Pentru mine cel mai important este ca hainele bebelușului să fie confortabile
Maria, mama lui Vlad, un bebeluș tare simpatic de 6 luni, ne spune că pe primul loc când alege hainele pentru bebe este confortul. "Și aici vorbesc despre confort din ambele părți - atât pentru bebe cât și pentru mine. Trebuie să fie ușor de îmbrăcat și de purtat, dar și de spălat și călcat. Vlad a început să meargă de-a bușilea și trebuie să mă asigur că hăinuțele nu îi limitează mișcările. Apoi, după ce se plimbă pe podele, deși sunt curate, hainele tot vor prelua praf și alte particule, așa că hainele trebuie să se curețe ușor apoi și să reziste la temperaturi ridicate la spălare. Pot spune că sunt încântată de costumașul Bilkom. Întrunește toate condițiile mele, se calcă foarte ușor și mai are și un imprimeu tare haios. Recomand cu drag mămicilor care doresc hăinuțe de calitate pentru bebeii lor, la prețuri corecte."
Hainele copiilor trebuie să fie 100% din bumbac
"Eu am o regulă de la care nu mă abat niciodată, de doi ani de când mă bucur de prezența Amaliei în viața noastră: hainele ei trebuie să fie 100% din bumbac. Fără nimic sintetic.", ne povestește Corina, o mamă care a testat hăinuțele Bebekiki. "Regula aceasta o aplic și pentru hainele mele, pentru că nu suport senzația neplăcută pe care fibrele sintetice o creează asupra pielii. Așa că nu aș putea vreodată să expun pielea fetiței mele unui asemenea tratament. Bumbacul este moale, lasă pielea să respire, este natural și interacționează natural cu pielea copilului și a noastră, de altfel. Compleul de la Bebekiki este exact ce îmi doresc, este din bumbac turcesc 100% și Amalia a fost prima care a observat că este un material moale și plăcut la atingere.Îmi place mult și imprimeul și faptul că sunt suficient de elastice ca să pot îmbraca ușor copilul. Nu și-au schimbat textura sau mărimea după ce le-am spălat. Nu s-au decolorat și, cel mai important, Amalia se simte foarte bine în ele."
Bebekiki
Dragi mămici, orice hăinuțe alegeți pentru copiii voștri, este clar că pe primul loc trebuie să fie confortul și sănătatea lor. Bebekiki pune pe primul loc bebelușul tău, pentru că știe că pielea puiului tău este obișnuită cu senzația de moale și cald, prin urmare are nevoie să intre în contact doar cu materiale naturale, care să o protejeze. Hăinuțele Bebekiki sunt 100% din bumbac, pentru că este un material textil 100% natural, non-alergen, care absoarbe și elimină umezeala cu ușurință, este plăcut la atingere, este rezistent, reglează temperatura corpului și lasă pielea să respire. Echipa Bebekiki alege numai furnizori care să respecte cele mai stricte cerințe, care să confecționeze hăinuțe din materialele naturale și calitative, pentru ca nu acceptă să fie făcute superficial. Hăinuțele propuse sunt din cel mai fin bumbac care să se simtă ca o adiere de vânt pe pielea sensibilă a bebelușilor și copiilor. În același timp trebuie să fie lejere, să aibă croieli moderne si un design plăcut. Echipa Bebekiki este formată numai din mămici care știu cât de important este confortul micuților și cât de neprețuit le este zambetul.
Surse foto: Arhiva personala a mamicilor, cu acordul lor