Am 95 de kg, sunt un rocker supărat și am codițe împletite

Roz e noua mea obsesie

Cum ar spune cei de la Aerosmith, roz nu este nici măcar o culoare, este un stil de viață. Și nu pentru Natalia, pentru mine. Intru într-un magazin de haine sau de jucării și, instinctiv, privirea mea și picioarele după ea, se îndreaptă spre tot ce este roz. Pentru că ...roz, nu-i așa? Acum caut chestii mai mult online, că, de ...pandemie. Așa că e mai simplu, bifez culoarea roz în filtre. Pentru că tot ceea ce fiica mea adoră, devine țelul meu în viață. Ce dacă am avut înainte de venirea ei pe lume, certuri interminabile cu soția mea, care încerca să mă convingă să adaug in garderobă vreo cămașă roz somon. Ce limbi străine vorbești, draga mea? Cum să mă îmbrac cu un pește împuțit? Acu, însă, ador culoarea roz, pentru că o adoră fiică-mea și ea trebuie să mă adore pe mine. Așa că, avem un lanț al slăbiciunilor ... roz și el.

Îmi place să am părul impletit

Am 39 de ani, 95 de kilograme, și sunt un rocker supărat, de care v-ați feri pe stradă. Bine, exagerez puțin, sunt mai mereu morocănos că așa mi-e fața. Și am părul lung, negru și drept. L-am avut o singură dată scurt, când s-a născut primul copil, la rugămintea mamei mele, că trebuie să arăt a tată responsabil. Acum e iar luuung, ideal pentru ca Natalia să exerseze pe el împletituri, prinderea de fundițe și coafuri de prințese, regine și balerine. Spre ne(norocul) meu, soția mea are părul mediu, așa că eu cad victima cel puțin o dată pe săptămână. Și vă spun sincer, îmi place să fiu prințesă. Să nu mă credeți pe cuvânt, sunt bărbat, n-o să recunosc niciodată! Dar s-a întâmplat să ajung la birou cu o fundă în păr. Noroc cu colegii mei care știu că am sesiuni de coafat acasă, și mă lasă să le port în continuare, și când am o întâlnire cu un client. Cică dă bine la vanzări!

Îmi place să fiu cicălit

Da, numele meu este Marius și îmi place să fiu cicălit. Și nu este un fetiș, este iubirea asta acaparatoare pentru fiica mea. Nevastă-mea nu trebuie să îmi mai spună nimic de vreo 2 ani de când Natalia o copiază. - Tati, ai lăsat iar șosete pe jos. - Tati, nu ar trebui sa duci gunoiul? - Tati, cred ca mami are nevoie de ajutor la vase. Evident că și soția mea profită de această slăbiciune a mea, și mai direcționează cicălelile simpatice ale Nataliei acolo unde vrea ea. Pentru că pe Natalia nu mă pot supăra când îmi spune că lenevesc în canapea. Dimpotrivă, mă simt mândru de ea, și o las să mă admonesteze, pentru că nu îmi doresc ca atunci când va fi mare, soțul ei să nu spele vasele. Și, uite așa, cicăleala a devenit un fel de construcție educativă a unei viitoare femei puternice.

Știu cine este Elsa, Pinkie Pie și inventez povești cu prințese și ponei

Și mai știu și ce costumații poartă, ce culori le plac, ce cântece cântă și cum vorbesc. Pentru că ... Natalia. Pentru că, în fiecare seară citim povești cu prințese, și, de cele mai multe ori trebuie să le inventăm. Și de cele mai multe ori adorm, iar Natalia mă mângâie pe față sau mă trage de barbă să mă trezească, asta e în funcție de lipsa mea de imaginație din acea seară. Și o dată pe lună alegem o animație la care mergem împreună. Pentru că, chiar dacă și acolo adorm în timpul filmului, faptul că sunt lângă ea, este ceea ce mă face tată cu adevărat. Și sunt plin de mine și cu nasul pe sus când merg cu ea de mână la casa de bilete și cer cele mai bune locuri la Ballerina. Ce, domnule, nu arăt a balerină? Ehe, dacă ai știi tu cum stau o oră pe un scaun de păpușă în sala de așteptare de la studioul de balet, și fac piruete o dată cu fiică-mea, imaginar, desigur, când o urmăresc pe geam. Nu te-ai mai uita cruciș la matahala de om care abia așteaptă să intre la cinema să vadă prin ce aventuri va trece o balerină. 

Vreau să fiu cea mai bună variantă a mea

Asta cred ca e o afirmație pe care orice părinte o are la purtător. Eu, însă, am transformat-o în aură. Pentru că vreau ca ai mei copii să fie mândri de mine, și să vadă în mine ceea ce pot fi. Ei oricum văd asta, dar trebuie să vadă cea mai bună variantă a mea. The best of the best! Iar când ești tată de fată ai pe umeri o responsabilitate și mai mare, pentru că, am citit eu, fetele, inconștient, își aleg mai târziu parteneri asemănători cu tatăl. Așa că, evident că vreau să își aleagă un bărbat cel puțin la fel de bun ca mine, și trebuie să ridic standardele. Sus, cât mai sus posibil. Pentru că oricum niciunul nu va fi suficient de bun pentru ea, din punctul de vedere al meu și al maică-sii. Niciodată!