Există noțiunea de prea multe dulciuri la o petrecere de copii? Ei bine, se pare că da, cu atât mai mult cu cât participanții nu depășeau vârsta de 3, 4 ani. Aparent, petrecerea aniversară a unei fetițe de doar 3 ani a fost distrusă de meniul mult prea bogat în zahăr. Prăjituri, bomboane, acadele, jeleuri, înghețață și desigur, tort. Acesteau au fost "gustările" puse la dispoziția micilor invitați. Iată părerea unei mămici care a participat la această petrecere dezastru.
"Era deja ora 11:30 și așteptam prânzul după acel bufet de acadele. Prânzul a venit, dar din nefericire a constat în și mai multe acadele, chipsuri și cănițe cu jeleu. Apoi, a urmat apelul de care se temea orice părinte din încăpere, "Copii, a venit timpul pentru tort și înghețată". Una dintre mămici chiar a plecat. Tot acel zahăr pe care copiii l-au consumat, toate dulciurile nesănătoase, fără nicio alternativă sănătoasă. Înțeleg că este o petrecere pentru copii și că este un tratament mai special, dar chiar așa?", a declarat mămica.
Din ceea ce se dorea a fi o petrecere aniversară de succes a devenit un episod pe care orice părinte dorește să-l uite. Toate dulciurile consumate i-a transformat pe cei mici în jucării cu baterii inepuizabile, care le-au dat mari bătăi de cap adulților atât la petrecere cât și noaptea și ziua ce au urmat.
Mămica din SUA și-a dorit să atragă atenția părinților care doresc sau se pregătesc pentru petrecerile copiil. "Sigur, este o celebrare și trebuie să existe toate aceste specialități, dar este nevoie și de unele mai sănătoase. Nu spune nimeni că trebuie să avem morcovi și humus, dar sandvișuri cu legume și brânză, pahare umplute cu afine, rulouri cu șuncă, fructe pe bețe și apoi chipsuri și acadele", a completat mămica.
Surse: kidspot.com.au, thenet24h.com.