Ajutați-mă să trec peste furie și neputință! Mi-am pierdut gemenii și soțul în aceeași zi

Nu am răbdarea necesară să vă scriu toată povestea vieții mele pe de-a-ntregul. Voi trece direct la ziua fatidică și sper să reușesc să duc la capăt rândurile care o descriu. Deja îmi tremură mâinile. Și nu numai de durere, ci de furie. Veți înțelege de ce imediat. 

Era marți, 15 iunie și urma să nasc.

Eram însărcinată cu gemeni, dusesem sarcina cu bine până la 36 de săptămâni. Eram fericită. Soțul meu la fel. Cel mai minunat om din lume urma să devină tatăl copiilor mei. Aveam fată și băiat, ce ne puteam dori mai mult? Mi s-a rupt apa pe la 10 seara. Nu m-am panicat, prima oară am confundat durerile cu mișcări de intestine și colică abdominală. Apoi mi-am dat seama că este timpul să mergem spre maternitate. Mi-am sunat medicul, am luat bagajul și am plecat. Marți, la ora 10 seara în București, traficul era lejer. Soțul meu nu se grăbea, i-am spus că mă simt bine și nu are rost să ne precipităm. 

Mi-e greu să descriu momentul accidentului.

Am studiat în mintea mea neîntrerupt momentul, noapte de noapte, în insomniile mele. Îmi amintesc doar o mașină neagră în dreapta mea venind cu viteză, un sunet puternic și atât. Și m-am trezit în patul de spital. A izbit partea dreaptă a mașinii, acolo unde eram eu și ne-a trimis într-un stâlp care l-a strivit pe soțul meu. Șoferul mergea cu 120 la oră și nu a ținut cont de culoarea roșie a semaforului. Nu băuse, dar voia să-și impresioneze noua iubită, probabil. Eu am pierdut sarcina, soțul meu a decedat pe loc, iar iubita domnului în cauză a rămas paralizată. Iar el ... el nu a pățit nimic. Procesul este pe rol, pentru ucidere din culpă, dar el umblă liber și pune poze pe Instagram. Și-a reparat bolidul și se laudă în continuare cu el, deși nu mai are permis. Am atâta ură în mine pentru el. Și furie. Și neputință că încă nu este pedepsit. 

L-aș omorî. I-aș pune chiar acum contul de Instagram public aici, ca să își ia hate, să simtă ura mea prin cei care îmi înțeleg durerea. Dar știu că soțul meu, omul extraordinar care era, nu ar fi de acord niciodată cu asta. Psihoterapeutul mi-a spus că este o idee bună să îmi vărs aici ura, că mă poate ajuta. Că scrisul ajută întotdeauna, iar susținerea altor oameni care au trecut prin ce am trecut eu poate face minuni. Sper să aibă dreptate. Pentru că furia asta îmi mănâncă totul: energia, gândurile, prietenii, viața, totul ...Cred că singurătatea și senzația că nimeni nu te înțelege sunt cele mai dificile piedici de trecut în astfel de momente. 

Așa că vă rog, ajutați-mă! Ajutați-mă să îl iert pe omul criminal care mi-a luat de lângă mine sufletele dragi care îmi făceau viața fericită. Ajutați-mă să trec peste furie, ură și neputință! Ajutați-mă să reușesc să simt că viața asta mai merită trăită. Dacă există printre voi persoane care au trecut prin asta, prin momente sfâșietoare care au dus la pierderea celor dragi, cred că avem nevoie unii de ceilalți. Eu, una, am nevoie de voi.

Citește și:

• Mi-am părăsit țara, soțul și copilul cu dizabilități. Asta mi-au facut sărăcia și lipsa de educație sexuală
• Dragul meu soț, mulțumesc pentru că ești motivul pentru care copiii mei încă mai au o mamă
• Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea