Vlăduța Lupău se pregătește intens pentru botezul mezinului. „Peste 200 de invitați, fără plic"

Vlăduța Lupău se pregătește intens pentru botezul mezinului. „Peste 200 de invitați, fără plic"

Mariana Voinea

Artista atât de îndrăgită de publicul român se pregătește intens de botezul micuțului Isaia. Vlăduța Lupău numără orele până la fericitul eveniment! Unde va avea loc, câte invitații au împărțit părinții, cine vor fi nașii și care este detaliul inedit dezvăluit de apropiații familiei? Află chiar de la noi!

Pe data de 8 iulie 2024, Vlăduța Lupău îl aducea pe lume pe cel de-al doilea copil al ei, un băiețel frumos și sănătos ce poartă numele Isaia. Acest nume a fost special ales, la fel ca și cel al frățiorului său mai mare, ambele având semnificații biblice.

În timp ce Iair simbolizează lumina si strălucirea lui Dumnezeu, Isaia poate fi tradus „salvarea mea este Dumnezeu", „Domnul mă ajută".

A venit momentul în care tânăra mămică împreună cu soțul ei, Adi Rus se pregătesc de botez. Ba chiar numără orele până atunci, pentru că va avea loc chiar în acest weekend. Locația ceremoniei se pare că este deja aleasă, la fel ca și localul unde va avea loc petrecere, a numărul de invitați și cel mai important detaliu, totul se va desfășura …fără plic.

Botez cu aproape 200 de invitați, dar fără DAR!

Vlăduța Lupău și soțul ei fost fotbalist la echipa CFR Cluj fac ultimele pregătiri pentru botezul micuțului Isaia.

familia vladutei lupau pe canapea

Se pare că petrecerea va avea loc la un resort de fițe cu piscină și activități interesante atât pentru părinți, cât și pentru copii. Cu alte cuvinte, niciun invitat nu va pleca nemulțumit acasă. Mai ales că nu există obligația de a pune bani în plic.

Deși nu foarte restrânsă, petrecerea se anunță un eveniment la care vor participa doar apropiații și cunoscuții familiei. Conform celor de la Fanatik, la botezul micuțului Isaia sunt așteptate aproximativ 200 de persoane.

Un detaliu inedit pe care artista în vârstă de 33 de ani a ales să îl pun în practică pentru aceste evenimente este absența plicului cu „dar”.

Nu pot să dau foarte multe detalii. Pot să spun că o să fie un botez fără plic, fără dar. Vor fi apropiați, prieteni, dar chiar și așa, sunt vreo 100 și ceva, 200 de persoane. Dar cumva… este fără plicuri cu bani, fără dar, să zic așa”, declara un apropiat al familiei pentru Fanatik.

Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru a doua oară. Ce nume special a ales pentru bebeluș

Andra și Cătălin Măruță, nașii micuțului Isaia

O veche prietenă a cântăreței, Geta Ungureanu este cea care îi ajută și de data aceasta pe părinți cu organizarea evenimentului. Pentru ca totul să iasă ca la carte, Vlăduța Lupău a dorit pe cineva experimentat în acest sens.

andra maruta si vladuta lupau pe scena

Vor fi aranjamente cu flori albe, un decor de poveste în nuanțe de alb cu inimioare special create pentru locația aleasă de părinți. În plus, se pare că mămica va purta două ținute în această zi specială.

Andra și Vlăduța Lupău sunt nu numai colege pe scenă, ci și foarte bune prietene în viața reală. Se pare că celebra cântăreață împreună cu soțul ei, Cătălin Măruță au acceptat să fie nașii copilului Vlăduței Lupău. În ultima perioadă, cele două au urcat pe scenă la mai multe evenimente.

Cu siguranță vom reveni cu detalii de la dericitul eveniment de îndată ce acesta va avea loc.

Surse foto: facebook.comfacebook.comfacebook.comfacebook.com

Surse articol: fanatik.rolibertateapentrufemei.ro

Articolul urmator
Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru a doua oară. Ce nume special a ales pentru bebeluș
Vlăduța Lupău a devenit mamă pentru a doua oară. Ce nume special a ales pentru bebeluș

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea fetiței care s-a născut cu boala "solzilor de pește". "Pielea ei s-a întărit în câteva secunde și a început să crape"
    Povestea fetiței care s-a născut cu boala "solzilor de pește". "Pielea ei s-a întărit în câteva secunde și a început să crape"

    Fiecare părinte visează la momentul în care își va ține bebelușul, în sfârșit, în brațe. Pentru o familie din Statele Unite ale Americii, acest moment a...

    Un bărbat a intentat divorț pentru că soția îi dădea să mănânce numai supă la plic
    Un bărbat a intentat divorț pentru că soția îi dădea să mănânce numai supă la plic

    Să pregătești o supă instant reprezintă oricând o soluție rapidă când ești în criză de timp. Te-ai gândit însă ce părere ar avea cei din familia ta...

    Cum încerc să evit să le spun copiilor mei "NU", fără să spun mereu "DA"
    Cum încerc să evit să le spun copiilor mei "NU", fără să spun mereu "DA"

    O mamă de peste Ocean dezvăluie arta îmbinării conceptelor „da” și „nu” în creșterea celor doi copii ai săi. Poate te-aia gândit și tu din...

    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"
    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"

    Drepturile și obligațiile care le revin părinților cu copii mici după divorț sunt uneori greșit înțelese. Foștii parteneri, care odată s-au iubit pentru a aduce pe lume...

    Fetița mea de 6 ani a invitat la ziua ei toți copiii de la grădi care nu sunt niciodată invitați nicăieri
    Fetița mea de 6 ani a invitat la ziua ei toți copiii de la grădi care nu sunt niciodată invitați nicăieri

    Una dintre cele mai mari bucurii ale unui părinte este să vadă că are un copil generos și empatic. De așa ceva se bucură și o mamă din Australia, care a dezvăluit cât de...

    Mamă "din întâmplare". Am trecut peste toate greutățile vieții de dragul familiei mele
    Mamă "din întâmplare". Am trecut peste toate greutățile vieții de dragul familiei mele

    Povestea mea începe cu 10 ani în urmă, cand am rămas însărcinată fără să vreau. Eram și fericită, și speriată pentru că, la vremea respectivă, cu actualul meu...

    "De azi, puiul meu nu mai poate alerga." Ajutorul cerut de o mamă pentru fetița ei bolnavă de cancer, care a rămas fără un picior
    "De azi, puiul meu nu mai poate alerga." Ajutorul cerut de o mamă pentru fetița ei bolnavă de cancer, care a rămas fără un picior

    Durere, neputință, frustrare ... toate aceste sentimente destramă sufletul unei mame care cere disperată ajutor pentru fiica ei de numai 7 anișori care a primit un diagnostic crunt:...

    Iubirea cucerește lumea: "Sunt paralizată, dar am vizitat 23 de țări. Soțul meu mă duce în brațe peste tot"
    Iubirea cucerește lumea: "Sunt paralizată, dar am vizitat 23 de țări. Soțul meu mă duce în brațe peste tot"

    ”Nu pot să merg, dar am călătorit în 23 de țări și 80 de orașe. Soțul meu mă cară în brațe. Sus pe scări, sus pe munți, peste tot prin lume.

    © 2024 Qbebe