Bugetul pentru vacanță: sfaturi de la profesorul de educație financiară

Bugetul pentru vacanță: sfaturi de la profesorul de educație financiară

Irina Olteanu - Redactor Senior

Cu toții așteptăm cu nerăbdare perioada vacanței, pentru care ajungem să facem sacrificii poate un an întreg. Pentru a ne ajuta să ne bucurăm de vacanța mult dorită fără eforturi financiare prea mari, Andrei Buruiană, profesor de educație financiară în cadrul programului Școala de Bani susținut de BCR, recomandă potrivirea vacanței cu bugetul familiei și optimizarea bugetului familiei fie prin reducerea cheltuielilor, fie prin creșterea veniturilor.

Andrei Buruiană, profesor de educație financiară din cadrul programului Școala de Bani susținut de BCR, oferă următoarele recomandări cu privire la bugetul pentru vacanța familiei:

Vacanța este un obiectiv pe termen scurt

Mi-am propus să aduc o perspectivă financiară-economică ideii de vacanță și în același timp și o perspectivă educațională pentru copiii noștri. Aș porni în primul rând de la ideea că vacanța ar trebui să fie în sine un obiectiv. Trebuie gândită ca un obiectiv de familie, financiar. Așa cum avem obiective de termen lung, de termen mediu, și vacanța ar trebui gândită și insuflată cumva copiilor noștri ideea că este un obiectiv de termen scurt. Copiii noștri ar trebui să înțeleagă că vacanța nu se întâmplă pur și simplu, vacanța este un eveniment planificat, un eveniment decis în familie și în același timp este un eveniment care presupune anumite cheltuieli financiare. De aceea, cred că o idee bună pe care am putea să o preluăm în stabilirea unei vacanțe ar fi și implicarea copiilor de la o vârstă ceva mai mare în stabilirea vacanței, alegerea ei și în modul în care economisim pentru vacanță. Pentru că până la urmă vacanța este o chestie pentru care economisim.

Potrivirea vacanței cu bugetul familiei

Un al doilea lucru pe care aș vrea să îl aduc în vedere este că vacanța ar trebui să fie cumva potrivită și cu bugetul familiei. Evident că nu ne gândim la vacanțe extravagante într-un context în care ne aflăm într-o etapă de viață în care trebuie să mai așezăm niște lucruri, poate trebuie să ne mutăm de la un apartament mai mic la unul mai mare pentru că a mai apărut un copil etc. Iar vacanța trebuie să treacă cumva în plan secund.

Dacă mă gândesc cum să potrivesc vacanța cu bugetul familiei, aș porni de la o rețetă pe care noi o avem în programul Școala de bani, anume rețeta 50-30-20, în sensul în care bugetul familiei ar trebui împărțit cam 50% pentru nevoi, 30% pentru dorințe (aici intră și vacanțele și hainele și mersul la mall) și 20% pentru economisire. Dacă am face un calcul oarecum standard și decent, poate că vacanța ar trebui să fie undeva la 10% - maxim 15% din venitul total anual pe familie. Ca să dau și un exemplu, dacă avem pe familie un venit lunar de 2000 EURO net soț și soție, asta ar însemna că pe an bugetul ar fi undeva pe la 2400-3000 euro pentru vacanțe. Evident că în stabilirea vacanței putem să pornim cumva și invers, în sensul în care identificăm costul vacanței, poate am găsit o vacanță care costă 4000 EURO, și atunci trebuie să vedem dacă ne-o permitem.

Primul pas este alegem vacanța și vedem cât costă. După aceea, în funcție de termenul până la care vrem să economisim să strângem niște bani pentru acea vacanță, împărțim suma respectivă la numărul de luni. De exemplu, dacă avem o vacanță de 4000 EURO, împărțim la 12 luni, ceea ce înseamnă în jur de 335 EURO pe lună, cam atât ar trebui să strângem până când vom avea bugetul de vacanță realizat. Aș adăuga aici un pont pe care tot mai multă lume îl adoptă, și anume faptul că vacanța se planifică din timp; în acest mod poți să optimizezi puțin costul său, pentru a avea un discount pentru vacanță. Eu am pornit cu calculul standard, pe 12 luni, în ideea că ne planificăm vacanța cu un an înainte. După aceea ne corelăm puțin cu bugetul, trebuie să vedem dacă veniturile noastre minus cheltuielile pe care le avem în mod curent (cu nevoile și economisirea) dacă ne mai rămân bani pentru partea de vacanță.

