Bio versus Natural
Mulți consumatori pun semnul egal între cei doi termeni, însă bio nu este același lucru cu natural. Este foarte important să conștientizăm existența acestei diferențe relevante.
Un produs cosmetic natural conține, în principiu, ingrediente naturale sau ingrediente derivate din ingrediente naturale. Atributul "natural" nefiind reglementat, acesta se poate referi la orice ingredient care are o sursă naturală, chiar dacă acesta a suferit un proces de transformare chimică care îl face potențial dăunător pentru sănătate (ex: cocamide DEA). În cazul deodorantelor, atributul natural se poate referi și la săruri din aluminiu (piatră de alaun). Un alt risc important asociat extractelor naturale din plante este contaminarea cu pesticide și fertilizanți, deoarece spre deosebire de culturile certificate, acestea nu sunt supuse controlului nici în perioada de creștere și recoltare și nici în momentul creării produselor cosmetice. Astfel, acestea pot conține diverse substanțe chimice dăunătoare pentru sănătate (ex: metale grele) și pot proveni din culturi GMO (organisme modificate genetic).
Există și cazuri în care termenul de natural este folosit abuziv pentru produse create cu ingrediente preponderent sintetice. Faptul că cei mai mulți oameni ignoră această diferență în paralel cu sonoritatea atributului "natural" duce la creșterea câștigurilor companiilor care vând aceste produse.
Termenii bio și organic sunt supuși unor reglementări care variază în funcție de tipul certificării și țara de proveniență. Avantajul folosirii produselor cu ingrediente din culturi certificate este siguranța că aceste culturi nu sunt GMO și nu folosesc pesticide și fertilizanți dăunători pentru sănătate, iar folosirea mijloacelor de control a dăunătorilor și a fertilizanților este riguros reglementată.
În funcție de certificare, un produs cosmetic poate avea un procent mai mare sau mai mic de ingrediente organice. De exemplu, un produs certificat Ecocert poate avea doar 10% ingrediente bio certificate, iar restul de 90% poate fi compus din ingrediente naturale sau sintetice. Cele mai bune cosmetice bio ar trebui să aibă un procent mult mai mare de ingrediente certificate și o puritate superioară a formulelor. Astfel, în plus față de certificare, este important să vedem și care este ponderea ingredientelor certificate. Deși această pondere nu este marcată pe ambalajele produselor, o putem estima verificând câte ingrediente sunt marcate ca și certificate și ordinea în care apar în lista de ingrediente.
Este important sa ai in vedere toate aceste aspecte in momentul in care cumperi produse pentru bebelusi. Pentru a face cele mai bune alegeri pentru sanatatea lor opteaza pentru cosmetice bio de la Authentic Plaza .
Citește eticheta
Produsele certificate organic sunt, de obicei, mai scumpe decât produsele obișnuite, deoarece culturile organice folosesc mai multe resurse umane și resurse materiale cu un cost mai ridicat. Bugetul familiei este cu siguranță un factor de decizie, însă cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai important să se opteze pentru cosmetice bio.
Pentru a scădea costul de producție, de multe ori companiile diluează formula cu diverse procente. Astfel, citind lista și cunoscând faptul că ponderea primelor 3-5 ingrediente reprezintă, de obicei, peste 80% dintr-un produs, poți vedea dacă merită să cumperi un produs mai ieftin sau unul mai concentrat.
Mai important decât brandul sunt ingredientele produsului, de aceea este bine să fie citită cu atenție eticheta. A se evita produsele pe a căror eticheta apare:
• Agenți de curățare cu potențial iritant (pe bază de sulfați, cocamidopropil betaina etc.)
• Imidazolidinyl urea și Diazolidinyl urea (rol de conservanți)
• Fragrance (parfum sintetic)
• Parabeni (ex.: methylparaben)
• DMDM hydantoin (conservant)
• Methylisothiazolinone și methylchloroisothiazolinone (rol de conservanți)
• Derivate din silicon, plastic sau petrol
Ține cont că verificarea listelor de ingrediente este necesară și în cazul în care cumperi produse din farmacie. Deși există tendința de a avea mai multă încredere în produsele distribuite în farmacii, de multe ori vom găsi ingrediente pe care dorim să le evităm în formulele acestor produse, chiar și în cazul dermatocosmeticelor.
Pentru că lista de ingrediente este cea mai importantă și mai obiectivă informație pe baza căreia putem evalua calitatea unui produs, uneori este mai comod să facem cumpărături online, comparând diverse liste de ingrediente din fața calculatorului, economisind timp și efort.
Din fericire, există magazine online foarte bine nișate care pun preț pe produsele bio, așadar comercializează exclusiv cosmetice cu ingrediente organice și au secțiune separată pentru copii. Grija pentru bebeluși este cea mai importantă.
De asemenea, achizițiile online sunt ideale pentru mămicile care stau acasă și pentru care nu este deloc confortabil să plece cu bebele la shopping.
Un consumator informat știe să facă cele mai bune alegeri!