Despre pompele de sân există o întreagă literatură iar în timp s-au dezvoltat o sumedenie de legende care adeseori pun adevărate bariere între dorința mamei de a-și hrăni copilul sănătos și puterea de a face efectiv acest lucru.
Cea mai des întâlnită întrebare adresată de proaspetele mămici în ceea ce privește pompa de sân este legată de presupusul disconfort și este formulată de regulă astfel:
Este dureroasă extragerea laptelui cu ajutorul pompei de sân?
"Este o întrebare corectă și pertinentă, este primul lucru care m-am gândit și eu în momentul în care am decis să-mi hrănesc copilul cu lapte matern, folosind o pompă de sân", spune Anca Leibovici, managing partener al www.spectrababy.ro, importator al pompelor de sân Spectra. De altfel, Anca a decis să importe pentru piața din România acest brand de pompe de sân după ce Spectra a fost singurul brand cu care a fost compatibilă. Anca spune că asemenea multor mămici și ea s-a întrebat la început "cum își poate da cineva seama că pompa pe care vrea să o cumpere este potrivită fără să o testeze?". Astfel, prima decizie pe care Anca a luat-o după ce a început să distribuie pompe de sân Spectra în România a fost să le permită viitoarelor cliente testarea la sediul firmei din București.
Primul lucru pe care trebuie să-l cunoască mămicile care vor să folosească o pompă de sân este acela că produsele trebuie să aibă cât mai multe nivele de reglaj. Cu cât există mai multe trepte de viteză, cu atât mai mult cresc șansele ca mama să găsească soluția potrivită propriul organism. Dacă există doar 2 sau 3 nivele există riscul ca acestea să nu se potrivească, și astfel extragerea laptelui s-ar transforma într-un proces dureros.
Un alt aspect important este cel legat de mărimea cupei. Fiecare femeie este diferită, și de aceea poate avea nevoie de o altă marime a cupei. O cupă prea mică sau prea mare poate provoca durere sau poate îngreuna extragerea laptelui. Spectra are disponibile trei mărimi de cupe de sâni din care mamele își pot alege în momentul aciziției (serviciu oferit doar la achizițiile directe de pe www.spectrababy.ro).
Pompa de sân electrică dublă Spectra S1 | Pompa de sân electrică dublă Spectra S2 |
Teama pentru pompele electrice le conduce pe mămici spre alegerea unei pompe de sân manuale. Printre dezavantajele folosirii acesteia se numără eficiența scăzută și efortul fizic mare care trebuie depus pentru extragerea laptelui.
Testează, înainte de a cumpăra, pentru a te convinge
A mai fost menționat avantajul testării. Pompele de sân oferite de Spectra vin cu o garanție de 1 sau 2 ani în funcție de produsul ales, iar dacă o pompă are nevoie de service, magazinul "împrumută" clientei un model similar, pe perioada reparațiilor celeilalte. |
|
Pompa de sân electrică dublă Spectra 9+ | Pompa de sân electrică simplă Spectra M1 |
Cum foloseşti corect pompa de sân!
www.spectrababy.ro vă prezintă pașii pe care trebuie să-i urmeze o proaspătă mămică, pentru a avea parte de o primă experiență plăcută cu pompele de sân electrice.
Pas 1: Asamblează pompa și atașează recipientul de colectare a laptelui conform instrucțiunilor, după ce ai sterilizat toate componentele care intră în contact cu laptele matern;
Pas 2: Înainte de utilizarea pompei, nu uita de igiena mâinilor și a sânilor;
Pas 3: Poziționează cupa de colectare deasupra areolei și centrează mamelonul prin amplasarea unui deget imediat deasupra cupei. Areola nu trebuie să depășească mult cupa iar aceasta nu trebuie să cuprindă mai mult de areolă;
Pas 4: Începe să pompezi laptele la cea mai mică viteză, iar mamelonul va începe să se miște în față și în spate în canalul de vacuum;
Pas 5: Pe măsură ce laptele începe să iasă poți crește viteza până ajungi la un nivel confortabil;
Pas 6: După ce ai terminat, trebuie mai întâi să oprești pompa și abia apoi extragi cupa de pe sân;
Pas 7: După utilizare, fiecare componentă se curăță și sterilizează, după care se pune la uscat.