Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii

Idei de la Carrefour TEX pentru sărbători alături de copii

Qbebe.ro

Sărbătorile aparțin copiilor. Nu numai celor mici, ba chiar tuturor copiilor, indiferent de vârsta biologică. Odată cu sosirea Crăciunului, o mulțime de adulți descoperă deodată că se simt ca și cum s-ar afla încă pe băncile școlii: e de ajuns sunetul unui colind sau o bătaie cu bulgări ca să ne simțim cu toții din nou copii. Însă pentru părinții de copii mici, Sărbătorile înseamnă, în același timp, bucurie și responsabilitate, deoarece trebuie să se asigure că totul este pregătit pentru cei mai mici membri ai familiei.

De la hăinuțe groase de iarnă la unele festive, de sezon, și de la diverse accesorii la echipamente precum scaunele auto, TEX, brandul de fashion al Carrefour, aduce de toate pentru părinții responsabili.

Bucuria sărbătorilor nu stă doar în belșugul de pe masă sau în numărul cadourilor de sub brad, ci vine din toate zâmbetele pe care copiii și bebelușii le văd în fața ochilor atunci când se uită către adulții din preajma lor, din veselia din familie, din moliciunea și finețea texturilor care îi îmbracă, din căldura îmbrățișărilor și a păturicilor care îi învăluie atunci când brațele care îi înconjoară de obicei pleacă după alte treburi, din confortul și flexibilitatea botoșeilor. În această iarnă, Carrefour vine cu o ofertă bogată de haine, încălțăminte și accesorii pentru întreaga familie.

copil care rade

Cum îmbraci bebelușul iarna, de la Carrefour TEX

Ideea că iarna copiii – și mai ales bebelușii – nu au voie afară pentru că este prea frig este greșită. În realitate, trebuie evitat doar gerul puternic. La câteva grade sub zero, copiii se pot juca afară fără nicio restricție. Au însă nevoie de îmbrăcăminte adecvată, care să le ofere libertate de mișcare, să îi apere de frig și să nu fie prea călduroase, altfel copiii vor transpira și vor resimți imediat senzația de rece. Bebelușii pot sta în căruț chiar și la temperaturi exterioare negative; dacă sunt bine îmbrăcați (ceea ce nu înseamnă că sunt înfofoliți ca pentru un ger polar!), pot chiar dormi afară o oră, în cărucior. Ai grijă să îi protejezi degețelele și năsucul, care sunt foarte sensibile.

haine pentru bebelusi

Carrefour TEX vine în această perioadă cu niște oferte speciale: iată rochița TEX pentru nou-născuți, din bumbac 100%, cu volănașe bogate și prelungire de body care ține strâns scutecul, ușor de îmbrăcat și dezbrăcat și închisă la spate cu capse mascate. Lângă rochiță poți adăuga și bluza TEX Baby sau pilota TEX, cu o dimensiune generoasă, din material ușor de curățat.

Pentru cei care se deplasează de Sărbători în vacanță cu mașina, scaunul auto pentru copii este absolut esențial. Acest scaun de mașină TEX Baby este pivotant la 90 de grade și rotativ 360 de grade, adică îi permite mamei să întoarcă bebelușul cu fața la ea dacă este necesar. În plus, scaunul este reglabil pe mai multe poziții, se prinde cu ajutorul centurilor mașinii și este produs conform standardelor europene de siguranță.

Pentru „garderoba” de vacanță a copilului, mai poți alege una dintre cele trei salopete din bumbac ecologic, provenit din culturi fără pesticide și ierbicide, de utilizat ca haine de corp, pe sub hăinuțe mai groase. De asemenea, cizmele TEX Baby asigură protecția necesară la frig pentru zilele reci de afară.

set de hainute pentru bebelusi

Pentru perioada de Sărbători, Carrefour TEX a pregătit oferte speciale la comenzile online, pentru hainele care-ți trebuie și pe care le primești acasă, oriunde în țară în 24-72 de ore și gratuit pentru comenzile care depășesc 150 de lei. Dacă te răzgândești, ai opțiunea de retur gratuit, cu condiția să te încadrezi în 30 de zile de la livrare, iar dacă vrei să îți preiei singur coletul, există și această opțiune, mulțumită serviciului Click & Collect.

