Unele povești par demne de vremuri demult apuse, dar de fapt se întâmplă în România zilelor noastre. Un tânăr cu retard mental a fost vândut pe o bucată de brânză și un litru de țuică în cadrul unei ferme din județul Argeș, unde oameni erau transformați în sclavi.
La această concluzie sumbră au ajuns Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane împreună cu Procurorii DIICOT Pitești, după ce au făcut 4 percheziții domiciliare pe 27 iunie.
Perchezițiile au fost făcute în județul Argeș, dar și în municipiul București. În urma acestora s-a descoperit că Petre Popa, patronul unei ferme din comuna Albeștii de Argeș se ocupa cu trafic de persoane și trafic de minori în formă continuată.
Inculpatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, fiind plasat ulterior în arest la domiciliu. Conform anchetatorilor, Petre Popa ar fi recrutat nici mai mult, nici mai puțin de 7 persoane, inclusiv una minoră pe care le-ar fi adăpostit la ferma sa.
Aici le-ar fi supus la executarea unor munci forțate prin constrângere fizică și psihică, aducând victimele în stare de aservire.
Victimele, printre care și minori, erau recrutate în zona Gării de Nord București și obligate să muncească la stână lui Petre Popa
În anul 2023, autoritățile au fost sesizate de unul din sclavii care a fugit de la ferma lui Petre Popa, asupra faptului că acesta recruta persoane fără adăpost sau din medii defavorizate, ori familii dezorganizate, cu probleme psihice sau fizice.
Persoanele erau transportate la ferma din Albeștii de Argeș și obligate să presteze activități agricole, precum îngrijirea animalelor de la fermă, fără să fie plătite pentru munca depusă. Fermierul le oprea acestora actele de identitate. Un investigator sub acoperire a ajuns la ferma cu 1000 de oi și vaci din comuna argeșeană.
Desigur că Petre Popa era prezentat în mass-media ca fiind primul fermier care a achiziționat un abator mobil și subiectul mai multor reportaje pozitive. Realitatea din spatele fermei de sclavi era una cruntă.
Sclavii erau aduși de taximetriștii din București
Petre Popa conlucra cu taximetriștii din București care recrutau și aduceau sclavii la firma lui Petre Popa din județul Argeș. Aici erau deposedați de acte de identitate, de telefoane mobile, erau amenințați și agresați prin comportament violent.
Conform procurorilor, taximetriștii primeau câteva sute de lei pentru fiecare persoană pe care o aduceau la fermă. Recrutările se făceau din rândul celor care cerșeau în zona Gării de Nord.
Taximetriștii întrebau persoanele dacă doresc să muncească la o fermă din Argeș pentru un salariu lunar, masă și cazare, iar aceștia, naivi, acceptau.
Ulterior, victimele erau aduse într-un loc izolat din zona stadionului din orașul Curtea de Argeș pentru a nu fi observate de către polițiști. Printre sclavii erau recrutați și puși să muncească zi-lumină se numără și un tânăr de 17 ani cu retard mintal, care ar fi fost racolact pentru o bucată de brânză și un litru de țuică.
Urmărim cu interes acest caz.
Surse foto: unsplash.com, pexels.com, pexels.com
Surse articol: realitatea.net