Da, este în regulă ca cei mici să te vadă și tristă

Atunci când evităm să le povestim copiilor ceva care îi va întrista sau atunci când ne ascundem stările față de ei, pierdem oportunitatea de a le vorbi despre tristețe. E nevoie să-i învățăm că aceasta este o emoție firească, pe care o vom simți de multe ori în viață. 

Copilul trebuie să știe că e normal să te simți trist și că nu e nevoie să te ascunzi de ceilalți. Dimpotrivă, atunci când încercăm să „băgăm sub preș” o stare rea, ea ne va deranja în continuare și chiar din ce în ce mai mult, dând naștere unor alte tipuri de sentimente care ne pot copleși.

În schimb, când vorbim deschis despre ceea ce simțim și îi lăsăm pe ceilalți să ne dea o îmbrățișare, deja ne simțim mult mai bine.

„Una dintre îndatoririle noastre de părinți este să ne ajutăm copilul să se confrunte cu propria suferință, pentru a știi cum să-i facă față, cum să aibă grijă de el”, spune Debra Kessler, psiholog clinician, potrivit ScaryMommy.

Primul pas, deci, este ca cel mic să învețe că tristețea e ceva normal. Ceva ce va simți el, părinții lui, bunicii, prietenii, vecinii și cam orice om va întâlni în lumea aceasta. 

Apoi, trebuie să-l încurajăm să-și exprime starea așa cum simte (bineînțeles, fără a se comporta urât cu cineva sau a trece anumite limite), dar și să vorbească despre ceea ce simte.

Aceeași sursă menționată mai sus ne dezvăluie povestea unei mame care trecea printr-un proces de divorț cu soțul său, cu care are doi copii. Uite cum a abordat aceasta tristețea în relație cu copiii săi.

„Acum doi ani m-am hotărât să divorțez de soțul meu. Tot procesul m-a întristat teribil. I-m lăsat pe copii să mă vadă tristă din când în când. Am și plâns de câteva ori în fața lor. Le-am spus că e normal să mă simt tristă, deoarece am clădit o familie care se destramă. Apoi le-am spus că voi fi bine și că uneori, avem nevoie să plângem ca să dăm durerea afară.

Așadar, cei doi copii ai mei m-au văzut în cele mai rele stări ale mele, dar apoi m-au văzut cum mi-am revenit și sunt bine.

Cred că e important să le arătăm copiilor puterea emoțiilor. Atât tristețea, cât și bucuria își au propriul rol în viața noastră și ne ajută în feluri diferite.

Spre exemplu, fiica mea de 5 ani îmi spune uneori: „Mami, ești atât de fericită încât o să începi să plângi?”

A învățat că plânsul poate fi un semn al tristeții, dar și un semn al bucuriei. Nu e interesant?”, povestește mămica.

Tristețea ne ajută să fim empatici și să avem compasiune pentru ceilalți, dar și pentru noi. Ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine și să devenim mai rezilienți. De ce să fugim de ea, când putem să o lăsăm să ne ajute?

Voi ce relație aveți cu tristețea?