Gasca Zurli si-a invitat prietenii sa sarbatoreasca impreuna Ziua Internationala a Familiei. Parintii harnici au venit cu copiii de-o mana si cu cosul cu merinde in cealalta. Cu totii au intrat in jocul celor mai iubite personaje romanesti. S-au jucat, au facut poze, au participat activ la spectacolul Scufita Rosie si-apoi i-au dat o lectie Vrajitoarei Tura Vura - personajul negativ care intruchipeaza tot ceea ce copiii nu-si doresc sa fie.
Ea a venit la Muzeul Satului sperand sa gaseasca niste cartofi prajiti si ciocolata - mancarea ei preferata. Surpriza a fost sa gaseasca in toate cosuletele de pe pajiste numai mancare sanatoasa.
Vrajitoarea a primit chiar un cos plin cu fructe, iar copiii au invatat-o ce este fiecare fruct din cos, iar Fetita Zurli a pregatit sandvisuri sanatoase pentru toti colegii ei de trupa.
Intalnirea s-a incheiat cu o bataie cu perne. In joc s-au prins si copiii, dar si parintii, iar competitia dintre ei a fost atent supravegheata de Yuppi - contructorul Gastii Zurli.
Intalnirea s-a dorit a fi un cadou special pe care Gasca Zurli l-a facut fanilor din Bucuresti, cu care nu s-au mai intalnit de cateva luni. Toti cei prezenti i-au asigurat pe Fetita Zurli, Yuppi, Zdranganel, Clopotel, Yuppi, Zana Buna si Tanti Prezentatoarea ca duminica, 31 mai, vor fi la Sala Palatului cu pumnii stransi pentru cel mai mare spectacol din istoria Zurli.
Biletele pentru super productia pentru copii Zboara, Zboara, Vrajimaturica se gasesc pe www.eventim.ro, www.salapalatului.ro si la casieria Salii Palatului.
