Hannah Cobley (29 de ani) a abandonat școala când avea 15 ani și a născut acum doi ani o fetiță, la 32 de săptămâni. Nimeni nu a știut despre sarcină, ea născând într-o toaletă aflată în exteriorul fermei în care locuia alături de părinți și de o verișoară. Ca să nu se audă plânsetele copilului, femeia a decis să introducă în gura bebelușului un obiect și, din cercetările efectuate post-mortem, s-a constatat că acesta suferise o fractură de craniu. A mai supraviețuit aproximativ 2 ore după traumele suferite.
Hannah Cobley și-a luat copilul, l-a sigilat în mai multe pungi de plastic și l-a ascuns în spatele unei clădiri de pe terenul de la ferma din localitatea în care locuia (Stoney Stanton, Leicestershire).
Femeia nu a recunoscut în fața procurorilor că și-a ucis copilul, invocând nașterea prematură și faptul că „a intrat în panică” văzând că fetița era deja moartă. Atunci a decis să o pună în pungi de plastic.
Cei care o acuză pe Hannah Cobley de pruncucidere intenționată, în primele ore ale zilei de 26 aprilie 2017, au aflat că aceasta s-a comportat după ce a săvârșit crima ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După trei zile de după naștere, ea a sângerat abundent și a ajuns la spital. Tot atunci a fost raportată și dispariția copilului și au începutul primele investigații.
În prezent tânăra este anchetată pentru pruncucidere, unii dintre cei care o apără încercând să înlocuiască acuzația de ucidere din culpă, „cu sânge rece”, cu una care să demonstreze că Hannah Cobley nu a conștientizat ce face în momentul în care și-a omorât bebelușul, din cauză că a suferit o „cădere" în perioada de imediat de după naștere.
Surse:
www.bbc.com, www.independent.co.uk, www.leicestermercury.co.uk
Surse poze:
www.facebook.com, www.pexels.com