Pentru mai multă inspirație, urmărește promoțiile TEX pe site-ul Carrefour TEX, precum și pe paginile de Facebook sau Instagram ale brandului. Și nu uita: bebelușii merită să se bucure și ei de iarnă. Frigul nu e un motiv să nu simtă, de exemplu, cum le cad fulgii de nea pe față. Garantăm o veselie cum n-ați mai văzut.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 idei de rețete de bomboane proteice pentru copii
    5 idei de rețete de bomboane proteice pentru copii

    Într-o lume în care gustările dulci procesate abundă, părinții caută mereu opțiuni sănătoase și hrănitoare pentru copiii lor. Bomboanele proteice reprezintă o...

    Bucură-te de sărbători fără disconfort!
    Bucură-te de sărbători fără disconfort!

    Sărbătorile de iarnă vin cu multe bucurii, cu mese îmbelșugate și momente speciale alături de cei dragi. An de an adunăm sute de fotografii ce surprind doar zâmbetele și...

    7 idei de petrecere pentru copii acasă
    7 idei de petrecere pentru copii acasă

    Fie că este vorba despre o aniversare ori despre celebrarea unei zile de vacanță sau a unei prietenii, o petrecere este oricând așteptată cu nerăbdare. Dacă te hotărăști să...

    Ce familie frumoasă are Ileana Sterp! Are doi copii minunați pe care îi crește alături cu iubire și credință în divinitate
    Ce familie frumoasă are Ileana Sterp! Are doi copii minunați pe care îi crește alături cu iubire și credință în divinitate

    Ileana Sterp este sora lui Iancu și a cântărețului Culiță Sterp, amândoi intrând și mai mult în atenția publicului după ce au participat la reality-show-ul...

    Cristi Borcea alături de toți cei 9 copii și Valentina Pelinel într-o imagine perfectă de familie
    Cristi Borcea alături de toți cei 9 copii și Valentina Pelinel într-o imagine perfectă de familie

    Nicio bogăție din lume nu concurează cu bogăția unui tată a nouă copii, care a reușit să îi strângă pe toți la masă. De o parte a mesei cei patru băieți, de...

    Povestea Cosminei, tânără crescută la casa de copii care si-a văzut visul cu ochii. A reușit să își construiască o casă lângă locul unde a copilărit să fie alături de alți copii orfani
    Povestea Cosminei, tânără crescută la casa de copii care si-a văzut visul cu ochii. A reușit să își construiască o casă lângă locul unde a copilărit să fie alături de alți copii orfani

    Ajunsă la vârsta de doar trei anișori într-o casă de tip familial, Cosmina și-a văzut la maturitate visul devenit realitate. La vârsta de 28 de ani, după peste un...

    Valeriu Gheorghiță s-a căsătorit cu Monica Bîrlădeanu, dar a mai avut o căsnicie de aproape 20 de ani. Câți copii are alături de fosta soție
    Valeriu Gheorghiță s-a căsătorit cu Monica Bîrlădeanu, dar a mai avut o căsnicie de aproape 20 de ani. Câți copii are alături de fosta soție

    Medic renumit, proaspăt căsătorit cu aleasa inimii lui, actrița Monica Bîrlădeanu, Valeriu Gheorghiță este și un tătic responsabil. Are doi copii din căsnicia cu fosta sa...

    Au adoptat 9 copii și îi cresc alături de cei doi biologici. „Dumnezeu ne-a dat o inimă mare și dornică de iubire"
    Au adoptat 9 copii și îi cresc alături de cei doi biologici. „Dumnezeu ne-a dat o inimă mare și dornică de iubire"

    Oamenii cu inimă mare merită o familie mare și iubitoare! Soții Senters își cresc cei doi copii biologici alături de cei nouă copii adoptați. Și formează o familie frumoasă...

    © 2024 Qbebe