Apar diverse situații. Poate după ce ne-am făcut rețeta de buget ne dăm seama că avem 400 EURO disponibili pentru zona asta și atunci obiectivul de vacanță cu 335 EURO este realist. Dacă în schimb ne rămân doar 200 EURO pentru partea de vacanță sau pentru partea de călătorii după ce deducem toate cheltuielile curente, ajungem poate la concluzia că nu ne permitem respectiva vacanță și avem câteva alternative pe care le putem aplica ca să ne permitem acea vacanță.

bugetul pentru vacanta

Optimizarea bugetului pentru vacanță

Una dintre ele este să facem loc în buget, să optimizăm bugetul; ne uităm prin celelalte cheltuieli și mai tăiem pe unde este cazul. De asemenea, putem să căutăm o vacanță cu un cost mai redus. În perioada aceasta, sincer vorbind, poate nu neapărat extravaganța destinației este mai importantă cât până la urmă ideea de a merge undeva în vacanță în siguranță și ne putem gândi chiar la destinații pe care le omiteam de obicei, cum ar fi destinațiile naționale, să mergem în țară, la o pensiune rurală sau eco, poate chiar o vacanță cu rulota (rulota ne ajută să creăm și microclimatul dorit, dar și să reducem costul obiectivului).

O altă idee este că putem crește perioada sau orizontul la care să mergem cu vacanța, mai mărim puțin perioada de economisire; putem dubla perioada de 12 luni. Adică amânăm vacanța, mergem peste 2 ani în vacanță, dar în același timp nu o facem să fie o povară pentur familie. Dacă o planificăm pentru 24 de luni vacanța mult visată devine realistă. Ca să mă întorc la calcul, dacă împart 4000 pe 24 de luni, economisirea mea lunară este sub 200 EURO, deci este realistă.

În legătură cu optimizarea bugetului pentru familie, avem și acolo câteva variante. Este clar că putem să optimizăm cheltuielile, mă întorc mereu la cheltuieli legate de mâncare. Există și un site care ne recomandă cum să gestionăm costurile legate de mâncare, se numește foodwaste.ro, îl recomand. Și acolo putem face puțină economie.
Mai există un principiu pe care îl avem în educația financiară, este vorba despre efectul latte. Practic putem identifica în cheltuielile noastre anumite cheltuieli de tipul cafeaua de la cafeneaua de fițe, pe care putem să o amânăm, mai ales în perioade de genul acesta când mergem mai rar la cafenele. Dar nu m-aș restrânge doar la ideea cafelei băute la cafeneaua de fițe, pot fi și alte tipuri de cheltuieli la care putem renunța ca să facem loc unor obiective mai serioase. Ca să vă dau exemplul meu, aveam obiceiul să îmi duc toate cămășile și tricourile la mall la curățătorie. Iar acesta era un cost mult mai mare decât cel pe care l-aș avea dacă aș face treaba asta acasă.

Altă variantă prin care putem optimiza bugetul de familie poate fi să ne uităm puțin și la venituri, poate găsim variante prin care să le creștem. Aici, dacă avem copii mai mari și talentați, putem găsi variante în care să îi cointeresăm și pe ei de a fructifica un hobby. Poate au talent la pictură, pictează foarte frumos, pot să facă un site sau un cont de social media pentru a-și valorifica picturile sau lucrurile frumoase pe care le creează. Este din ce în ce mai la modă ideea de blog/vlog unde putem face lucruri împreună cu ei și să transformăm anumite abilități, talente, în surse de optimizare de venituri.

Un al treilea aspect pe care îl putem face pentru optimizarea bugetului este să redimensionăm obiectivele, în cazul concret al vacanței poate schimbăm destinația sau poate o mai amânăm un an.

În legătură cu modul în care putem economisi pentru vacanță, din perspectiva unui om care lucrează în domeniul financiar, vă pot restrânge aria de selecție a instrumentelor financiare. Pot fi anumite tipuri de instrumente financiare care se potrivesc pentru economisirea legată de vacanță. Aici mă gândesc la instrumente financiare de termen scurt, anume certificate de trezorerie sau obligațiuni de stat, instrumente ale pieței monetare (depozite, conturi de economii sau fonduri de investiții care sunt bazate pe titluri de stat sau pe depozite bancare).

bcr

Cointeresarea copiilor în ideea de vacanță

Câteva sfaturi cu privire la cointeresarea copiilor noștri în ideea de vacanță, chiar mă gândeam să ne reîntoarcem un pic pe anumite tipuri de vacanțe, nu neapărat pe lux sau somptuozitate, pe extravaganța destinației, cât mai degrabă pe apropierea de familie și chiar de natură. Multora dintre noi care stăm la apartament în perioada asta cred că am resimțit un pic lipsa statului în natură, la aer proaspăt, și cred că pentru vacanțele cu copiii foarte mici (2-6 ani) poate că ar fi bine ca vacanțele din perioada următoare să fie în destinații locale, să mergem la noi la munte, în pensiunile eco, în Deltă. Aș pune accent pe asta, mai aproape de natură, mai aproape de familie și a le insufla copiilor ideea de apropiere de natură și nu doar să fie prezenți în lumea digitală.

