O femeie a fost mințită de soțul ei, care a luat masa cu mama lui de Ziua Îndrăgostiților
O proaspătă mămică a povestit prin ce a trecut chiar de Ziua Îndrăgostiților, când se aștepta să petreacă mai mult timp alături de soțul ei și de fiica lor în vârstă de 6 luni. Bărbatul nu a fost sincer cu ea, i-a spus că se ducea la serviciu, dar de fapt și-a scos mama la masă, așa cum reiese și din informațiile disponibile pe „Reddit”:
„Soțul meu mi-a spus aseară că șeful lui l-a rugat să facă o tură suplimentară a doua zi, din cauza lipsei de personal. Mi-a zis: „Îmi pare rău că trebuie să lucrez de Valentine's Day”. M-a deranjat că avea să se întâmple așa, însă nu am ripostat. În general, nu făceam nimic special de Ziua Îndrăgostiților. Pur și simplu ne uitam la filme și aveam câteva momente de tandrețe. Anul acesta speram că va fi diferit. Suntem părinții unei fetițe de 6 luni. Prin urmare, chiar m-a deranjat vestea dată de soțul meu, dar nu am comentat. De obicei, programul lui de lucru este între orele 10:00 și 20:00. Lucrează la aceeași companie de nouă ani, iar programul lui nu s-a schimbat niciodată, nici măcar intervalele cu pauze.
Mașina mea era la magazin și nu mă așteptam ca soțul meu să nu mai aibă nevoie de ea mai repede de ora 16:00, însă și-a terminat treaba cu ea și mi-a dat telefon, în jurul orei 11:00, să vin să o iau. Așa că mi-am luat fetița în brațe și ne-am dus după mașină. După aceea m-am dus la benzinărie, care are și un mic restaurant. Spre surprinderea mea, am văzut acolo camionul soțului meu. El lucra cam la 45 de minute distanță, în sens opus și m-am gândit că, inclusiv în situația în care ar fi fost în pauza de prânz, tot nu ar fi avut suficient timp să ajungă la restaurant. Am intrat înăuntru și l-am găsit la masă cu mama lui”.
O femeie susține că și-a văzut soțul într-un restaurant, 9 ani după ce acesta a murit
A explicat de ce a deranjat-o că soțul ei a luat masa la restaurant cu mama lui
Continuându-și confesiunea pentru sursa citată, mama a precizat că soacra ei și-a lovit peste față nepoata în vârstă de 6 luni. De aceea, nu a rezistat și i-a dat câteva replici partenerului ei de viață chiar în restaurant:
„Nu ar fi trebuit să fiu atât de deranajată de faptul că soțul meu lua masa cu mama lui, însă tocmai stabilisem să avem cât mai puțin contact cu ea, în condițiile în care, acum aproximativ o lună, îmi lovise fetița peste față și îi lăsase o urmă roșie întrucât o mușcase de braț.
Nu am mai stat pe gânduri, m-am dus la masa lor, l-am întrebat despre ce era vorba și el mi-a zis: „Îmi pare rău, pur și simplu am vrut să iau prânzul cu mama mea de Valentine's Day”. Atunci am venit și eu cu această replică: „Vrei să iei prânzul cu „vrăjitoarea” care ți-a lovit fetița peste față? Vezi-ți de treabă și servește prânzul, dar nu mai veni acasă. Du-te la mami”. În acele momente, în restaurant mai erau alte două cupluri care le-au aruncat priviri ostile soțului meu și mamei lui, iar unul dintre cupluri a zis la un moment dat, „Dumnezeule!”
Între cei doi au intervenit tensiuni
Discuția dintre cei doi soți a continuat și în afara restaurantului, bărbatul spunându-i soției sale că exagerează. În schimb, aceasta a precizat că s-a simțit jignită și i-a înghețat contul bancar după ce a descoperit că achiziționase un cadou pentru mama lui:
„El a venit după mine până la mașină și îmi spunea „Nu a fost ca și cum aș fi lăsat-o în preajma fiicei noastre. Nu ar fi trebuit să te fi mințit în legătură cu faptul că am vrut să iau masa cu mama. Totul este patetic, iar tu ai îndrăznit să mă faci de râs în fața întregului restaurant?” Așa că i-am răspuns „M-aș simți mai jignită că tu ai fost capabil să iei masa cu o persoană care abuzează copii”, m-am urcat în mașină și am plecat. După aceea m-am dus la banca din apropiere și i-am înghețat contul bancar după ce am văzut că făcuse o achiziție de 400 de dolari din magazinul favorit al mamei lui (un magazin de antichități). Am hotărât să îngheț contul pentru că mai mult de jumătate din acea sumă era din banii mei (Și eu lucrez full-time și câștig, pe oră, cu 9 dolari mai mult decât el).
Ulterior, pentru că eram atât de furioasă după fapta soțului meu, pentru că ne-a abandonat pe mine și pe fiica lui de Ziua Îndrăgostiților, am sunat-o pe prietena mea și am ieșit împreună în oraș. Ea mi-a reproșat că am exagerat și că ar fi trebuit să am o discuție cu soțul meu în privat. Oare sunt o persoană rea?”
Cea care a fost mințită de soțul ei are parte de susținere în mediul online
După ce i-au văzut confesiunea, majoritatea utilizatorilor de „Reddit” au ținut să-și exprime susținerea față de cea care a fost mințită de soțul ei de Ziua Îndrăgostiților. De asemenea, a avut parte și de diverse sfaturi, așa cum se poate sesiza și din comentarii precum:
- „Nu ești o persoană rea. Mi-a plăcut partea în care ai povestit că a cheltuit 400 de dolari pentru mama lui, în timp ce tu ai parte, de Valentine's Day, de momente de tandrețe și de filme. Spune-mi că ai reușit să faci fotografii cu urmele roșii de pe fața fetiței tale. În locul tău, aș fi făcut plângere la poliție. În esență, este clar că soțul tău își pune mai presus mama decât familia”;
- „Nu ești deloc o persoană rea. În primul rând, Ziua Îndrăgostiților nu este Ziua Mamei, așa că este total greșit să-ți abandonezi soția pentru a sta cu mama ta. În al doilea rând, ar fi bine să-ți deschizi propriul cont și să stai de vorbă cu un avocat”;
- „Prin urmare, nu numai că soțul tău te-a mințit și și-a petrecut ziua cu mama lui, ci a și sperat că nu vei observa că lipsesc 400 de dolari în cont și, mai mult decât atât, a avut îndrăzneala să ia masa cu soacra ta atât de aproape de casa voastră? Nu numai că este „băiatul mamei”, dar este și ticălos. Ar trebui să iei legătura cu un avocat ca să vezi ce ai de făcut ca să obții custodia deplină a fetiței. Mult succes!”;
- „Nu ești tu persoana rea, soțului tău ar trebui să-i fie rușine pentru tot! Soacra ta a lovit un copil. Lasă-i să rămână unul cu altul. Tocmai ți-a arătat care îi sunt prioritățile...”;
- „În general, nu sunt persoana care să se gândească rapid la divorț, însă cred că ar trebui să divorțezi de acest bărbat, întrucât minciuna cu mama lui e poate doar una dintre numeroasele minciuni invocate. Ar trebui să iei legătura cu poliția și să îți faci un cont bancar separat. Ar trebui să te asiguri că nu o să-și mai vadă fetița”.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: news.amomama.com, reddit.com