-a inventat avortul (acestea sunt doar câteva exemple de vorbe care i-au fost adresate fetei mele). Surorile vitrege i-au spus că „nu o duce capul”, batjocorind-o pentru că este timidă și introvertită.
I-am spus foarte clar soției mele că situația aceasta nu mai putea continua și ea s-a hotărât să le determine pe fiicele ei să înceteze să-mi agreseze fiica. Am mers cu copilul meu la terapie și am încercat să-l țin cât mai departe de surorile agresive. Dar acestea nu o lăsau în pace nici măcar pe timpul nopții...”
Bărbatul a hotărât să divorțeze
Tatăl a mărturisit că nu a mai putut să suporte să vadă cum fiicele soției sale îi agresau fiica zilnic și a hotărât să divorțeze. După ce au aflat de intențiile sale, socrii au încercat să-l facă să se răzgândească, așa cum reiese și din confesiunea pentru sursa citată anterior:
„Am hotărât să plec de acasă cu fiica mea și i-am spus soției mele că mariajul nostru nu mai putea continua. Ea m-a implorat să rămân. Mi-a spus că ne iubește și că fetele ei au nevoie de mine. Eu i-am explicat că fiica mea este pe primul plan.
De când am demarat procedurile pentru divorț, familia soției mele îmi tot spune cât de multă nevoie au nevoie de mine fiicele ei, că trebuie să aibă în preajma lor o figură paternă și că le voi distruge dacă le voi abandona. Se insista asupra ideii că și ele erau importante și că trebuia să le acord prioritate. Am spus de mai multe ori că fiica mea este pe primul loc. Socrii mei au intervenit și mi-au reproșat că am făcut o asemenea afirmație. Mi-au zis că soția mea a pus-o pe primul loc pe fata mea și au precizat că pentru ea ar trebui să fie suficient să vadă că este iubită și să înțeleagă că și surorile ei au nevoie de mine. Socrii mei nu s-au ferit să-mi spună că sunt o persoană rea întrucât am afirmat că nepoatele lor nu sunt speciale. Răspunsul meu pentru ei a fost că nu am făcut o asemenea mențiune. Însă au continuat să insiste că am izgonit două fetițe și că le-am dat impresia că nu merită să lupți pentru ele.”
Are parte de susținere în mediul online după decizia pe care a luat-o
Cunoscând povestea acestui tată, utilizatorii de „Reddit” au ținut să-și exprime susținerea față de el. Exemple de comentarii în acest sens sunt disponibile în aceeași sursă:
- „Nu ești o persoană rea. Ai făcut ceea ce trebuie- lucrul cel mai dur din confesiune a fost că ți s-a reproșat că le-ai rănit pe fiicele vitrege încercând să o protejezi de bullying pe propria fiică. Poate că fetele vitrege chiar au nevoie de o figură paternă sănătoasă în viața lor- dar dacă ai fi continuat să rămâi în casă, iar ele ți-ar fi torturat fata în continuare, nu ai mai fi putut să le oferi exemplul potrivit. Sunt șocat/ă de insistența socrilor tăi, aceea de a le pune pe primul plan pe fiicele soției tale și nu pe fiica ta- este clar însă că nu poți face asta cu toate cele trei fete”;
- „Sunt 100% de acord cu tine. Ai procedat așa cum trebuie. Sunt sigur/ă că nu a fost ușor, dar ai făcut-o pentru binele fiicei tale. Îți doresc mult noroc. Sper că fosta ta soție și fetele ei vor putea primi sprijinul de care au nevoie”;
- „Cred că ar trebui să-i blochezi pe telefon pe toți membrii familiei soției tale. Nu mai ai niciun motiv să comunici cu ei. Fetele tale vitrege au fost manipulate de tatăl lor și poate că într-o zi își vor da seama ce au făcut, dar până atunci tu trebuie să-ți pui fata pe primul plan. Ai făcut ceea ce trebuie. Nu mai comunica deloc cu ei. Ia-o de la început. Ai grijă ca familia fostei tale soții să stea cât mai departe de fiica ta”;
- „Toată stima pentru ceea ce ai făcut. Majoritatea bărbaților nu ar fi procedat așa. Este straniu că fosta ta soție nu a reușit să-și disciplineze fiicele pentru ca în casa voastră să poată fi un mediu sănătos. Toată lumea a vorbit despre renunțarea la divorț, dar nimeni nu a adus în discuție stoparea bullying-ului, care a fost de fapt cauza responsabilă de divorț”;
- „Consider că ai luat decizia corectă. Din păcate, viața este plină de alegeri dificile. Socrii tăi se înșeală spunând că fiicei tale „ar trebui să-i fie de ajuns să fie iubită de soția ta”. Cred că soția ta trebuie să-și pună la punct fetele. Socrii trebuie să-și dea seama că modul în care se comportă nepoatele lor le poate sabota și lor viața. Este îngrozitor cum a putut fi jignită fiica ta. Îmi pare foarte rău că a fost nevoită să treacă prin așa ceva”;
- „Nu ești o persoană rea și trebuie să crezi și tu asta. Fiica ta este încă un copil și are mare nevoie de protecția ta. Fiicele tale vitrege au doi părinți. Să-ți pierzi un părinte este și așa foarte traumatizant. Îmi pare bine să aud că soția ta nu a fost o mamă vitregă rea, dat mediul din casa voastră era toxic. Ai mare dreptate să îți pui copilul pe primul plan. Cred că socrii tăi sunt persoane ipocrite. Vor să le pui pe primul plan pe nepoatele lor și nu pe propriul tău copil. Vă doresc atât ție, cât și fiicei tale, mult noroc”.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: reddit.com