Putem face astfel și un pic de economie prin reamenajarea casei bunicilor, deci a părinților noștri și să mergem și acolo să facem anumite mici vacanțe. Pentru copiii mai mari, peste 6 ani, se practică și mi se pare o idee bună ideea de vacanță cu rulota complet echipată și cu toate utilitățile necesare unei igiene și unei izolări de anumiți factori legați de pandemie. Toată lumea se teme și nu merg la hoteluri aglomerate, nu trebuie să mergi într-o destinație îndepărtată.

Pentru vacanțele cu adolescenții, nici mie nu îmi plăcea să merg cu părinții, eram mai solitar sau preferam să merg cu gașca. Dacă avem în plan să mergem cu adolescenții este o idee foarte bună să îi cointeresăm încă din faza de stabilire a vacanței, poate chiar să le insuflăm ideea de a fi parte, a contribui financiar la costul vacanței. Adică să le propunem să economisească și ei și le putem promite excursii pe care ar dori să le facă în afara vacanței propriu-zise, să fie din bugetul lor personal. Ca și concluzie, a insufla copiilor noștri ideea că vacanța nu este doar un lucru care se întâmplă de la sine, apare pur și simplu sau este o strategie spontană cred că ar fi bine să îi cointeresăm în partea de a înțelege că este un efort pentru familie, de a-l aprecia ca atare și de a-i învăța să economisească încă de la vârstele mici pentru vacanțe.

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Educația financiară timpurie. Ce efecte poate avea asupra copilului tău, la maturitate
    Educația financiară timpurie. Ce efecte poate avea asupra copilului tău, la maturitate

    Educația financiară nu se predă în școli (iar atunci când profesorii le vorbesc elevilor despre bani, o fac de cele mai multe ori la nivel superficial), prin urmare ne revine...

    Schimbări în educație: vacanță de vară mai scurtă, burse și o nouă materie. Ce a anunțat Ministrul Educației
    Schimbări în educație: vacanță de vară mai scurtă, burse și o nouă materie. Ce a anunțat Ministrul Educației

    Pe parcursul acestei săptămâni, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dezvăluit care sunt schimbările ce vizează următorul an școlar. Aceste schimbări vor fi completate...

    Sfaturi pentru părinți de la experții în educație sexuală
    Sfaturi pentru părinți de la experții în educație sexuală

    Pe măsură ce copiii cresc, nu numai că devin din ce în ce mai dornici să descopere lumea din jur, ci și să afle cât mai multe lucruri despre corpul lor. În aceste...

    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții
    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții

    Oricine ajunge să fie, la un moment dat, îngrijorat din cauza banilor. De altfel, există studii care arată că stresul financiar este una dintre cele mai comune și persistente...

    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar
    Elevii intră în vacanța „mobilă”! Este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar

    Elevii și profesorii din România au, între 20 și 24 februarie 2023 așa-numita vacanță „mobilă” de o săptămână. Parcurge articolul pentru mai multe...

    O mamă din Târgu Jiu a aflat că fiica ei de 16 ani întreținea relații intime cu profesorul de matematică, în timpul meditațiilor
    O mamă din Târgu Jiu a aflat că fiica ei de 16 ani întreținea relații intime cu profesorul de matematică, în timpul meditațiilor

    O mamă din Târgu Jiu și-a surprins fiica adolescentă, în vârstă de 16 ani că întreținea relații intime cu profesorul ei de matematică în vârstă...

    „Am un card secret”. Confesiunile a 22 de părinți despre situația lor financiară
    „Am un card secret”. Confesiunile a 22 de părinți despre situația lor financiară

    Printre marile provocări din viața de părinte se regăsește și aceasta: să reușești să ai permanent un venit stabil, care să-ți permită nu doar să achiți fără probleme...

    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor
    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor

    Educația financiară este crucială pentru a duce o viață echilibrată și lipsită de griji, cel puțin în ceea ce privește finanțele. Cu cât învățăm mai repede...

    © 2024 Qbebe