Sunt persoane care merg de câteva decenii, an de an la racla moaștelor Sfintei Paraschiva, atunci când sunt scoase la Catedrala Mitropolitană din Iași, în luna octombrie. Sunt și persoane care merg pentru prima dată și au parte de minuni.
Tot mai mulți copii sunt aduși la racla sfintei Paraschiv, în ciuda perioadei lungi de așteptare și a vremii reci. Pentru cei mai răbdători, se spune că Sfânta face cu adevărat minuni, iar acest lucru este valabil și pentru o familie care și-a adus copilul de șapte ani la Catedrala de la Iași.
Părintele Alexandru Lungu a primit o mărturie emoționantă de la o mamă care susține că a trăit un adevărat miracol după ce a atins moaștele. După ce părinții au decis să meargă cu copilașul bolnav la Iași, copilul ar fi început pentru prima dată să vorbească.
Mama, care nu a ținut legătura cu biserica și cu preoții mulți ani, și nici nu a vrut să audă de Dumnezeu în anumite perioade ale vieții, conform spuselor ei, susține că a trăit o minune.
„Nu am fost niciodată ușă de biserică, mergeam la Înviere, la Crăciun, eventual și o dată pe an la spovedit, știam că există un Dumnezeu, dar celelalte aspecte ale credinței nu le luam în seamă: nu tu post, nu tu rugăciune, nu tu Liturghie”, susține femeia.
Rugăciunea pentru copilul bolnav pe care orice părinte trebuie să o știe
„Necazul meu a început în urmă cu patru ani”
Mama își relatează povestea emoționantă și își exprimă părerea de rău că nu s-a ocupat întocmai de creșterea băiatului. Având un job foarte solicitant, a angajat o bonă. În timp, și-a dat seama că dădaca nu și-a respectat îndatoririle așa cum se cuvenea.
„Necazul meu a început în urmă cu patru ani. Am născut un băiețel perfect sănătos, vioi, plin de energie, lumina ochilor mei. Fiind femeie de carieră, am angajat o bonă, care din nefericire, mult mai târziu am aflat că tot ceea ce făcea în lipsa mea era să-l proptească pe cel mic în fața televizorului și a telefonului, iar ea stătea liniștită pe canapea”, susține mama.
Femeia își continuă mărturia susținând că micuțul a crescut cu televizorul zi de zi, 8 ore pe zi. Din păcate, părinții au depistat acest lucru foarte târziu, când a început să devină agitat, plângea noaptea în mod inexplicabil și a început să facă crize din ce în ce mai mari.
„La vârsta de șapte ani, băiețelul nu spunea nici macar mama, tata, apa”, recunoaște ea.
Părinții au cheltuit mii de euro fără niciun folos la specialiști, la logopezi, mergând chiar de câteva ori la biserică, însă speranțele nu le-au fost împlinite.
Din fericire, în urma unei postări pe Facebook a părintelui Alexandru Lungu, distribuită de o prietenă din lista ei, a decis să meargă la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
„I-am spus soțului că eu plec la Iași, noi fiind din Constanța. Zis și făcut. Am pus câteva haine într-un bagaj improvizat și ne-am găsit în Iași pentru prima dată. Apropierea de Catedrală îți dă un sentiment dumnezeiesc. Ne-am așezat la rândul format, cred că totul a durat aproape patru ore”, își amintește femeia.
Specialistii raspund: de ce copilul meu nu vorbeste inca?
„Pentru prima dată în viața mea, copilul meu a fost liniștit”
Mărturia mamei este și mai emoționantă pe măsură ce se apropie de raclă. În tot timpul în care a stat la coadă, copilul a fost foarte liniștit. A răsfoit câteva cărticele, a fost ținut în brațe, dar se purta de parcă nu ar fi făcut niciodată crize.
Femeia susține că în momentul în care a ajuns în fața raclei a spus „Doamne, dacă iubești acest copil și poți să-mi dai o șansă, ajută-mă”.
În timp ce toată lumea venea cu haine și cu diferite obiecte pe care le treceau deasupra raclei, femeia și-a trecut doar palma peste veșmântul Sfintei și a atins fruntea băiețelului ei. La scurt timp, după ce au mâncat puțin, s-au dus la mașină întrucât nu se mai găsea cazare.
Băiețelul a rostit primele cuvinte la vârsta de 7 ani după ce a atins veșmintele Sfintei Paraschiva
Pe drum, copilașul a adormit, conform spuselor femeii. Chiar înainte să ajungă în Constanța, s-a trezit spunând „Sfânta Parascheva, îți mulțumesc”.
Copilul nu vorbise niciodată, nu spusese niciodată mama, iar pentru prima oară în viața lui formulase o frază. Acea frază a fost repetată de câteva ori de-a lungul zilei.
După ce s-au făcut confortabili în casă, micuțul s-a dus la mămica lui, a luat-o în brațe în timp ce aceasta a pregătea ceva de mâncare în bucătărie, și a spus „te iubesc mama”.
În doar 24 de ore copilul, a spus mai multe cuvinte decât a rostit în toată viața lui. În plus, băiatul era mult mai liniștit, avea altă privire. Mama este convinsă că Sfânta Parascheva a făcut un miracol pentru familia lor.
„Părinte dau mărturie că viața mea s-a schimbat într-o secundă. Eu nu am fost o credincioasă, dar știu că Dumnezeu atât de mult ne iubește, încât are răbdare și lucrează în așa fel, încât nimic nu este cu neputință la El. Sunt convinsă că mărturia mea va atinge multe mame care sunt poate într-o situație asemănătoare”, concluzionează ea.
Surse foto: facebook.com
Surse articol: dcnews.ro, observatornews.ro